URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Ianuarie 2015, 09:36

Câştigă invitaţii duble la spectacolul "În inima nopţii - Episodul Hamlet"!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
BIHOREANUL şi Teatrul Regina Maria te invită la spectacolul ""În inima nopţii - Episodul Hamlet", care va avea loc miercuri, 28 ianuarie, ora 19, Sala Mare, Teatrul Regina Maria.

Dă Like şi Share public imaginii de concurs postată pe pagina de Facebook a BIHOREANULUI şi ai şansa de a câştiga una din cele două invitaţii duble puse la dispoziţie cititorilor.

Câştigătorii vor fi extraşi prin intermediul portalului random.org.

Doritorii se pot înscrie în concurs până marţi, 27 ianuarie, la ora 18, şi vor fi anunţaţi atât pe site-ul www.ebihoreanul.ro, cât şi pe Facebookl Invitaţiile vor putea fi ridicate apoi de la casieria teatrului cu cartea de identitate, în cursul zilei de miercuri, între orele 10 şi 19.

Având scenariul şi regia artistică semnate de Gavriil Pinte, dar şi inserţii de George Banu şi Monique Borie, spectacolul se joacă cu publicul pe scenă.

"În inima nopţii - Episodul Hamlet" este un proiect inspirat de Scena supravegheată şi Noaptea din Trilogia îndepărtării de George Banu şi Fantoma sau Îndoiala teatrului de Monique Borie, dar şi din experienţele lui Gavriil Pinte din ultimii ani - din proiectele sale în spaţii mai mult sau mai puţin neconvenţionale, arată descrierea postată pe site-ul teatrului orădean.

Potrivit scenarstului, Hamlet esteo piesă nocturnă, fantomatică. Un spaţiu bântuit de fantome şi urmăritori/spioni. Metodele de supraveghere, dar şi frica - îi fac pe toţi să vorbească în şoaptă, să comunice codificat, cu semne/gesturi de neauzit, de neînregistrat... sau chiar să refuze să mai comunice, după cum a arătat Gavriil Pinte.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON