URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Iunie 2016, 11:27

Urmăreşte noile producţii în premieră la Cinema Cortina, începând cu acest weekend!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

CINEMA CORTINA 17-23 iunie

RECOMANDĂRI

Dublu

„Dublu” spune povestea lui George, un arhitect aproape de succes cu o relație aproape eșuată și o viață aproape sufocantă. Când viața e un continuu deadline, devii prizonierul propriei existențe. „Filmul vorbește despre depresie, izolare și lipsă de maturitate. Este inspirat din realitate și mai ales din faptul că de cele mai multe ori detalii insignifiante din viață devin adevărate celule negre care ne transformă în persoane depresive și lipsite de apărare. Povestea lui George poate fi povestea oricăruia dintre noi. Mai devreme sau mai târziu criza vârstei de mijloc ne va lovi pe toți”, declară Catrinel Dănăiață.

Regia: Catrinel Dănăiaţă

Distribuţia: Dorian Boguţă, Bogdan Dumitrache, Maria Dinulescu, Corina Moise

Ziua Independenţei: Renaşterea

Au trecut mulți ani de la ultima luptă a omenirii pentru supraviețuire în fața atacurilor extraterestre, dar amenințarea a rămas mereu asupra Planetei. Cu toate că națiunile de pe Pământ au folosit tehnologia extraterestră pentru a consolida apărarea planetei, măsurile luate nu sunt suficiente atunci când o nouă invazie se abate asupra Terrei. Singura șansă a umanității de a învinge extratereștrii și a evita extincția speciei stă în ingeniozitatea câtorva oameni curajoși. Filmul se va axa pe o nouă generație de eroi, dintre care se evidențiază fiul vitreg al Căpitanului Steven Hiller.

Regia: Roland Emmerich

Distribuţia: Vivica A. Fox, Maika Monroe, Liam Hemsworth, Jeff Goldblum, Bill Pullman

PROGRAM

Dublu premieră, vineri-joi 14.55, 19

Ziua Independenţei: Renaşterea avanpremieră, miercuri, joi 19.30, 20, 22.25

În căutarea lui Dory 3D, premieră, vineri, luni-joi 11, 18; sâmbătă, duminică 11.20, 18 (dublat); vineri, marţi-joi 17.30; sâmbătă-luni 10.50, 17.30 (subtitrat)

Now You See Me: Jaful perfect 2 premieră, vineri 13.10, 20.15, 22.45; sâmbătă-luni 11.20, 13.10, 20.15, 22.45; marţi-joi 13.10, 20.15, 22.45

Warcraft. Începutul 3D, vineri-joi 15.05, 20, 21.50, 22.25

Ţestoasele Ninja 2 3D, vineri-marţi 12.50, 19.30; miercuri, joi 12.50

Maşina de bani vineri-joi 16.10, 20.30, 22.30

Alice în Ţara Oglinzilor 3D, vineri-joi 13

Super băieţi vineri-joi 13.50, 18.10

X-Men: Apocalypse 3D, vineri-joi 15.15

Vecini de coşmar 2 vineri-joi 13, 21.05, 22.55

Angry Birds – Filmul sâmbătă-luni 11.10 (subtitrat, 2D); vineri, marţi-joi 17, sâmbătă-luni 11, 17 (dublat, 2D)

Mamă, ce zi! vineri-joi 15.40, 18

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON