URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Mai 2018, 16:05

Începe Târgul Gaudeamus: Peste 60 de expozanţi şi mii de volume, în Piaţa Unirii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cea de-a cincea ediţie a Târgului Gaudeamus de la Oradea va începe, miercuri, în Piaţa Unirii, unde a fost instalat un pavilion de 800 mp care va găzdui peste 60 de expozanţi, cu mii de volume, pentru copii, tineri şi adulţi.

Evenimentul a fost prezentat, marţi, la Primăria Oradea de reprezentanţii Radio România şi Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune, şi anume Bogdan Roşca, managerul Radio Cluj, Connie Chifor, specialist de comunicare al evenimentului, şi Mihai Jurca, preşedintele APTOR.

O noutate a acestei ediţii este amenajarea unui stand dedicat Centenarului Marii Uniri, cu  o colecţie de volume pe această tematică. Volumele vor putea fi răsfoite la standul anume creat şi cumpărate de la standurile editurilor.

Potrivit organizatorilor de la Radio România, în ediţia care a avut loc în urmă cu câteva săptămâni la Cluj-Napoca, standul dedicat Centenarului a fost căutat de foarte mulţi participanţi.

Ediţia de anul trecut a Gaudeamus de la Oradea a avut 17.000 de participanţi.

Ediţia de anul acesta se desfăşoară în perioada 9 - 13 mai. De miercuri până sâmbătă, târgul de carte va fi deschis între orele 10 şi 20, iar duminică între orele 10 şi 15.

Anul acesta, preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus de la Oradea va fi prof. univ. dr. Sorin Şipoş.

Potrivit organizatorilor, la Oradea vor fi peste 60 de expozanţi reuniţi în 46 de standuri reprezentând principalele categorii active pe piaţa de carte şi educaţii din România: edituri, agenţi de difuzare de carte, muzică şi produse multimedia, respectiv edituri străine.

Între editurile care şi-au anunţat prezenţa se numără Paralela 45, Polirom, Casa, Nemira, Niculescu, Fischer Internaţional, Editura All, RAO, Şcoala Ardeleană, Editura Trei, Aquila, Curtea Veche Publishing, Eikon, Humanitas şi Herald.

Pe lângă standurile cu vânzare de carte, ediţia 2018 mai programează şi circa 20 de evenimente, în special lansări de carte şi ateliere de creaţie pentru copii.

Şi anul acesta, în cadrul târgului, vor fi premiaţi olimpicii din Bihor (sâmbătă, ora 12), şi va fi organizată o tombolă la care se pot înscrie toţi doritorii.

La finalul târgului, va fi stabilită de asemenea şi cea mai râvnită carte. La Cluj, aceasta a fost "Istoria, Adevărul şi Miturile", scrisă de Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, apărută la editura Şcoala Ardeleană.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON