URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Iunie 2017, 09:38

"Sunt singular". Cunoscutul bluesman AG Weinberger a lansat prima sa carte la Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cunoscut drept "Mr. Blues", orădean de origine, AG Weinberger s-a întors, vineri, în oraşul natal pentru a-şi prezenta, la librăria Gutenberg, prima apariţie editorială.

Având titlul "Singular", volumul este o culegere de gânduri, transpuse în proză şi poezie. Sau, după cum spune subtitlul cărţii, avem de-a face cu "lamentări, observaţii, studii, poezii şi alte texte". Prima sa lansare a fost în luna martie, în cadrul Târgului internaţional de carte şi muzică Business Park.

La evenimentul de lansare a fost prezentă Raluca Moisan, critic, care a făcut prezentarea cărţii şi a autorului. Aceasta a amintit, printre altele, că autorul şi muzicianul a fost nominalizat la Premiile Grammy în anul 2006 şi este distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler, "iar cartea de faţă îşi trage seva din acest oraş (n. a. – Oradea), căci autorul şi-a trăit jumătate din viaţă aici. (…) Autorul reflectează aici asupra condiţiei umane, a condiţiei de artist", a continuat Moisan.

Ulterior, Ioana Gajdo, actriţă a Teatrului Regina Maria, a citit câteva dintre textele cuprinse în volum, pentru ca, mai apoi, cuvântul să-i revină autorului.

"Am scris aceste texte pentru a face o comunicare interactivă, un e-book, însă cum nu cunosc softul respectiv, m-am decis să scriu. Textele sunt furiile mele, (…) aici mă prezint în nuditatea mea absolută (…), iar prin cartea asta eu m-am uşurat, mi-am făcut loc în minte pentru alte furii. Sunt texte despre statutul omului, în special a artistului, în lumea contemporană. Sunt sfaturi pentru artişti, căci e foarte greu să fii muzician acum. (…) Eu nu mă simt util societăţii", a spus AG Weinberger.

Totodată, autorul a ţinut să precizeze că lucrează la o teză de doctorat. Tema este una, susţine acesta, de nişă, respectiv manipularea prin muzică. "Eu pot demonstra că se pot manipula voturi, (…) obiceiuri de cumpărare, printr-un anumit tip de muzică", a precizat muzicianul.

Volumul "Singular", semnat AG Weinberger, a apărut la Editura Libris şi se găseşte de vânzare la librăria Gutenberg, respectiv la concertele artistului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON