URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Decembrie 2016, 13:58

Unde ieşim săptămâna asta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 26 DECEMBRIE - 9 IANUARIE

EVENIMENTE

Baschet CSM CSU Oradea vs BC CSU Sibiu, vineri, 30 decembrie, ora 18, şi vs. Le Mans Sarthe, miercuri, 4 ianuarie, ora 19.30, Arena Antonio Alexe

Concert extraordinar de colinde Andrada Brisc şi Florin Paşcu, marţi, 27 decembrie, ora 18, Mănăstirea Franciscană Maica Domnului

Concert Oigăn – Stripped, marţi, 27 decembrie, ora 20, Urban Place

Happy Come Home cu Alex Vâşcan, miercuri, 28 decembrie, ora 20, Urban Place

Hard Night with DJ Balory, joi, 29 decembrie, ora 22, Moszkva Cafe


FILARMONICA DE STAT

Concert de Anul Nou cu lucrări celebre de J. Strauss, O. Nicolai, L. Delibes, Ch. Gounod, G. Donizetti, Fr. Lehár, W. A. Mozart, R. Leoncavallo. Dirijor: Theo Wolters (Olanda), solişti: Silvia Micu – soprană, Alexandru Constantinbariton, joi 5, vineri 6 şi sâmbătă 7 ianuarie 2016, ora 19, Sala de concerte "Enescu-Bartók"


TEATRUL REGINA MARIA

Sărbători (fericite) zăpăcite!, regia Florian Silaghi, duminică, 8 ianuarie, ora 11, Sala Arcadia


TEATRUL SZIGLIGETI

Maya, operetă de Fenyes Szabolcs şi Harmath Imre, regia Novak Eszter, premieră sâmbătă, 31 decembrie, ora 19, luni, 2 ianuarie, ora 19, şi duminică, 8 ianuarie, ora 17, Sala Mare

Odă timpului 1880-2020, vineri, 6 ianuarie, ora 18, Sala Arcadia


EXPOZIŢII

CASA DARVAS-LA ROCHE

podoabe Art –Nouveau, Atelier Emanuel Dănuţă

MUZEUL CETĂŢII ŞI ORAŞULUI ORADEA

expoziţia internaţională de artă fotografică, 160 fotografii alb-negru şi color, portrete, eseuri, socio-fotografii, arhitecturale, umoristice, realizate de artişti fotografi din 31 de organizaţii partenere din Europa şi Asia (Euro Foto Art)

expoziţia "Arme şi unelte de muncă medievale", din colecţia Muzeului Vamal al Republicii Moldova şi a colonelului Petru Costin

expoziţie de artă fotografică, intitulată "Tradiţii populare de iarnă", 70 de fotografii color, realizate de artiştii fotografi Boholţ Gabriel (Bucureşti), Petrila Gheorghe (Oradea), Săteanu Felician (Baia Mare) şi Tudorel Ilie (Baia Mare)

expoziţie "Oradea – Deceniile roşii. Vizitele lui Dej şi Ceauşescu în Bihor", cu imagini în premieră din perioada vizitei lui Gheorghe Gheorghiu Dej în regiunea Crişana şi a lui Nicolae Ceauşescu în judeţul Bihor; obiecte propagandistice donate de orădeni în cadrul campaniei "Nu arunca trecutul, adu-l la Muzeu!"

expoziţia de instalaţii "Composite Freedom" semnată Radu Jurjiu

expoziţia Debut E/2016 (Clubul Fotografic Nufărul)

expoziţia dedicată Istoriei Bisericii Reformate din Oradea, 24 de panouri, obiecte liturgice, replică a unei tiparniţe din sec. XVII, un exemplar al Bibliei din 1660-1661 de la Oradea, ediţia 2002

expoziţia "10 ani de Cetatea Oradea 2006-2016" a artistului foto Ovi D. Pop, 60 de fotografii cu Cetatea

expoziţia "9 secole de moştenire - capitole din istoria Episcopiei Romano-Catolice de Oradea", 40 de panouri cu compoziţii explicative, peste 50 de piese originale de orfevrărie, artă devoţională, textile liturgice, carte veche şi documente

expoziţie retrospectivă pe tema istoriei fotografiei locale semnată de artistul fotograf Ştefan Toth, 100 de fotografii alb-negru şi color de mari dimensiuni, realizate de-a lungul a 40 de ani de carieră

tainele Palatului Princiar; "Urme pe hârtie. Identităţi comunitare ale localităţilor bihorene aparţinătoare domeniului episcopal romano-catolic de Oradea în sigilii (sec. XVII-XIX)"; "Decenii de indiferenţă. Cetatea Oradea, din pragul colapsului în măreţia de odinioară"; "Două decenii de săpături arheologice în Cetatea Oradea"; "Urmele trecutului sub paşii prezentului"; "Muzeul Pâinii"

GALERIA DE ARTE VIZUALE

tablouri, icoane, bijuterii, ceramică, genţi, accesorii, ţinute vestimentare, decoraţii

MUZEUL MILITAR

expoziţia de steaguri şi stindarde, începând din Evul Mediu până la Marea Unire, parte a colecţiei Muzeului Vamal al Republicii Moldova, 32 de piese; expoziţia de drapele de luptă ale Diviziei 11 Infanterie

GALERIA EURO FOTO ART

expoziţia de artă fotografică "Camera Kodak 1914" a artistului Radu Igazag

ERA PARK

expoziţia foto Photo Stop

VISUAL KONTAKT

expoziţia Mazipos, 25 de artişti îşi expun lucrările prin diverse metode, mail, zine, poster

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR

Salonul de artă contemporană, în parteneriat cu Episcopia Romano-Catolică şi Uniunea Artiştilor Plastici din România

expoziţia "Valori patrimoniale din colecţia de etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor. Obiecte cultice. Tehnică agricolă"

expoziţia de sculptură Madarassy Istvan

expoziţia Seriile Revistei "Familia" şi expoziţia de grafică şi poezie, de Florin Pucă şi Teodor Pâcă. Colecţia de manuscrise, artă şi literatură Lazăr Cârjan (Muzeul Memorial "Iosif Vulcan")

expoziţiile "Arta 1900 şi Oradea. Secession-ul" şi "Primăvara întregirii" (Muzeul Memorial "Aurel Lazăr")


CLUBURI

HANGAR PUB: vineri Party, ora 20 (Palatul Vulturul Negru)

QUEEN’S PUB: vineri Party, vineri, ora 22

STEAM BAR: miercuri Bar Quiz, competiţie de cultură generală pe echipe, ora 22

BOUND CLUB: vineri Party, ora 22

BLANC COFFEE: vineri, sâmbătă DJ George in the House, ora 23

BALI CLUB: vineri, sâmbătă Party, ora 23

EDISON PUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 22

SHADOWS CLUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 21

BLACK EAGLE: vineri, sâmbătă Party, ora 22

GREEN PUB: vineri şi sâmbătă Night Party, ora 23

CLUB LIFE: vineri Seară de manele cu Blaga de la Oradea&Speedy Band, Dj Manelo, ora 22; sâmbătă Seara de dans, ora 22

BLONDY’S ART CAFE: vineri Seară de dans, ora 21.30; sâmbătă Karaoke Night, ora 22

LORD’S PUB: vineri şi sâmbătă Distracţie la Lord’s, ora 22


CINEMA CORTINA 27-29 decembrie

De ce el?

De-a lungul vacanţei, Ned (Bryan Cranston), un tată iubitor, dar mult prea protectiv, merge împreună cu familia să-şi viziteze fiica la Stanford, unde se întâlneşte cu cel mai mare coşmar al său: Laird (James Franco), iubitul miliardar din Silicon Valley, extravagant atât în limbaj, cât şi în atitudine.

Ned nu crede că Laird este partenerul potrivit pentru fiica sa, iar de aici până la un război deschis cu viitorul "fiu" este doar un pas.

Regia: John Hamburg

Distribuţia: Bryan Cranston, James Franco, Zoey Deutch

Marele Zid

Avându-l în distribuţie pe superstarul internaţional Matt Damon, şi la direcţia artistică pe unul din cei mai speciali stilişti vizuali ai momentului, Zhang Yimou (Hero, House of Flying Daggers), Marele Zid, produs de Legendary, este povestea unor forţe de elită care se luptă cu bravură pentru soarta omenirii, într-unul din cele mai legendare locuri din lume. Marele Zid îi mai are în distribuţie pe Jing Tian, Pedro Pascal, Willem Dafoe şi Andy Lau.

Regia: Zhang Yimou

Distribuţia: Tian Jing, Pedro Pascal, Matt Damon

PROGRAM

De ce el? avanpremieră, miercuri, joi 19.30

Marele Zid 3Davanpremieră, marţi, miercuri 20

Pasagerii premieră, joi 20, 21.35; marţi, miercuri 21.35

La La Land premieră, marţi-joi 13, 15.30, 20.10

Rogue One: O poveste Star Wars 3D, marţi-joi 12.25, 17.25, 19, 22.20

Hai să cântăm! 2D, dublat, marţi-joi 18

Super Party la birou marţi-joi 16.50, 19, 22.40

Demonul marţi-joi 21.10, 23.05

Marea bulgăreală 3D, dublat, marţi-joi 15

Lumea de Dincolo: Războaie Sângeroase 3D, marţi-joi 15.30

Aliatul marţi 19.30, 21.55; miercuri, joi 21.55

Viktoria marţi-joi 14.20

Vaiana 3D, dublat, marţi-joi 13.20, 16.45

Bad Santa 2: Aventura continuă, marţi-joi 12.30, 14.40, 17.20

Animale de noapte, marţi-joi 12


CORTINA CINEMA 30 DECEMBRIE - 5 IANUARIE

Assassin’s Creed: Codul Asasinului

Desmond Miles descoperă străvechea linie de asasini profesionişti din care se trage după ce este răpit de o organizaţie ale cărei origini ţin de societatea secretă Cavalerii Templieri şi care îl trimite înapoi în timp pentru a recupera o seamă de artefacte cu valoare istorică.

Pentru Assassin's Creed puţine secvenţe ale jocului sunt mai captivante decât salturile în gol pe care protagonistul le face în joc: urcă într-un turn, priveşte împrejur şi apoi se aruncă de la mare înălţime, ce-i drept în "braţele" unei căpiţe de fân amplasate strategic. Aceasta este cascadoria recreată de Damien Walters.

Regia: Justin Kurzel

Distribuţia: Michael Fassbender, Marion Cotillard, Jeremy Irons

Collateral Beauty: A doua şansă

Howard Inlet, odată un bărbat cu o carieră strălucită, ajunge să renunţe la orice speranţă după ce pierde una dintre cele mai importante persoane din viaţa sa. La intervenţia surprinzătoare şi emoţionantă a prietenilor lui, acesta este forţat să-şi înfrunte toate temerile şi să accepte realitatea înainte de a pierde totul. Regizat de David Frankel "Collateral Beauty: a doua şansă" explorează cu multă emoţie felul în care oamenii reuşesc să găsească frumuseţe în ciuda suferinţei şi cum iubirea, timpul şi moartea se completează reciproc astfel încât să aducă echilibru existenţei noastre.

Regia: David Frankel

Distribuţia: Will Smith, Naomie Harris, Keira Knightley, Edward Norton

PROGRAM

Collateral Beauty: A doua şansă, avanpremieră, miercuri, joi 19.45

Assassin’s Creed: Codul Asasinului 3D, avanpremieră, miercuri, joi 19.30

Crăiasa Zăpezii: Foc şi Gheaţă 3 3D, dublat, premieră, sâmbătă 10.45, 12.35; duminică 15.05

De ce el? premieră, vineri, duminică-marţi 18.15, 19.45, 20.30, 22.45; sâmbătă 11.20; miercuri, joi 18.15, 20.30, 22.45

Marele Zid 3D, premieră, vineri, duminică-joi 19, 21, 21.50

Pasagerii vineri, duminică-marţi 16.40, 19.30, 23.05; miercuri, joi 16.40, 23.05

La La Land vineri 18, 20.30; duminică-joi 18, 20.30

Rogue One: O poveste Star Wars 3D, vineri, luni-joi 12.30, 17; sâmbătă 12.30; duminică 17

Hai să cântăm! 2D, dublat, vineri, luni-joi 12.30, 17.30; sâmbătă 12.30; duminică 17.30

Super Party la birou vineri, luni-joi 13.10, 15.50, 23; sâmbătă 13.10; duminică 15.50, 23

Demonul vineri 22; duminică-joi 22

Marea bulgăreală 3D, dublat, vineri, luni-joi 12.40

Lumea de Dincolo: Războaie Sângeroase 3D, vineri, luni-joi 15.05

Aliatul vineri, sâmbătă, luni-joi 12.50

Viktoria vineri, duminică-joi 15.15

Vaiana 3D, dublat, vineri, duminică-joi 14.25

Bad Santa 2: Aventura continuă, vineri, duminică-joi 15.20; sâmbătă 10.40

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON