URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Mai 2018, 10:15

Scriitorul Mircea Bradu a lansat două volume de teatru la Primăria Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Umplută de oameni de cultură, istorici, prieteni şi cititori, Sala Mare a Primăriei Oradea a găzduit, marţi, lansarea a două noi cărţi semnate de Mircea Bradu. Cunoscut om al literelor, director al Teatrului de Stat între 1977 şi 1992, acesta completează seria titlurilor proprii cu volumele de teatru "Hotărârea" şi "Unul dintre noi să mă vândă". Ele cuprind piese cu subiect istoric, scrise în perioada 1968-1970, adăugite până azi.

Evenimentul a fost moderat de istoricul Cristina Puşcaş, seria luărilor de cuvânt fiind deschisă de cunoscutul actor Mircea Diaconu: "În acea vreme (în anii ’70 – n.r.), în teatrul românesc erau aprinse nişte lumini, iar una din ele era la Oradea. Directorii de teatru erau nişte vrăjitori, nu doar nişte manageri, care făceau lucruri extraordinare, între care şi Mircea Bradu".

I-a urmat universitarul Ion Simuţ, care a arătat că "teatrul lui Mircea Bradu este apropiat de cel al lui Marin Sorescu. Transformă proza în teatru, el este un prozator sub textul pieselor, un om de teatru cu o experienţă de câteva decenii, dar şi un om de cultură, reprezentant al unei tradiţii regionale, unul din stâlpii revistei Familia", seria care apare astăzi.

Fiind piese de teatru cu subiect istoric, în ele apar personaje şi situaţii inspirate din istoria românilor. Despre ele au vorbit istoricii Sorin Şipoş şi Gabriel Moisa. "Ambele piese trebuie judecate în contextul epocii, fiindcă au fost scrise în perioada destalinizării şi a falsificării istoriei", a precizat Şipoş. În piesa "Hotărârea" apar Menumorut şi Vlad Ţepeş, iar în "Unul dintre noi să mă vândă" - Horea. "Despre Horea se spun diverse lucruri de către neprofesionişti. Aici avem un Horea în limitele bunului simţ, care a făcut răscoală, nu revoluţie", a arătat Gabriel Moisa.

Vechi angajat şi deplin cunoscător al realităţilor teatrale din Oradea ultimelor decenii, Elisabeta Pop a făcut referire la Mircea Bradu ca director al instituţiei. "Era prieten cu toată lumea, a scos teatrul din găoacea locală şi l-a pus pe harta naţională. A încercat să aducă mai multă cultură decât teatru şi să aducă actori din Bucureşti spre noi", a spus E. Pop. Tot despre activitatea profesională a lui M. Bradu a vorbit criticul literar Valentin Chifor, accentuând asupra contribuţiei la apariţia, în 1965, a celei de-a cincea serii a revistei Familia.

La eveniment au fost prezenţi P.S. Virgil Bercea, episcopul greco-catolic al Oradiei, respectiv P.S. Sofronie Drincec, episcopul ortodox de Oradea, ultimul profitând de ocazie pentru a propune amplasarea, în faţa catedralei ortodoxe din centrul civic, a unei statui a Lupoaicei Capitolina.

Cuvântul de încheiere i-a aparţinut autorului. "Am început să scriu teatru pentru că mi-a plăcut istoria şi am făcut-o când tatăl meu era la război", a spus Mircea Bradu. Omul de cultură a amintit că debutul său în scris a fost în 1947, la vârsta de 10 ani, fiind prima dată publicat în ziarul Crişana în anul 1950. "Eu m-am născut la modul propriu într-o bibliotecă, cu radio. Ceea ce fac e pentru ca acest popor să fie salvat prin cultură", a încheiat M. Bradu.

La finalul evenimentului autorul a acordat autografe. Cele două cărţi pot fi comandate de la Editura Arca.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
iar ai aparut....
tds= dani-e-let=danojan1, bai da chiar nu putem scapa de tine,mai lasa-ne . O stire nu poate citi omul ca hop apare expertul. Slabeste-ne
Postat 09 Mai 2018, 10:42 de suporter_oradean
!!!!
Nu se putea să lipsească VETA! Dar asta am mai spus-o și eu, cel mai bun director al Teatrului Oradea a fost Mircea Bradu. "Amadeus", "Zece hohote de râs", "Apa", "Cititorul de contor"...mă rog, sunt doar câteva exemple! PS1: Pe VETA mi s-a pus pata! De când cu apărarea impostorului! PS2: câți ani o avea acum băiatul?
Postat 09 Mai 2018, 10:32 de danojan1
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6739 RON
  • 1 EUR = 4.9754 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON