URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Mai 2016, 10:00

În luna iunie, Festivalul Arcadia programează spectacole, ateliere şi parade de basm pentru micuţii orădeni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luna iunie este a copiilor. Dacă cineva se mai îndoia, Festivalul pentru Copii Arcadia vine să întărească acest principiu. Ajuns la ediţia a III-a, festivalul va avea loc în perioada 4-26 iunie în mai multe săli din oraş, pe stradă şi în Cetatea Oradea, cuprinzând o sumedenie de activităţi.

Marionete şi magie

Organizatorii au pregătit evenimente pentru spectatori de toate vârstele, cu spectacole dedicate bebeluşilor (0-3 ani), spectacole cu marionete şi cu păpuşi ingenioase, scenografii 3D, musical-uri pentru copii, spectacole de magie, concerte în aer liber şi parade cu personaje de basm. "Sunt sigur că această ediţie conţine spectacole pentru absolut toată lumea", a spus directorul artistic al trupei Arcadia, Florin Silaghi, luni într-o conferinţă de presă.

În Oradea vor poposi, astfel, Făt-Frumos, Greuceanu, Peter-Pan, Aleodor Împărat, Muck cel Mic, Micul Prinţ, Robin Hood, Jules Verne, Bau-Bau şi cea mai fioroasă familie de zmei, însoţită de mămica lor.

Festivalul Arcadia programează şi mai multe ateliere atractive pentru cei mici, care vor fi desfăşurate în perioada 13-19 iunie în Cetatea Oradea de către filiala locală a organizaţiei Cercetaşii României. În acea săptămână, de luni până vineri se vor desfăşura ateliere tematice, menite să provoace creativitatea, îndemânarea, spiritul de aventură şi curajul fiecărui copil. Este vorba despre construit de zmeie, pictură pe piatră, lemn, tricouri, origami, quilling, treasure hunt şi, pentru cei mai curajoşi, un traseu de alpinism.

De asemenea, în Cetate vor avea loc şi reprezentaţii de teatru în aer liber, iar pe 19 iunie aventurile celui mai cunoscut pinguin tenor, îndrăgitul Apolodor, cu Ada Milea pe post de dirijor şi prietenii ei din cor, vor poposi în amfiteatru cu un concert încântător. Acel concert este dedicat numai copiilor cuminţi. Pentru cei mai puţin ascultători, Ada Milea şi Bobo Burlăceanu au pregătit puţin mai târziu un concert pe gustul lor.

18 spectacole, 150 invitaţi

În intervalul 13-17 iunie, cei mai mici spectatori sunt aşteptaţi la Sala Arcadia să vadă patru spectacole dedicate bebeluşilor. De asemenea, în programul festivalului a fost inclus şi un show extraordinar cu baloane de săpun uriaşe, precum şi un workshop itinerant, "Carousel performance", dedicat actorilor şi pasionaţilor de actorie, precum şi o expoziţie de afişe din cadrul Teatrului Arcadia realizate de graficianul Trifan Laszlo timp de 20 de ani.

La ediţia din acest an al festivalului sunt invitate teatre şi trupe independente din Bucureşti, Galaţi, Arad, Alba – Iulia, Cluj Napoca, Timişoara şi Ploieşti, însumând un număr de aproximativ 150 de invitaţi, 12 spectacole în spaţii convenţionale şi 6 evenimente în Cetatea Oradea. Pentru spectacolele programate la Sala Mare a Teatrului Regina Maria, biletele vor costa 15 lei, la Sala Arcadia 10 lei, iar spectacolele din Cetate vor fi gratuite. În curând, organizatorii vor anunţa preţurile, modice, după cum promit aceştia, pentru atelierele de creativitate.

Festivalul pentru copii Arcadia în Cetatea din Oradea este un proiect cultural organizat de Fundaţia Culturală Festivalul Internaţional de Teatru Oradea, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (care a contribuit cu 50.000 lei), co-finanţat de Teatrul Regina Maria şi Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune şi realizat în parteneriat cu Primăria Oradea şi Organizaţia Naţională Cercetaşii României - Centrul Local Oradea. Bugetul total al evenimentului este în jur de 80.000 lei.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de luni până vineri între 10 şi 19, respectiv în week-end între 10 şi 13 şi online, pe biletmaster.ro.


FESTIVALUL PENTRU COPII ARCADIA ÎN CETATEA DIN ORADEA

Vineri, 3 Iunie, 17.00 – PARADA DE PERSONAJE ŞI PĂPUŞI DE BASM (Corso, Piaţa Unirii)
Sâmbătă, 4 Iunie, 11.00 - Teatrul Merlin Timişoara - TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE ŞI VIAŢĂ FĂRĂ DE MOARTE (Sala Arcadia) vârsta +7
Duminică, 5 Iunie, 11.00 – Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad, Trupa Marionete - GREUCEANU (Sala Arcadia) vârsta +5

Marţi, 7 Iunie, 10.00 – Festival de teatru între licee "OGLINDIREA SUFLETULUI ÎN LITERATURĂ"
Vineri, 10 Iunie, 10.00 – Palatulul Copiilor şi Elevilor Oradea, Festival de teatru "FLOARE DE LOTUS"
Vineri, 10 Iunie, 17.00 – PARADA DE PERSONAJE ŞI PĂPUŞI DE BASM (Corso, Piaţa Unirii)
Vineri, 10 Iunie, 18.00 – Trifán László vernisaj - AFIŞE DE TEATRU DE PĂPUŞI (Foaier Arcadia)
Sâmbătă, 11 Iunie, 11.00 – Teatrul De Păpuşi "Prichindel" Alba Iulia - POVESTEA LUI MUCK CEL MIC (Sala Arcadia) vârsta +5
Duminică, 12 Iunie, 11.00 – Teatrul de Păpuşi Puck Cluj Napoca - ALEODOR ÎMPĂRAT (Sala Arcadia) vârsta +4

Luni, 13 Iunie, 16.00 – ATELIERE DE CREAŢIE – cu Cercetaşii României (Cetatea Oradea)
Luni, 13 Iunie, 17.00 – Teatrul Regina Maria Oradea, Trupa Arcadia -  MIC SAU MARE? (Sala Studio Arcadia) vârsta 0 – 3 (nonverbal)
Marţi, 14 Iunie, 16.00 – ATELIERE DE CREAŢIE – cu Cercetaşii României (Cetatea Oradea)
Marţi, 14 Iunie, 17.00 – Teatrul Szigligeti Szinház Oradea, Trupa Lilliput – KEZES LÁBAS (Mânuţe şi picioruşe -nonverbal) (Sala Studio Arcadia) vârsta 0 – 3
Marţi, 14 Iunie, 18.00 – Palatulul Copiilor şi Elevilor Oradea, Trupa Florajun - ROBIN HOOD (Amfiteatrul din Cetatea Oradea) vârsta +5

Miercuri, 15 Iunie, 16.00 – ATELIERE DE CREAŢIE – cu Cercetaşii României (Cetatea Oradea)
Miercuri, 15 Iunie, 16.00 – Teatrul Ion Creangă Bucureşti - DE-A MICUL PRINŢ (Sala Arcadia) vârsta 3 - 6
Joi, 16 Iunie, 16.00 – ATELIERE DE CREAŢIE – cu Cercetaşii României (Cetatea Oradea)
Joi, 16 Iunie – 10.00-18.00 Teatrul Ion Creangă Bucureşti - CAROUSEL PERFORMANCE (Workshop pentru artişti, Cetatea Oradea)
Vineri, 17 Iunie, 16.00 – ATELIERE DE CREAŢIE – cu Cercetaşii României (Cetatea Oradea)
Vineri, 17 Iunie, 17.00 – Centrul Educaţional "Prietenii tăi" Bucureşti – BIBI ŞI BOBO (Sala Studio Arcadia) vârsta 1 – 3
Vineri, 17 Iunie, 19.00 – Teatrul Regina Maria Oradea, Trupa Arcadia - POVEŞTI POPULARE RUSEŞTI (Amfiteatrul din Cetatea Oradea) vârsta +3

Sâmbătă, 18 Iunie, 11.00 – Teatrul pentru Copii Ciufulici Ploieşti - PETER PAN (Sala Arcadia) vârsta +5
Sâmbătă, 18 Iunie, 18.00 – Dr. BUBBLE şi MILKSHAKE – BALOANE DE SĂPUN URIAŞE (Cetatea Oradea)
Sâmbătă, 18 Iunie, 19.00 – CONCERT PENTRU COPII CUMINŢI: "APOLODOR" cu Ada Milea, Dorina Chiriac, Radu Bânzaru, Alex Bogdan
Sâmbătă, 18 Iunie, 20:00 – CONCERT PENTRU COPII OBRAZNICI cu Ada Milea şi Bobo Burlăcianu (Amfiteatrul din Cetatea Oradea)

Duminică, 19 Iunie, 11.00 – Teatrul Gulliver Galaţi - CĂLĂTORIE SPRE CENTRUL PĂMÂNTULUI (Sala Arcadia) vârsta +8
Duminică, 19 Iunie, 18.00 – Dr. BUBBLE şi MILKSHAKE – BALOANE DE SĂPUN URIAŞE (Cetatea Oradea)
Duminică, 19 Iunie, 19.00 – Compania Teatrul pe Roţi Arad - CUFĂRUL MAGIC (Amfiteatrul din Cetatea Oradea) vârsta +4
Duminică, 19 Iunie, 20.00 – Magicienii EDUARD ŞI BIANCA – O LUME MAGICĂ (Amfiteatrul din Cetatea Oradea) vârsta +4

Sâmbătă, 25 Iunie, 11.00 – Teatrul de Animaţie Ţăndărică Bucureşti - CUI I-E FRICĂ DE BAU BAU? (Sala Mare a Teatrului Regina Maria) vârsta +5
Duminică, 26 Iunie, 11.00 – Teatrul Ion Creangă Bucureşti - SPAIMA ZMEILOR (Sala Mare a Teatrului Regina Maria) vârsta +6

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON