URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Februarie 2018, 14:52

"Invenţiile unui geniu": Maşinile lui Leonardo da Vinci vor fi aduse din Florenţa la Muzeul Ţării Crişurilor (FOTO)

'Invenţiile unui geniu': Maşinile lui Leonardo da Vinci vor fi aduse din Florenţa la Muzeul Ţării Crişurilor (FOTO) (foto: museumsinflorence.com)
'Invenţiile unui geniu': Maşinile lui Leonardo da Vinci vor fi aduse din Florenţa la Muzeul Ţării Crişurilor (FOTO) (foto: museumsinflorence.com)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Muzeul Ţării Crişurilor va găzdui, începând din luna martie, o expoziţie de anvergură internaţională şi de o valoare deosebită. Este vorba despre expoziţia "Invenţiile unui geniu. Maşinile lui Leonardo da Vinci", care va ajunge la Oradea din Florenţa.

Anunţul a fost făcut, miercuri, într-o conferinţă de presă de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, şi de directorul MŢC, Aurel Chiriac. "Din punctul nostru de vedere, este primul eveniment major din noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor, care îi va aduce acestuia popularitate", a spus Pásztor.

Expoziţia cuprinde 45 de maşini proiectate de Leonardo da Vinci şi reproduse la scară, pe baza schiţelor, de un grup de artizani italieni. Ea aparţine Muzeului Leonardo da Vinci din Florenţa, însă a fost prezentată în toată lumea, cel mai recent în Coreea de Sud şi Liban.

"Este o expoziţie unică, aş zice eu, în sensul că reconstituie maşinile proiectate de Leonardo da Vinci. Vom avea biciclete, fierestrău hidraulic, un pod mobil, un tanc, un planor. Iată, nişte invenţii pe care le-a închipuit Leonardo da Vinci şi care astăzi sunt puse în operă după cercetări ştiinţifice", a spus Aurel Chiriac.

Expoziţia va fi împărţită în cinci categorii: maşini pentru zbor, maşini pentru construcţii, maşini hidraulice, maşini de război şi maşini pentru manufacturare. Din cele 45 de exponate, majoritatea realizate din lemn, 15 sunt interactive, astfel că vizitatorii vor putea să mânuiască invenţiile lui da Vinci. "Ni se dezvăluie o epocă printr-un om care şi-a pus amprenta în domeniul invenţiilor şi artelor", a adăugat Chiriac.

Expoziţia va fi deschisă pe 16 martie la noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor din str. Armatei Române nr. 1 şi va putea fi vizitată până la începutul lunii iunie.

Organizatorii locali ai evenimentului – CJ Bihor şi MŢC – au convenit să stabilească un preţ mai mic de intrare, astfel încât toţi curioşii din judeţ şi din împrejurimi să poată să vadă exponatele. Astfel, adulţii vor plăti 12 lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii 6 lei. "Aproape peste tot preţul de vizitare se apropie de 10 euro. Noi am ales să fie sub 3 euro, astfel încât toţi doritorii să aibă acces la expoziţie", a precizat Pásztor.

Şeful CJ Bihor nu a prezentat o sumă exactă reprezentând costul pe care Muzeul îl va plăti pentru această expoziţie temporară. "Noi am estimat că dacă avem 10.000 de vizitatori la preţul de aproape 3 euro vor acoperi costurile noastre", a spus acesta.

Potrivit directorului MŢC, Aurel Chiriac, expoziţia a mai fost prezentată în 2008 la Bucureşti, însă nu în formula cu toate cele 45 de maşini. Chiar şi aşa, expoziţia ar fi avut 27.000 de vizitatori.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
csabi ;)
nu-s inventiile lu Ovi Pop? a poi atunci nu ne intereseaza
Postat 21 Februarie 2018, 19:22 de omul_din_ombuds
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON