URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 25 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
19 Martie 2010, 08:30

Trupa Szigligeti subtitrează un spectacol pentru publicul român

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Actorii trupei de teatru Szigligeti vor juca în săptămâna 23-28 martie cele mai importante 6 piese puse în scenă în stagiunea 2009-2010.

Una dintre piesele microstagiunii va putea fi urmărită fără probleme şi de publicul român, deoarece ea va fi subtitrată. "Mai multe teatre maghiare din ţară aplică această metodă şi încercăm şi noi să ne adaptăm. Piesa va fi de fapt supratitrată, deoarece traducerea va fi proiectată deasupra decorului", a explicat Dimeny Levente, directorul artistic al trupei Szigligeti.

Piesa Mauzoleum, adică Mausoleu se va juca pe 24 martie la Teatrul de Stat, cu publicul pe scenă. Autorul piesei este Parti Nagy Lajos, considerat a fi unul dintre cei mai importanţi dramaturgi contemporani din Ungaria.

Spectacolele vor începe însă cu o zi înainte, cu piesa Războiul lui Klamm, care se va juca în sala 99 a Liceului Ady Endre. Piesa va începe de la ora 18 şi este regizată de Torok Viola. Joi, pe 25 martie, actorii trupei Szigligeti vor interpreta piesa "Cafeneaua", în regia Ancăi Bradu, spectacol care se va juca la Teatrul de Stat cu publicul pe scenă, cu începere de la ora 19. Vineri, de la ora 17, pe scena teatrului vor fi interpretate balade populare maghiare, într-un spectacol intitulat "Hej Pava, Hej Pava". Sâmbătă şi duminică, de la ora 19, actorii vor interpreta piesele "Bolnav (de) închipuit", respectiv "Omul elefant".

Organizatorii au anunţat că pe perioada microstagiunii, biletele vor putea fi cumpărate la preţ redus. Astfel, pentru bilele la toate cele şase spectacole, doritorii vor plăti 40 de lei, iar pentru a vedea patru piese, preţul biletelor va fi de 30 de lei. Cei care doresc să meargă la doar două piese vor scoate din buzunar 20 de lei. Pentru elevi, studenţi şi pensionari, biletele se vând la un preţ mai mic cu 5 lei, decât cel normal, pentru fiecare pachet.

Casa de bilete a Teatrului este deschisă de marţi până sâmbătă între orele 10 şi 13 şi apoi între 17 şi 19. Duminica, biletele se pot cumpăra doar între orele 17 şi 19.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON