URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Noiembrie 2016, 15:26

Surprizele Târgului de Crăciun din Oradea: Un patinoar în Piaţa Unirii şi concerte cu Andra, Paula Seling şi Nicolae Furdui Iancu

În ultima lună a anului, orădenii sunt invitaţi la un târg de Crăciun în Piaţa Unirii (30 noiembrie – 31 decembrie) şi la mai multe activităţi dedicate acestei sărbători în Cetate (2-24 decembrie).

Evenimentele sunt organizate de Primăria Oradea, prin Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR), şi de Serviciul de Management al Cetăţii.

Pe patine în piaţă

Preşedintele APTOR, Mihai Jurca, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Piaţa Unirii va reprezenta punctul de atracţie al sărbătorilor de iarnă, unde se va organiza Târgul de Crăciun. Aici, vizitatorii vor descoperi 35 de căsuţe cu diverse produse (ornamente, turtă dulce, bijuterii, accesorii de iarnă, produse bio, etc), bradul artificial de Crăciun, înalt de 12 metri, deja instalat în piaţa centrală, precum şi un patinoar.

Nu vor lipsi nici activităţile pentru cei mici, ei având parte de multe surprize: pe lângă activităţile tradiţionale, se va realiza şi atelierul Moşului, Căsuţa lui Moş Crăciun, în Piaţa Unirii fiind montată şi ieslea tradiţională.

În piaţă va fi amenajată o scenă, pe care organizatorii invită colindătorii şi corurile din oraş care vor să încânte vizitatorii târgului cu cântece de sezon. Înscrierile se pot face la adresa: oradeaturism@gmail.com.

"Piaţa va oferi mâncarea specifică sărbătorilor de iarnă, cât şi atelierul lui Moş Crăciun, o încăpere încălzită în care Moşul va fi prezent începând cu 5 decembrie, aşteptând copiii. Luminată de sărbătoare, piaţa va aduce vizitatorilor un patinoar de 15x30 de m, localizat pe zona dintre fântâni, şi un carusel. Programul târgului include o serie de concerte şi momente artistice specifice iernii", a spus Mihai Jurca.

Cu Andra şi Furdui Iancu

Târgul de Crăciun va avea şi invitaţi de seamă, care vor urca pe scenă în fiecare weekend. Pe 30 noiembrie, în prima seară a evenimentului, va concerta Paula Seling, urmată de Nicolae Furdui Iancu (2 decembrie), Alexandra Uşurelu (3 decembrie), Locomotiv GT din Ungaria (9 decembrie), Cristina Bălan (10 decembrie) Florena, Călin Pop (16 decembrie), Proconsul (17 decembrie), Andra (18 decembrie), Concert de colinde cu Ioan Bocşa şi Ansamblul Icoane (20 decembrie), Nicoleta Nucă (21 decembrie), Elena Gheorghe (22 decembrie), Ansamblul Artistic Crişana şi Art Group (23 decembrie).

Târgul de Crăciun va fi deschis în intervalul orar 14:00 - 20:00 (în zilele de luni până joi, inclusiv) şi 12:00 - 21:00 (în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică).

Luminiţele de sărbătoare vor fi aprinse în Piaţa Unirii pe 30 noiembrie, de la ora 18. Tot în Piaţa Unirii va ajunge şi Moş Crăciun, care va avea o căsuţă special amenajată.

Pe de altă parte, în aceeaşi conferinţă de presă, directorul APTOR, Mihai Jurca, a anunţat că, pe 2 decembrie, la Teatrul Regina Maria va avea loc un concert dedicat Zilei Naţionale a României, care-i va avea ca invitaţi pe Grigore Leşe şi Nicolae Furdui Iancu, preţurile biletelor fiind între 5 şi 10 lei.

Tradiţii în Cetate

În Cetate, organizatorii (Serviciul de Management al Cetăţii, ONG-urile din fortăreaţă, în parteneriat cu APTOR) au pregătit mai multe evenimente care amintesc de tradiţiile româneşti de iarnă.

De la colinde şi bucate tradiţionale la poveşti citite copiilor într-o clădire veche de peste 900 de ani, evenimentele din Cetate se vor desfăşura în perioada 2-24 decembrie şi vor aduce în faţa oamenilor tradiţii de sezon: ignat, decoraţiuni naturale, ateliere participative pentru meşteri, colinde şi grupuri de colindători. În această perioadă, spaţiile Cetăţii vor adăposti căsuţa dulcurilor, unde se vor putea achiziţiona produse de patiserie, brutăria de Crăciun  - produse de pâine, făbricuţa spiriduşilor, odaia cu poveşti unde se vor citi poveşti de iarnă pentru copii, casa cu bunătăţi etc. Totodată, vor fi proiecţii de filme de Crăciun/desene animate pentru copii, concurs de copt prăjituri sau concert de muzică sacră.

Prezentă la conferiţa de presă de vineri, Angela Lupşea, noul director interimar al Muzeului Cetăţii, a afirmat că evenimentele din Piaţa Unirii şi cele din Cetate vor fi complementare, iar orădenii sunt invitaţi să viziteze ambele locaţii în decembrie.

Bugetul evenimentelor organizate de APTOR în luna decembrie este de circa 70.000 de euro, o parte din aceşti bani fiind asiguraţi de sponsori, între care Raiffeisen Bank, Tuborg, Coca-Cola, Nutrientul Group şi alţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
saracul
TDS, ai ajuns sa vorbesti singur daca nu te baga nimeni in seama? Iti recomand sa nu iesi din casa pe toata perioada targului ;)
Postat 21 Noiembrie 2016, 14:26 de hateretards
ERATA
...KITCHOASE..ca cel..
Postat 19 Noiembrie 2016, 13:53 de TDS
DIFERENTA
Tocmai am vazut imagini de la Targuri de Craciun din Europa ! La fel de KITCHOAE cacel care se preconizeaza a fi cel din Oradea ! Da' ce sa faci! Aiasta e MISTO in Europa ! Deci ne conformam ! Macar la noi vor canta ( sau vor face play back ) vedete autentice !
Postat 19 Noiembrie 2016, 13:51 de TDS
LA O CANA CU VIN
@Iness: Infasat infatasel / In scutec de bumbacel... PS: sunt corect ! Artistii sunt buni ! Nu prea inteleg unde va fi scena si unde va sta publicul ? Pe gheata ? Vom vedea !
Postat 18 Noiembrie 2016, 22:18 de TDS
Melomania
No vezi, mai TDs , ca in tat raul ii s-un bine . Muzica virgula care ne gadila intr-un mod placut urechiusele.. si ne mai linisteste. Leru-i ler forever.
Postat 18 Noiembrie 2016, 21:56 de Iness
BRAVO PENTRU ARTISTII ALESI
Intr-un peisaj KITCHOS ( marca Bolojan ) vor evolua artisti de marca ! Seling, Andra, Lokomotiv GT ( eu sunt fan Omega ), Alexandra Usurelu ( banuiesc mai putin cunoscuta dar EXCEPTIONALA ), Furdui Iancu, Elena Gheorghe, Proconsul, Calin Pop ! Poate aveau loc si " localii " Traian Cosma si Dan Andrei Vladimir Aldea ( acesta e numele complet al MARELUI ARTIST )
Postat 18 Noiembrie 2016, 20:45 de TDS
*
Halal surpriza ! Nutrientul Group sponsor.. Ma, da' Mos Craciun o fi de acord cu chestia asta ?!
Postat 18 Noiembrie 2016, 15:50 de Iness
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON