"Campania Naţională "Artiştii pentru artişti" este organizată de UNITER, împreună cu teatrele din Bucureşti şi din ţară cu scopul strângerii de fonduri pentru artiştii vârstnici cu probleme de sănătate. Iniţiată şi organizată din 2002, campania este un stimulator al solidarităţii de breaslă, un resort financiar pentru artiştii vârstnici cu probleme de sănătate şi un semnal pentru public şi autorităţi în legătură cu situaţia acestora şi demnitatea lor", se arată într-un comunicat al Teatrului Regina Maria.
În acest an, 18 teatre susţin spectacole caritabile, a căror încasări merg către un fond special constituit - Fondul de Solidaritate Teatrală. De această dată, interpretul Nicu Alifantis va dona şi încasările în urma unui concert din cadrul turneului "Nicu Alifantis - 40 de ani de muzică de teatru".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.