URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Iulie 2012, 19:24

Iubitorii muzicii populare vor avea un weekend plin: Festival Internaţional de Folclor în Parcul Bălcescu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Târgul Meşterilor Populari va fi completat, anul acesta, de Festivalul Internaţional de Folclor, care începe vinerea următoare şi le va aduce orădenilor muzică populară cât pot duce.

Startul va fi dat vineri, 20 iulie, de la ora 15.30, cu mai multe momente artistice desfăşurate în diverse locuri din Oradea, după care, între orele 17 şi 19, va avea loc o paradă a portului popular, care va defila prin tot oraşul. Aceasta va porni pe traseul: Piaţa Magnoliei, strada Transilvaniei, Bulevardul Dacia, Parcul Petofi, strada Republicii, Piaţa Unirii, strada Avram Iancu, de unde artiştii vor ajunge în Parcul Nicolae Bălcescu, unde se va desfăşura efectiv festivalul.

Festivitatea oficială de deschidere va avea loc la ora 19, după care mai multe formaţii de muzică populară vor susţine concerte. Vineri, programul va include ansamblurile "Ballet Etoile D`Algerie Nadjm El Djazair" (din Algeria), "Nuntaşii Bihorului", "Nevrokopski" (Bulgaria), "Dacia", "Folk Dance Group Of Palaiokastro" (Grecia), Ansamblul Forcloric Lioara, "Belgrade" (Serbia), "Ţara Crişurilor", "Bystrancan" (Slovacia), Ansamblul Artistic Profesionist Crişana şi "Anatolian Folk Dance Group" (Turcia).

Cea de-a doua zi a festivalului, sâmbătă, de la ora 16.30, va aduce din nou în faţa orădenilor ansamblurile "Dacia", Ansamblul Folcloric Lioara, "Ballet Etoile D`Algerie Nadjm El Djazair", "Nevrokopski", "Folk Dance Group Of Palaiokastro", "Belgrade" din Serbia, "Bystrancan" şi "Anatolian Folk Dance Group".

Duminică, orădenii vor putea asculta, de la ora 17, Ansamblul Ţara Crişurilor şi Ansamblul Artistic Profesionist Crişana, pentru ca de la ora 18, să aibă loc ceremonia de închidere a festivalului, care se va încheia cu alte spectacole oferite de "Ballet Etoile D`Algerie Nadjm El Djazair", "Nuntaşii Bihorului", "Nevrokopski", "Dacia", "Folk Dance Group Of Palaiokastro", Ansamblul Folcloric Lioara, "Belgrade", "Bystrancan" şi "Anatolian Folk Dance Group".

"Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor s-a desfăşurat în anul 2007, printr-un proiect întocmid de Ansamblul Artistic Profesionist Crişana şi finanţat de Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor. De atunci şi până în acest an nu a mai putut fi organizat din lipsa de finanţare, însă mereu s-au dus discuţii pentru îndeplinirea acestui deziderat, deoarece se consideră că este o manifestare care poate devein foarte importantă pentru oraşul nostru", afirmă coordonatorul festivalului, Leontin Ciucur, director artistic al Ansamblului Artistic Profesionist Crişana, de a Teatrul Regina Maria. Artistul speră că festivalul va deveni o manifestare permanentă şi că va atrage formaţii din mai multe ţări ale lumii.

Organizatorii de anul acesta sunt Teatrul Regina Maria prin Ansamblul Artistic Profesionist Crişana, Muzeul Ţării Crişurilor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Asociatia Hora.

Festivalul vine în completarea Târgului Meşterilor Populari, desfăşurat în aceeaşi perioadă, în Parcul Bălcescu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON