![]() | ![]() |
![]() | Ediția tipărită
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Părerea noastră
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]()
Folclor de Mircea Chirilă Jolţârleanul Botus Traseisticus este denumirea ştiinţifică a unui animal politic specific României, o corcitură între peştele sanitar care mănâncă rahatul de pe fundul acvariului şi gibonul cu creier mic care se bate cu pumnii-n piept. ![]() Zic şi eu de Adrian Criş Partea tristă e că pe meleagurile noastre n-a nins ioc, partea bună e că nici n-am riscat să vină Boc să ne salveze cu lopăţica! Scăpat ca prin urechile acului de o demisie de onoare după ce Curtea Constituţională i-a desfiinţat comasarea alegerilor pentru care, sărăcuţul, îşi asumase Răspunderea, titanul din Răchiţele camuflat în civilie ca "prof.univ.dr. în Drept Constituţional" şi-a găsit scăparea taman în iadul alb. |
![]() | ![]() |
![]() | Newsletter
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Magazin
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Arhitectul elveţian Gerd Niemoeller a gândit o căsuţă ieftină, de 36 de metri pătraţi şi 800 de kilograme, realizată din hârtie reciclată, tratată cu răşină.
Monica Gabor, fostă Columbeanu, a pozat pentru o campanie a celebrei organizaţii de protecţie a animalelor, PETA, alături de alte modele. Monica a declarat că nu a primit bani pentru campanie.
Spărgătorul de bănci Attila Ambrus, provenit din România şi devenit cunoscut în Ungaria şi în străinătate ca "Banditul Whiskey", a fost eliberat din puşcărie după zece ani petrecuţi după gratii.
|
![]() | ![]() |
![]() | Spune ce crezi
| ![]() |
![]() | ![]() |
Credeţi că numeroasele proteste în stradă la Oradea şi în toată ţara vor avea vreun efect? sau vezi rezultatele
|
![]() | ![]() |
![]() | Premiile lui Bihorel
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Am trăit s-o vedem şi pe asta. Şefii Poliţiilor din zona Beiuşului, în frunte chiar cu mai marele Poliţiei Municipiului Beiuş, comisarul Remus Indrei, au fost trecuţi la munca de jos. Adică la dirijat circulaţia. Şi nu oriunde, ci în nămeţii din Vârtop, la minus enşpe grade.
După cum Bihorel anunţa de săptămâna trecută, studenţii orădeni şi-au făcut un ziar online, "Studentocraţia", redactorul-şef al acestuia, Adina Ciriblan, motivând că jurnaliştii profesionişti scriu doar de rău despre junii de la Sorbonică. Bihorel a despicat însă iţele: Adina e nimeni alta decât iubita liderului studenţilor orădeni, Răducu Şerbănescu, şi el membru în redacţia "Studentocraţiei", considerat o simplă marionetă a fostului lider, Adrian Dume, acum asistent universitar.
Devenit vedetă porno naţională, după ce presupusa amantă, pe care a agăţat-o pe un site de matrimoniale, i-a distribuit prin tabloide pozele ce-l arătau ba din spate în fundul gol, ba din faţă cu "cucul" la vedere, iubăreţul sexagenar Ioan Pantea, directorul adjunct al Casei de Pensii Bihor, s-a pensionat pâş-pâş, "pe burtă".
|
![]() | ![]() |
![]() | De știut
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]()
Bihoreanul de Mircea Dumitrescu Pancreatita cronică se poate manifesta sub forma unor episoade de inflamaţie acută survenite pe un pancreas anterior afectat, sau ca o afectare cronică, cu durere sau fenomene de malabsorbţie persistente. ![]() Avocatul Bihoreanului de Mircea Ursuta La propunerea Ministerului Justiţiei, Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 25 ianuarie, proiectul Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sesizând Parlamentul pentru dezbaterea proiectului. Termenul prevăzut în proiectul de lege pentru intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă este 1 iunie 2012. |

Departe de imaginea tipică a adolescenţilor care nici nu ştiu ce le place, sau chiar dacă le place ceva anume, Estera Balintfi şi-a descoperit atât de multe pasiuni încât acestea îi ocupă mai tot timpul.
Plină de vitalitate, adolescenta urmează cursuri de canto, s-a apucat de modeling, citeşte tot ce-i cade sub ochi, iar mai nou învaţă complicata limbă japoneză.
Chip şi voce
De curând, Estera, admisă la profilul de matematică-informatică al Liceului Pedagogic Iosif Vulcan, s-a hotărât să-şi încerce norocul în lumea modelingului. "De mică mă fascinau modelele pe care le vedeam la televizor", spune ea. Gândindu-se că e la vârsta ideală pentru debut, adolescenta a trimis o aplicaţie la agenţia Graziela Models, al cărei model este acum, şi a trecut deja prin prima sesiune foto. "Visez să ajung mare în modeling, să călătoresc, să fac o grămadă de poze şi să prezint cât multe colecţii create de cât mai multe case de modă celebre", spune ea.
Cu mult înainte să se viseze pe catwalk, Estera şi-a descoperit însă darul cântecului. Încă de la vârsta de 9 ani face parte din grupul Vivere, cu care a participat la concursuri naţionale, dar şi internaţionale, şi cu care a obţinut o grămadă de premii. "De acum vreau să mă concentrez pe o carieră de solistă", şi-a propus fata, mărturisind că ar vrea să ajungă o cântăreaţă cunoscută de pop-rock.
Devoratoare de cărţi
Estera are însă şi alte preocupări, şi anume intelectuale. Citeşte foarte mult, în special romane. Pasiunea pentru lectură a căpătat-o după ce a parcurs "La răscruce de vânturi", iar de atunci ea a citit mai multe romane ale aceleiaşi Emily Bronte, dar şi altele scrise de Jane Austen, Agatha Cristie sau chiar Dostoievski, al cărui roman "Crimă şi pedeapsă" l-a început de curând, dar de care se declară captivată.
Tot de la un roman i-a pornit şi pasiunea pentru cultura japoneză. După ce a citit "Memoriile unei gheişe", s-a îndrăgostit de tradiţiile din Ţara Soarelui Răsare, ba mai mult, s-a pus să înveţe limba japoneză din manuale pentru începători. "Îmi voi lua profesor, ca să învăţ şi să scriu", s-a ambiţionat tânăra.
De altfel, Estera speră că va primi contracte şi în Japonia, ca să poată să-şi pună în practică cunoştinţele acumulate. Iar de acolo, de ce nu, să continue călătoria prin lume, precum modelele pe care le admira încă de mică.
MICA ARTISTĂ
Estera Balintfi
Vârstă: 15 ani
Ochi: verzi
Înălţime: 1,73 m
Greutate: 56 kg
Măsuri: 82-60-90
Hobby: lectura, muzica

Nu rata noul Bihoreanul tipărit!
Ediţia tipărită
Nu rata noul Bihoreanul tipărit!
Crăciun cu Irina (FOTO)
Nu rata noul BIHOREANUL tipărit!Toate articolele scrise de Smaranda Chişbora
| e pur si simpu ea:) [22.11.2010, 18:06] am auzit-o cantand si e uimitoare..ar fi pacat sa se iroseasca un talent ca al ei de aceea putina reclama nu stica:) postat de: deni:) ![]() |
| Idiotu aiurea [11.08.2010, 20:08] ce plm adica vrei sa spui ca jurnalista nu putea gresiu numa fata? postat de: Pulan ![]() |
| frumoasa [04.08.2010, 01:59] Foarte frumoasa si finuta pt varsta ei! postat de: x ![]() |
| dansatoare [04.08.2010, 00:58] GHÉIȘĂ (GHEÍȘĂ), gheișe, s.f. Dansatoare și cântăreață japoneză. – Din fr. geisha. postat de: obsy ![]() |
| Aiurea [03.08.2010, 13:25] Pt. informarea dezinformatilor: Emily Bronte a scris un singur roman!!! In rest a scris doar poezii alaturi de surorile sale. Asa ca nu avea cum citi fata aceasta "mai multe romane ale aceleiaşi Emily Bronte". Iar daca ea a afirmat acest lucru, e si mai grav...se da mare degeaba. postat de: A ![]() |
| mda [02.08.2010, 18:30] usor, usor coborati varsta celor care pozeaza spre 10-12 ani. alte comentarii sunt de prisos. postat de: . ![]() |
| transportinoradea punct ro [02.08.2010, 12:45] mah...cata reclama... cu alte cuvinte: zici ca ar fi anunt matrimonial :D postat de: transportinoradea.ro ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Foto Bihoreanul
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Actual
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Anunțuri gratuite
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Sport
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Bihoreanul TV
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Oradea noastră
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Vremea în Oradea
|
![]() |
![]() | Fenomene meteo: Umiditatea: 91 % Viteza vântului: 19.31 km/h |
![]() | ![]() |
![]() | Curs valutar
|
![]() |







.jpg)



.jpg)
























.jpg)
.jpg)


.jpg)
.jpg)
.jpg)


