URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Timp liber

Primăvară cu povești: Teatrul Regina Maria pregătește două premiere pentru orădeni
Bihoreanul tipărit
Teatrul Regina Maria pregătește două noi spectacole pentru orădeni. Premierele urmează să aibă loc în curând: „Undeva, cândva” aduce în fața publicului povești de iubire și melancolie, iar „Rabbit Hole”, o piesă premiată cu Pulitzer, tratează un subiect complex și apăsător.
14 Martie 2024, 09:00
Concert de pian, joi seara, la Filarmonica Oradea
Timp liber
Concertul de joi al Filarmonicii de Stat Oradea va avea în prim-plan pianul. Seara se va deschide cu Uvertura Operei „Hunyadi Laszlo” de F. Erkel și vor urma Concertul pentru pian și orchestră nr. 27, în Si bemol major, K. 595 de W.A. Mozart și Simfonia nr. 8, op. 88 de Antonín Dvořák. Solistul concertului mozartian va fi pianistul Dragoș Cantea, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Theo Wolters.
12 Martie 2024, 20:31
„Folk, frate!”: O seară cu „veselie, melancolie și un pic de nebunie”, la Noo’vo (VIDEO)
Timp liber
Noo’vo Resto Lounge găzduiește un nou concert, la care-i invită pe toți cei care caută o seară de relaxare, distracție și muzică live. Pe 15 martie, pe scena restaurantului situat pe strada Vasile Alecsandri nr. 5 va urca formația „Folk, frate!”, care va prezenta un repertoriu variat. 
12 Martie 2024, 19:55
Erika Isac va concerta la un bal al bobocilor din Oradea, iar unii părinți s-au revoltat. Elev: „Probabil nu știu ce ascultă copiii lor în căști, acasă”
Știri Bihor
Una dintre cele mai în vogă artiste ale momentului în România, Erika Isac, a cărei piesă feministă „Macarena” a fost dezbătută intens pe internet în urmă cu o lună, va veni vineri la Oradea, fiind invitată la Balul Bobocilor organizat de Colegiul Iosif Vulcan. Vestea i-a deranjat pe unii părinți, care consideră că artista nu este potrivită pentru un eveniment extrașcolar. În replică, organizatorii arată că Erika a fost aleasă chiar de elevii școlii, înainte de a-și lansa controversatul cântec, și că oricum va cânta variantele „cuminți” ale melodiilor ei.
Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Direcția 5 la Filarmonică și Theo Rose la ERA Park
Timp liber
A început o nouă săptămână plină de evenimente în Oradea. Între altele, Theo Rose concertează la ERA Park Oradea, Direcția 5 vine la Filarmonică,iar Mihai Mărgineanu și Banda cântă la Noo’vo.
11 Martie 2024, 08:59
O poveste cu gangsteri? Noul spectacol al Teatrului Szigligeti se va juca la Sala Transilvania
Timp liber
Trupa Szigligeti a Teatrului Szigligeti din Oradea pregătește prima premieră la Sala Transilvania din această stagiune, spectacolul „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”, o dramă pusă în scenă de regizorul Balogh Attila.
09 Martie 2024, 18:30
Casa spectacolelor: Începe construcția centrului cultural multifuncțional din Oradea. Cum va arăta și ce va adăposti (FOTO)
Timp liber
În această lună ar putea începe construcția centrului cultural multifuncțional din Oradea. Clădirea cu un design modern, ales printr-un concurs internațional, va avea o sală principală cu peste 1.000 de locuri, menită să găzduiască diferite concerte și spectacole, două săli mai mici, precum și un restaurant.
Peste 700 de spectatori la regalul folcloric „Drag de Mărțișor” la Oradea (FOTO/VIDEO)
Timp liber
A fost sala arhiplină joi seara la regalul de folclor „Drag de Mărțișor”, susținut de Orchestra „Rapsodia bihoreană”, grupul „Lioara”, de mai mulți interpreți de muzică populară, dansatori ai Ansamblului „Nuntașii Bihorului” și, surpriza serii, Mioara Velicu. Evenimentul a fost sold out rapid și a adunat peste 700 de spectatori.
08 Martie 2024, 17:12
O tânără americancă, studentă la Universitatea din Oradea, expune la Muzeul Orașului Oradea
Timp liber
Pasionații de artă sunt invitați vineri, 8 martie, la vernisajul expoziției de fotografie „Autoportret în palimpsest”, a unei studente americance care studiază la Universitatea din Oradea. Evenimentul va avea loc de la ora 16, la secția Muzeul Orașului Oradea, situată în Cetate.
07 Martie 2024, 20:30
Se lansează un volum despre judecata ordalică și Registrul de la Oradea, cu cauze tranșate prin tortură
Știri Bihor
„Judecata ordalică. Documente. «Registrul de la Oradea»” este Cartea lunii la Muzeul Țării Crișurilor, semnată de Augustin Țărău și Melania Țărău, care va fi lansată în 13 martie, la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”. Lucrarea este considerată unul dintre monumentele istoriei științelor juridice și abordează tainele unei instituții folosite de Biserica Catolică la judecarea condamnaților prin torturi, inclusiv în Cetatea Oradiei.
07 Martie 2024, 16:04
A început sezonul de via ferrata. Următoarea tură, anunțată pentru duminică în Vadu Crișului 
Timp liber
Temerarii pot ieși din nou să cucerească stâncile din zonele pitorești ale județului Bihor, căci a început sezonul de via ferrata. Următoarea ieșire este programată duminică, pe traseele din Vadu Crișului, unde Clubul Montan Apuseni va organiza atât o tură de inițiere, cât și una de dificultate medie. 
07 Martie 2024, 09:48
Lansare de carte dedicată regretatei artiste-păpușar Maria Mierluț, la Oradea
Timp liber
La un an de la moartea actriței și regizoarei de teatru de animație Maria Mierluț, Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria invită orădenii sâmbătă, 9 martie, de la ora 11:30, la lansarea cărții „Păpușa eram eu - Omul de teatru Maria Mierluț”, semnate de Toma Hogea.
06 Martie 2024, 20:26
„Dulce pentru pufoşenii”: Târg de prăjituri în Oradea, pentru ajutorarea câinilor fără stăpân
Timp liber
Stăpânii de câini din Oradea și oamenii care pur și simplu vor să ajute necuvântătoarele sunt așteptați sâmbătă, 16 martie, la un târg de prăjituri dedicat cățeilor care nu au stăpân. Pe lângă prăjiturile făcute în casă, vor fi scoase la vânzare și alte produse artizanale, precum decoruri pentru Paști.
06 Martie 2024, 18:21
Boa, pitoni și alte reptile, printre care și o specie de crocodil, vor fi expuse la Muzeul din Cetatea Oradea 
Timp liber
Specii de șerpi boa sau de pitoni vor putea fi vizitate la Muzeul Orașului Oradea din Cetate, începând din 12 martie, de la ora 13:00, când va avea loc vernisajul expoziției temporare de reptile și arahnide tropicale vii.
06 Martie 2024, 16:20
Femeia, sărbătorită de Clubul Varadinum cu o expoziţie, în Piaţa Unirii din Oradea (FOTO)
Timp liber
Clubul de fotografie Varadinum organizează joi, 7 martie, un nou vernisaj în Piaţa Unirii, de data aceasta tema expoziţiei fiind femeia.
05 Martie 2024, 20:39
„Sărutări furate” de Ziua Femeii la Filarmonica Oradea
Timp liber
Doamnelor și domnișoarelor li se pregătește o seară de 8 Martie cu „Sărutări furate” la Filarmonica de Stat Oradea. Concertul promite o celebrare a femeii, piesele din repertoriul spaniol și mexican fiind o dedicație din partea domnilor.
05 Martie 2024, 14:55
„Fil Nouveau - Feel Young”: Tinerii pot concerta din nou alături de Orchestra Filarmonicii Oradea
Timp liber
Tinerii instrumentiști din toată țara pot cânta din nou alături de Orchestra Filarmonicii, în cadrul celei de a III-a ediții a proiectului cultural „FIL NOUVEAU - Feel Young”, desfășurat de instituția orădeană. Evenimentul va avea loc în mai, iar până atunci instrumentiștii talentați au timp să urmeze pașii de înscriere.
04 Martie 2024, 17:21
Copiii sunt așteptați să descopere Corul Filarmonicii Oradea, prin concerte interactive
Timp liber
Filarmonica Oradea își deschide porțile pentru copii și îi așteaptă să descopere corul, în cadrul unui concert interactiv moderat, în română și maghiară, și dirijat de Dalma Toadere. Vor avea loc 6 astfel de întâlniri, de marți până joi, dedicate atât școlarilor din clasele 0-IV însoțiți de învățători, cât și oricărui micuț curios.
04 Martie 2024, 14:47
Colocviu internațional despre tineri și biserică, la Oradea. Printre invitați, rectorul de la Babeș-Bolyai și un profesor din Canada
Timp liber
Colocviul internațional „Biserica de mâine și tinerii, angajamente și noutăți” va cuprinde prelegeri dedicate problematicilor actuale ale tinerilor, susținute de nume importante din viața academică universitară românească și internațională, discuții pe grupuri, concertul „Andrei Tudor & Orchestra – De dragul tău!”, la Teatrul „Regina Maria”, și o masă rotundă cu mai mulți episcopi. Evenimentul va avea loc în perioada 10-12 martie la Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea.
04 Martie 2024, 14:08
„Sunetul naturii”... indoor. Flori și păsări exotice, în noua expoziţie din Casa Darvas - La Roche (FOTO)
Timp liber
Casa Darvas – La Roche găzduiește pe tot parcursul lunii martie expoziţia "Sunetul naturii", cu decoruri florale, colivii cu diferite păsări, precum și cu tablouri, toate amintind de caracteristicile stilului Art Nouveau.
04 Martie 2024, 12:31
Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Serie de concerte și evenimente dedicate femeii
Timp liber
Evenimentele dedicate Zilei Internaționale a Femeii țin prim-planul agendei din Oradea în această săptămână. Se anunță un concert cu trei tenori italieni, altele susținute de Blue Monday, Taxi și Mircea Baniciu, precum și petreceri pentru doamne și domnișoare, printre care una cu Faydee.
04 Martie 2024, 10:31
Sounds of Oradea, TIFF ori FestiFall: În ce perioade se vor ține, în acest an, principalele târguri și festivaluri din oraș
Timp liber
Primăvara va aduce și primele mari evenimente publice din oraș, organizate sau sprijinite de Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune, cum ar fi „Oradea ne unește”, regal folcloric dedicat Zilei eliberării Oradiei, un concurs organizat în premieră și dedicat dirijorilor din toată lumea și Târgul de Paști, care se va ține în perioada 26 aprilie – 6 mai, în Cetate. 
02 Martie 2024, 18:55
Armonii de primăvară: Festivalul Primăverii de la Oradea programează șase concerte și recitaluri speciale
Timp liber
Creații semnate de Enescu, Mozart și Dvořák vor putea fi audiate în cadrul noii ediții a Festivalului Primăverii de la Oradea. Melomanii se vor bucura de șase seri speciale, alături de orchestra Filarmonicii locale și de invitați ca dirijorul Tiberiu Soare și soliștii Răzvan Suma și Bogdan Zvorișteanu.
02 Martie 2024, 10:35
„Sincron”, expoziția studenților și profesorilor de la Arte decorative, Design și Design vestimentar
Timp liber
Facultatea de Arte din Oradea îi invită pe bihoreni să vadă expoziția „Sincron”, care cuprinde lucrări realizate de studenți, absolvenți și profesori de la specializările Arte decorative, Design și Design vestimentar. Vernisajul va avea loc sâmbătă seară, iar expoziția va rămâne deschisă până pe 15 martie.
01 Martie 2024, 19:21
Tablourile unor pictori orădeni contemporani vor putea fi admirate la Muzeul Țării Crișurilor
Știri Bihor
Muzeul Țării Crișurilor Oradea va găzdui vineri, 1 martie, la ora 14, în sala dedicată expozițiilor temporare a Secției de Artă, vernisajul "Pictori orădeni contemporani".
29 Februarie 2024, 20:21
Te pregătești de nuntă? Începe cea mai mare ediție MOJO Wedding Expo, la ERA Park Oradea. Acum, și în sala de evenimente!
Timp liber
ERA Park Oradea va găzdui, în perioada 1-3 martie, o nouă ediție a MOJO Wedding Expo, cea mai mare de până acum, cu peste 80 de furnizori și cu cea mai mare diversitate de servicii! Ca o noutate, anul acesta târgul de nunți se va desfășura și în sala de evenimente a complexului comercial din Calea Aradului nr. 62, respectiv în zona de galerii, unde viitorii miri vor fi așteptați de aproximativ 70 de furnizori de servicii și de alte produse specifice nunții! 
29 Februarie 2024, 15:30
Balul Mozart, JOI, la Queen Mary. Clubul Kiwanis Art Oradea îi invită pe doritori să-i susțină activitățile caritabile la un eveniment inedit
Timp liber
Clubul Kiwanis Art Oradea, devenit cunoscut în comunitate prin diversele proiecte caritabile pe care le-a inițiat în special pentru sprijinirea tinerilor talentați, îi invită pe toți cei care vor să-i susțină activitățile la Balul Mozart, un eveniment inedit, în care vor evolua mai mulți tineri artiști locali, care va avea loc joi în sala de evenimente Queen Mary din centrul orașului.
28 Februarie 2024, 11:34
„Magia Muzicii”: Seară cu lucrări celebre și concert de pian la Filarmonica din Oradea 
Timp liber
Georges Bizet, Dmitri Șostakovici și Ludwig van Beethoven sunt compozitorii ale căror lucrări vor fi interpretate joi seară, de la ora 19, la Filarmonica de Stat Oradea, în concertul intitulat „Magia Muzicii”. Solistul invitat este pianistul Andreas Iliuță, care spune că se întoarce la Oradea, „loc drag sufletului”. 
27 Februarie 2024, 18:01
Mirosuri de primăvară: Atelier de preparat parfum, în Oradea, susținut de designerul Dorin Negrău
Timp liber
La începutul lunii martie, iubitorii mirosurilor îmbietoare sunt invitați la un atelier de preparat parfum, dedicat elevilor de liceu, dar și adulților. Atelierul va avea loc în data de 7 martie, în incinta Muzeului Țării Crișurilor Oradea și va fi găzduit de designerul Dorin Negrău.
27 Februarie 2024, 11:31
„Dragostea-i ca și o râie”: Concert Nightlosers, la Noo'vo Resto Lounge (VIDEO)
Timp liber
„Bate vânt de la Orade! Lumea ne vrea din nou la Noo'vo Resto Lounge, așa că venim pe 29 februarie! E prima dată în viața noastră când cântăm pe 29 februarie...”, transmit membrii formației Nightlosers. 
26 Februarie 2024, 17:00
  1 2  4  6 7 8  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON