URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Mai 2012, 13:38

Victorie la două goluri pentru beiuşeni şi înfrângere drastică pentru Unirea Valea lui Mihai

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După înfrângerea categorică din deplasare, de la Reşiţa, din runda precedentă, formaţia de fotbal CF Bihorul Beiuş s-a reîntors acasă şi în etapa din acest week-end a Ligii a III-a a ţinut neapărat să spele ruşinea după eşecul de pe malurile Bârzavei şi a abordat numai la victorie jocul cu timişenii de la Milenium Giarmata.

Grăbiţi să-şi apropie victoria, în minutul 5 beiuşenii au reuşit deja deschiderea scorului, prin Lupaşcu. Până la pauză s-au văzut însă egalaţi, după ce Şofei, în minutul 30 a reuşit să înscrie pentru oaspeţi.

Nemulţumiţi cu rezultatul de la pauză, în partea a doua elevii antrenorului Sorin Cigan au alergat după golul al doilea, pe care l-au reuşit la 5 minute de la reluare, dintr-un penalty, transformat de acelaşi atacant, Lupaşcu.

După 15 minute a venit însă şi golul al treilea, înscris de Ţârlea, iar în minutul 70, Trif a urcat scorul la 4-1. Rezultatul final avea să fie însă 4-2, după ce în prelungiri, acelaşi Şofei a mai redus din handicap.

Cealaltă echipă bihoreană din competiţie, Unirea Valea lui Mihai, a fost surclasată în această etapă, la Simeria, de către formaţia locală, CFR, care s-a impus cu 6-1, după ce la pauză, surprinzător, Unirea conducea cu 1-0, prin golul marcat de Dumitra, în minutul 14.

Mitanul secund a fost catastrofal însă pentru bihoreni, care au primit gol după gol, gazdele oprindu-se la cifra 6.

Echipa din Valea lui Mihai se află acum pe poziţia a XI-a ierarhiei, o poziţie care o salvează de la retrogradare, numai că încă ediţia de campionat nu s-a încheiat, mai rămânând de disputat alte patru runde.

Bihorul Beiuş, în schimb, se află pe poziţia a III-a, cu 49 de puncte, la 5 puncte faţă de ocupanta poziţiei secunde.


Rezultatele şi marcatorii etapei a XXVI-a a Seriei a V-a din Liga a III-a:

Bihorul Beiuş - Millenium Giarmata 4-2
Lupaşcu (5, 50 -pen.), Ţârlea (65), Trif (70) / Şofei (30, 90+2)
ACS Recaş - CSM Şcolar 1-0
Szekely (45)
Poli II Timişoara - FC Caransebeş 2-2
Velici (42), Radosav (83) / Staicu (53, 90+2)
Gloria Arad - Mama Mia Becicherecu Mic 1-0
E. Roman (55)
CFR Simeria - Valea lui Mihai 6-1
D. Dăscălescu (48), Găceanu (55), Vârtan (75), Nicula (82), Lintaru (87, 90) / Dumitra (14)
Gloria Reşiţa - Naţional Sebiş 0-4
Dârvaru (16), Băd (38), Bozian (41), Mohamed (62)
FC Hunedoara - Jiul Petroşani 4-1
I. Radu (37, 57), Muşuroia (52), Steop (80) / Deaconescu (77)
Vladimirescu 2003 - Flacăra Făget 3-1
A. Mihai (8, 56), Gheorghiu (75) / Zetoun (27)


Clasament:

1 ACS Recaş 58 p
2 FC Hunedoara 54 p
3 Bihorul Beiuş 49 p
4 Autocatania 45 p
5 CFR Simeria 43 p
6 FC Timişoara II 41 p
7 ŞCOLAR Resiţa 40 p
8 Jiul Petroşani 40 p
9 Milenium Giarmata 35
10 CS Vladimirescu 32
11 Naţional Sebiş 30 p
12 Unirea Valea lui M. 30 p
13 Gloria CTP Arad 28 p
14 Nova Becicheru 26 p
15 Flacăra Făget 23 p
16 Gloria Reşiţa 11 p

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON