URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Decembrie 2016, 13:21

Unde ieşim săptămâna asta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 5-11 DECEMBRIE

EVENIMENTE

Târg de Crăciun – Piaţa Unirii: vineri concerte Locomotiv GT, ora 19, şi Cristina Bălan, ora 20; sâmbătă Spectacol popular susţinut de Asociaţia Pro Bambini Oradea, ora 12; Atelierul lui Moş Crăciun, patinoar şi carusel: luni-joi, orele 14-20, vineri-duminică, orele 12-20; Cetatea Oradea: sâmbătă Tradiţii de Ignat, orele 14-20

Spectacole de Crăciun: luni – Andreea Puşcaş, Iuliana Chelu, marţi – Ioana Urs, Violeta Gherman, Florian Chelu, miercuri - Elena Şerb, Lia Bereş, Simona Briscan, joi – Florica Ruja, Ansamblul Nuntaşii Bihorului, juniori, vineri – Corul Liceului Don Orione, Sânziana Toader, sâmbătă – Ansamblul Crişana, Şcoala Populară de artă Francisc Hubic, duminică – Feciorii Bihorului, Simona Cap, orele 16-18, Cetatea Oradea, curtea interioară

Odaia cu poveşti, tărâm al magiei şi poveştilor de iarnă şi Crăciun pentru copii, luni, orele 18-20, Cetatea Oradea, Corpul I, et. 1

Întâlnire cu Moş Nicolae, scenetă interactivă "O faptă bună", interpretată de Crăciuniţe şi spiriduş, petrecere cu jocuri cu Bombonera şi Moş, cadouri pentru copii, jucării, puzzle-uri, cărţi, luni, orele 18-20, ERA Shopping Park

Concert Travka, joi, ora 20, Urban Place

Crazy Night Tram Party, joi, ora 20.30, Staţia Cantemir

Lacul Lebedelor, spectacol susţinut de Saint Petersburg Classical Ballet, balet în patru acte de P.I. Ceaikovski, vineri, ora 19, Casa de Cultură a Sindicatelor

Concert Implant pentru refuz, vineri, ora 20, Urban Place

Concert Middlemist Red, vineri, ora 20, Moszkva Cafe

Party cu DJ Dark, vineri, ora 22, Green Pub

Concert extraordinar caritabil de Crăciun "Împreună pentru viaţă" susţinut de Corul de clopoţei Adonai şi Paula Seling, vineri, ora 19, Bazilica Romano-Catolică

Spărgătorul de nuci, de P.I. Ceaikovski, spectacol al soliştilor şi ansamblului de balet al Operei Naţionale Române din Cluj Napoca, sâmbătă, orele 16 şi 19, Sala Mare a Teatrului de Stat Regina Maria

Concert Trooper20, live, sâmbătă, ora 21, Abyss Rock Metal Pub

Festival de teatru – Crăciun cu zăpadă, susţinut de Teatrul Mic din Sibiu, duminică, ora 17, ERA Shopping Park


TEATRUL REGINA MARIA

Zbor deasupra unui cuib de cuci, dramă de Dale Wasserman, după Ken Kessey, luni, ora 19, Sala Mare

Seara de Ajun, dramă de Anthony Neilson, regia Ovidiu Caiţa, marţi, ora 19, Sala Arcadia, şi vineri, ora 19, Centrul pentru Promovarea Turismului

Domnul Jurdan, comedie după Burghezul gentilom de Jean Baptiste Poquelin, regia Victor Ioan Frunză, vineri, ora 19, Sala Mare

Scufiţa Roşie, de Charles Perrault şi Fraţii Grimm, regia Maria Mierluţ, sâmbătă, ora 11, Sala Arcadia


TEATRUL SZIGLIGETI

Floare de mină, regia Hunyadi Istvan, vineri, ora 19, Studio Szigligeti

Legături de primejdioase, regia Hargitai Ivan, sâmbătă, ora 19, Studio Szigligeti

Leander şi Lenszirom, regia Toth Tunde, duminică, ora 17, Studio Szigligeti


FILARMONICA DE STAT

Concert simfonic cu lucrări de R. Strauss: Serenada pentru 13 instrumente de suflat în Mi bemol major, op. 7, şi Concert pentru oboi şi orchestră în Re major, L. v. Beethoven: Simfonia a III-a "Eroica" în Mi bemol major, op. 55, dirijor Gordon Hunt (Anglia), solist Ludovic Armin Cora – oboi (Luxemburg), joi, ora 19, Sala de concerte "Enescu-Bartók"


EXPOZIŢII

MUZEUL CETĂŢII ŞI ORAŞULUI ORADEA

expoziţia "Arme şi unelte de muncă medievale", din colecţia Muzeului Vamal al Republicii Moldova şi a colonelului Petru Costin

expoziţie de artă fotografică, intitulată "Tradiţii populare de iarnă", 70 de fotografii color, realizate de artiştii fotografi Boholţ Gabriel (Bucureşti), Petrila Gheorghe (Oradea), Săteanu Felician (Baia Mare) şi Tudorel Ilie (Baia Mare)

expoziţie "Oradea – Deceniile roşii. Vizitele lui Dej şi Ceauşescu în Bihor", cu imagini în premieră din perioada vizitei lui Gheorghe Gheorghiu Dej în regiunea Crişana în anul 1961 şi a lui Nicolae Ceauşescu în judeţul Bihor în 1966, 1969, 1970, 1976, 1977, 1979, 1982, 1987. Colecţia de fotografii cu vizitele lui Nicolae Ceauşescu a fost pusă la dispoziţie de către fotograful oficial al vizitelor prezidenţiale, Nicolae Meseşean; obiecte propagandistice donate de orădeni în cadrul campaniei "Nu arunca trecutul, adu-l la Muzeu!"

expoziţia de instalaţii "Composite Freedom" semnată Radu Jurjiu

expoziţia Debut E/2016 (Clubul Fotografic Nufărul)

expoziţia dedicată Istoriei Bisericii Reformate din Oradea, 24 de panouri, obiecte liturgice, replică a unei tiparniţe din sec. XVII, un exemplar al Bibliei din 1660-1661 de la Oradea, ediţia 2002

expoziţie de 55 de fotografii alb-negru şi color de mari dimensiuni din Oradea, Debrecen, Ivano-Frankivsk, portret, peisaje, socio-fotografii, tradiţii populare

expoziţia "10 ani de Cetatea Oradea 2006-2016" a artistului foto Ovi D. Pop, 60 de fotografii cu Cetatea

expoziţia "9 secole de moştenire - capitole din istoria Episcopiei Romano-Catolice de Oradea", 40 de panouri cu compoziţii explicative, peste 50 de piese originale de orfevrărie, artă devoţională, textile liturgice, carte veche şi documente

expoziţie retrospectivă pe tema istoriei fotografiei locale semnată de artistul fotograf Ştefan Toth, 100 de fotografii alb-negru şi color de mari dimensiuni, realizate de-a lungul a 40 de ani de carieră

tainele Palatului Princiar; "Urme pe hârtie. Identităţi comunitare ale localităţilor bihorene aparţinătoare domeniului episcopal romano-catolic de Oradea în sigilii (sec. XVII-XIX)"; "Decenii de indiferenţă. Cetatea Oradea, din pragul colapsului în măreţia de odinioară"; "Două decenii de săpături arheologice în Cetatea Oradea"; "Urmele trecutului sub paşii prezentului"; "Muzeul Pâinii"; memorialul "Rezistenţă şi Represiune în Bihor"

MUZEUL MILITAR

expoziţia de steaguri şi stindarde, începând din Evul Mediu până la Marea Unire, parte a colecţiei Muzeului Vamal al Republicii Moldova, 32 de piese; expoziţia de drapele de luptă ale Diviziei 11 Infanterie

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ

expoziţia "Parfum de toamnă", parte a proiectului "Paleta anotimpurilor", lucrări plastice realizate de elevi din clasele V-XII, coordonatori prof. Marcu Ana Patricia, Ferenţi Sara şi Colegiul Naţional "Iosif Vulcan"

GALERIA EURO FOTO ART

expoziţia de artă fotografică "Călător în noiembrie" a artistei Nicoleta Gabor

OVIDPOP ART PHOTO GALLERY

expoziţia Photo Eseu I/2016 a absolvenţilor cursului foto condus de Ovi D. Pop (ERA Park)

CASA DARVAS - LA ROCHE

expoziţia de bijuterii inspirate din repertoriul decorativ al monumentului în stilul arhitectural Secession, realizate de designerul Dorin Derşidan

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR

Salonul de Toamnă 2016 - creaţii din domeniile picturii, sculpturii, graficii şi artelor decorative

expoziţia de Artă naivă, ed. a III-a

expoziţia "Valori patrimoniale din colecţia de etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor. Obiecte cultice. Tehnică agricolă"

expoziţia de sculptură Madarassy Istvan

expoziţia Seriile Revistei "Familia" şi expoziţia de grafică şi poezie, de Florin Pucă şi Teodor Pâcă. Colecţia de manuscrise, artă şi literatură Lazăr Cârjan (Muzeul Memorial "Iosif Vulcan")

expoziţiile "Arta 1900 şi Oradea. Secession-ul" şi "Primăvara întregirii" (Muzeul Memorial "Aurel Lazăr")


CLUBURI

QUEEN’S PUB: vineri Party, vineri, ora 22

STEAM BAR: miercuri Bar Quiz, competiţie de cultură generală pe echipe, ora 22

BOUND CLUB: vineri Party, ora 22

BLANC COFFEE: vineri, sâmbătă DJ George in the House, ora 23

BALI CLUB: vineri, sâmbătă Party, ora 23

EDISON PUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 22

SHADOWS CLUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 21

BLACK EAGLE: vineri, sâmbătă Party, ora 22

GREEN PUB: vineri şi sâmbătă Night Party, ora 23

CLUB LIFE: vineri Seară de manele cu Blaga de la Oradea&Speedy Band, Dj Manelo, ora 22; sâmbătă Seara de dans, ora 22

BLONDY’S ART CAFE: vineri Seară de dans, ora 21.30; sâmbătă Karaoke Night, ora 22

LORD’S PUB: vineri şi sâmbătă Distracţie la Lord’s, ora 22


CINEMA CORTINA 2-8 decembrie

RECOMANDĂRI

Super Party la birou

În timp ce Carol, managerul companiei, încearcă să oprească planurile fratelui iresponsabil de a organiza o petrecere de pomină la birou, acesta apelează la colegii lui care să-l ajute să pună totul la cale. Întreaga mobilizare are scopul de a impresiona un potenţial client mai neconvenţional şi de a-l convinge astfel să investească în afacerea lor aproape falimentară. Cea mai nebună comedie de sărbători, "Super party la birou" ajunge în premieră în decembrie în cinematografele din toată ţara. Un film distribuit de Freeman Entertainment.

Regia: Will Speck, Josh Gordon

Distribuţia: Jennifer Aniston, Jason Bateman, Olivia Munn

Demonul

Deşi e ţintuit într-un scaun cu rotile, dr. Seth Ember este un Încarnat înzestrat cu abilitatea excepţională şi extrem de rară de a pătrunde în mintea celui posedat pentru a-i exorciza demonii din interior spre exterior. Când Vaticanul îi solicită ajutorul pentru a-l exorciza pe un băieţel chinuit de duhuri malefice, Ember descoperă cu stupoare că în interiorul băieţelului se află acelaşi spirit malefic care s-a făcut vinovat de moartea soţiei şi fiului său. Ember încearcă cu disperare să distrugă demonul înainte de a-l omorî pe băiat şi a-şi dezlănţui teroarea.

Regia: Brad Peyton

Distribuţia: Aaron Eckhart, Carice van Houten, David Mazouz

PROGRAM

Super Party la birou avanpremieră, miercuri, joi 20.30

Demonul avanpremieră, miercuri, joi 20

Marea bulgăreală 3D, dublat, premieră, luni-joi 17.45

Lumea de Dincolo: Războaie Sângeroase 3D, premieră, luni-joi 16.20, 19.30, 21.30

Aliatul premieră, luni-joi 12.15, 19.05, 20

Viktoria luni-joi 14.40, 22.30

Vaiana 3D, dublat, luni-joi 18.15

Bad Santa: Aventura continuă, luni-joi 13, 21.30

Animale fantastice şi unde le poţi găsi 3D, luni-joi 13.15, 13.45, 20.30

Animale de noapte, luni-joi 17.40

Intrusul luni-joi 17.10

Florence luni-joi 14.55

The Arrival luni, marţi 13.15, 18.10, 20.30, 22.50; miercuri, joi 13.15, 18.10, 22.50

Doctor Strange 3D, luni-joi 23.05

Trolii 3D, dublat, luni-joi 15.50

Fără armă în linia întâi, luni-joi 15.35

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON