URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Aprilie 2015, 10:31

Mândru-i cântecu-n Bihor: Interpreţii de muzică populară, provocaţi la concurs

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Bihor organizează preselecţie pentru solişti vocali şi instrumentişti pentru Festivalul-concurs "Mândru-i cântecu’n Bihor", care va avea loc în perioada 29-31 mai în Parcul Cetăţii. Preselecţia va avea loc în zilele de 4-5 mai la sediul instituţiei, din strada Piaţa 1 Decembrie nr. 12, de la ora 16.

La concurs pot participa artişti amatori, solişti vocali şi instrumentişti, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 30 de ani, cu condiţia să nu fi câştigat premiul I, marele premiu "Elisabeta Pavel" sau premiul special "Florica Ungur" în anii anteriori.

Soliştii vocali vor prezenta o piesă doinită (doină, baladă, colindă, bocet etc, din repertoriul Elisabetei Pavel, Sofia Popa, Florica Ungur, Florica Bradu, Florica Duma, Florica Zaha, Leontin Ciucur, Maria Sidea, Viorica Flintaşu, Cornel Borza, Maria Haiduc sau Irina Mihoc) fără acompaniament, şi un cântec de joc specific zonei Bihorului. În schimb soliştii instrumentişti vor prezenta două piese de joc.

Aprecierile vor ţine cont de calităţile vocale, autenticitatea repertoriului, a costumului popular şi a prezenţei scenice, potrivit organizatorilor. Cei care doresc mai multe informaţii despre concurs le pot obţine la sediul CJCPCT Bihor sau la numărul de telefon 0259.413.922, persoană de contact Felician Mureşan.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON