URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Iunie 2012, 10:51

Casa artei: Galeria Visual Kontakt promovează arta contemporană în Oradea

Casa artei: Galeria Visual Kontakt promovează arta contemporană în Oradea CU INIŢIATIVĂ. Absolvent de Regie la Ulm (Germania), orădeanul Gabriel Miloia (foto), preşedintele Asociaţiei Visual Kontakt, vrea să deschidă şi concitadinilor orizonturile către arta contemporană. La galeria sa atât expozanţii cât şi vizitatorii au acces gratuit
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O mână de tineri iubitori de artă s-au gândit că Oradea merită o galerie de artă contemporană, iar în urmă cu doi ani au deschis Visual Kontakt, o instituţie privată care, lună de lună, îi provoacă să descopere conceptul câte unui tânăr artist român ori străin.

Visual Kontakt le propune orădenilor să lase prejudecăţile deoparte şi să-şi deschidă mintea unor provocări artistice, fie că este vorba de pictură, sculptură, fotografie, "instalaţie" ori "performance". Altfel spus, să treacă dincolo de stadiul expoziţiilor cu floricele şi îngeraşi...

Căsuţa provocărilor

În 2009, întors în ţară după ce a studiat regia în Germania, orădeanul Gabriel Miloia, 24 de ani, a lansat împreună cu artistul Andrei Ciurdărescu un proiect la centrul Posticum. În cadrul acestuia, timp de 10 luni, câte un tânăr artist îşi prezenta proiecte considerate prea îndrăzneţe în comparaţie cu expoziţiile cu care fuseseră obişnuiţi orădenii. Aici au putut vedea o "instalaţie" (ansamblu de obiecte de artă) care crea, din origami şi porţelan, "imagini" inspirate din filmele regizorului Alfred Hitchcock, ori o expoziţie de grafică reprezentând animale transfigurate de păcatele societăţii.

Încurajaţi de succesul proiectului şi ajutaţi de mai multe familii cu posibilităţi financiare şi iubitoare de artă, dar şi de patroni amatori de artă, tinerii au închiriat o casă unde să-şi amenajeze propria galerie. Au găsit locul perfect pe strada Albacului 54. "Noi ne-am dorit un loc în care să facem "prostii". Pereţii să poată fi pictaţi, să se poată prezenta instalaţii. Cred că o galerie trebuie să fie funcţională, nu strict estetică", explică Gabriel. În vara anului 2010 au găzduit primul vernisaj, iar de atunci mulţi artişti români, dar şi străini, şi-au prezentat creaţiile la ceea ce devenise Galeria Visual Kontakt.

07 Alina Staicu.jpgArtă şi intimitate

Fiind o asociaţie non-profit, artiştii nu plătesc nimic pentru a expune, iar galeria, spre deosebire de toate celelalte, nu percepe niciun comision pentru lucrările vândute. De asemenea, nici publicul nu plăteşte intrarea. "Lucrările sunt selectate după criterii de calitate şi diversitate. Trebuie să fie o expoziţie de concept nou. Alegem artişti care nu sunt reprezentaţi ori care nu au intrat în circuitul galeriilor, fiindcă dacă acest lucru s-a întâmplat intervin deja anumite constrângeri", explică Alina Staicu (foto), curatorul galeriei, doctor în arte plastice.

De altfel, scopul galeriei este să aducă în faţa orădenilor concepte cât mai noi. "Fiind singura galerie de artă contemporană din Oradea care promovează exclusiv tineri, trebuie prezentate toate faţetele artistice. De aceea vernisăm atât picturi, sculpuri cât şi instalaţii ori performance (atunci când artistul îşi realizează creaţia în faţa vizitatorilor)", spune Gabriel.

Expoziţiile au un mesaj şi un concept bine definite, însă orădenii sunt îndemnaţi să nu se lase intimidaţi. "Este cea mai mare greşeală să spui că nu mergi la o expoziţie fiindcă nu înţelegi. Fiecare persoană are o experienţă intimă cu o operă şi îşi face propria impresie. De aceea la vernisaje nu ţinem speech-uri, dacă există întrebări ele se pot pune şi autorul poate răspunde", explică Alina Staicu.

07 samizdat_1.jpgRevista nepublicaţilor

În urmă cu un an, tinerii au lansat şi o revistă de artă şi cultură, "Samizdat", care găzduieşte articole şi editoriale scrise chiar de autorii expoziţiilor, dar şi de jurnalişti şi scriitori. "Samizdatul era un fenomen literar din URSS creat de scriitorii care nu treceau de cenzură. Ei îşi creau acasă tiparniţe şi lucrările lor începeau să circule clandestin. Samizdat înseamnă de fapt auto-publicat", explică preşedintele Visual Kontakt, care descrie publicaţia ca un soi de "galerie scrisă".

Concepută ca un vehicul de promovare a tinerilor artişti, revista conţine mai multe editoriale scrise de aceştia, dar şi eseuri despre fenomene culturale şi interviuri. În cel mai recent număr, a răspuns întrebărilor regizorul Marian Crişan, laureat cu Palme d'Or la Cannes. Până acum în paginile revistei îşi făceau loc şi literatura, dar Asociaţia a decis să renunţe la astfel de materiale, fiindcă "avem deja o revistă de cultură literară (n.r. - Familia), nu dorim să ne intersectăm".

Tipărită în 500-1.000 de exemplare, "Samizdat" poate fi găsită atât la sediul Asociaţiei cât şi în Moszkva Caffe, la Biblioteca Judeţeană ori la Librăria Humanitas. Se distribuie, bineînţeles, gratuit. Căci după cum şi-a propus, singurul scop al Asociaţiei Visual Kontakt este să deschidă uşile cât mai larg spre ceea ce se numeşte artă contemporană. "Sunt destule galerii care expun floricele şi îngeraşi...", crede Gabriel Miloia.

Următorul vernisaj va avea loc pe 27 iunie, de la ora 19, şi va prezenta lucrările de artă plastică ale tinerei Bianca Andreea Balog, în expoziţia "Labirint". Aşa că orădenii n-au decât să răspundă provocării, acesteia şi altora ce vor veni...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON