URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Noiembrie 2013, 15:29

Orădenii sunt invitaţi la dialog... cu George Mihăiţă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cea de-a treia ediţie a proiectului "Dialoguri Interioare" a Teatrului Regina Maria este programată duminică, 24 noiembrie, de la ora 19, la Sala Mare. De data aceasta, orădenii vor avea şansa să afle poveşti de culise spuse de actorul George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie din Bucureşti.

George Mihăiţă va conversa cu regizorul Radu Vaida, amfitrionul acestor întâlniri, dar va răspunde şi întrebărilor din public.

Între spectacolele care l-au făcut celebru pe George Mihaiţă se numără roluri din piese regizate de Horaţiu Mălăele, ca cel din Revizorul de N. V. Gogol (1998), Pălăria de Eugene Labiche (1998), Bani din cer de Ray Cooney (2001), spectacole în regia lui Gábor Tompa ca Ubu înlănţuit, de Alfred Jarry (2004). George Mihăiţă a făcut însă roluri remarcabile şi în filme precum Reconstituirea, de Lucian Pintilie (1968) ori Nuntă mută în regia lui Horaţiu Mălăele (2008).

În cadrul evenimentului de duminică, spectatorii vor putea asculta muzica Cvartetului Varadinum şi vedea o expoziţie semnată Cantemir Meşter. Biletele, în valoare de 10 lei, s-au pus în vânzare la agenţia teatrului, deschisă de luni până vineri între orele 10.00-19.00, iar sâmbătă şi duminică între orele 10.00-13.00, cât şi online, pe site-ul www.biletmaster.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON