URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Februarie 2018, 18:00

"Constelaţii româneşti tradiţionale" şi "Semnele ceriului", expuse la Muzeul Cetăţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea va găzdui, începând de miercuri, expoziţia comună "Constelaţii româneşti tradiţionale" şi "Semnele Ceriului".

Orădenii sunt invitaţi să descopere constelaţiile pe care le-au văzut strămoşii noştri, prezentate în mai multe filmări, alături de poveştile fiecăreia, precum şi fotografii realizate de Ilie Tudorel cu reprezentări ale simbolisticii astrale prezente în arhitectura tradiţională din România.

Expoziţia "Constelaţii Româneşti Tradiţionale" este un proiect al Complexului Astronomic Baia Mare, intenţia fiind aceea de a descoperi ce au văzut strămoşii noştri pe cer diferit de constelaţiile oficiale.

Sunt 88 de constelaţii recunoscute oficial, 19 dintre ele regăsindu-se şi în mitologia românească, iar 20 de constelaţii autohtone fiind originale, marcând exclusiv viziunea poporului român asupra cerului.

Varianta mobilă a expoziţiei a apărut în anul 2017. Este vorba despre nouă standuri pe care sunt expuse nouă monitoare. Pe fiecare monitor rulează în buclă povestea a patru sau cinci constelaţii. Fiecare monitor este dotat cu căşti pentru ascultarea poveştilor, fără a-i deranja pe ceilalţi vizitatori şi un afiş printat ce conţine informaţia existentă pe acel monitor.

Expoziţia de artă fotografică "Semnele Ceriului" este un proiect fotografic aparţinând artistului Ilie Tudorel care îşi propune să promoveze în rândul iubitorilor de cultură din ţară şi din străinătate cele mai importante reprezentări ale simbolisticii astrale prezente în arhitectura tradiţională din România. Fotografiile prezintă mai ales reprezentările sculptate ale soarelui, lunii sau stelelor ce sunt prezente pe biserici, case, mobilier sau porţi tradiţionale de lemn din toate zonele României.

Organizatorii expoziţiei sunt Complexul Astronomic Baia Mare şi artistul fotograf Ilie Tudorel din Baia Mare, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş, Primăria Oradea – Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea, Astroclub Meridian Zero Oradea şi Asociaţia Millennium Baia Mare – Clubul foto video.

Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 21 februarie, ora 14, la Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea, Corpul A, sălile 21-23.

Accesul publicului se va face în intervalul 13:30-14:00 şi este liber doar pentru participarea la eveniment. Programul de vizitare a muzeului este de marţi până duminică, între orele 9:00 şi 17:00.

Taxa de vizitare este de 5 lei/adulţi, 3 lei/elevi, studenţi, pensionari, grup peste 10 persoane şi 1 leu/elevi în cadrul programului "Şcoala altfel".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON