URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Iunie 2015, 19:26

România a devenit vicecampioană mondială la taekwon-do în Italia, cu aportul a patru sportivi orădeni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lotul naţional de taekwon-do al României, compus din 21 juniori, 27 seniori, 8 antrenori şi 1 arbitru, printre care şi câţiva orădeni, a luat parte în perioada 27-31 mai la Campionatul Mondial de Taekwon-do de la Jesolo, din Italia.

Bilanţul Campionatului a evidenţiat forma foarte bună a sportivilor români, care au reuşit o premieră: aceea de a plasa România pe locul 2 în clasamentul pe naţiuni, din totalul celor 55 de ţări participante, după Noua Zeelandăşi înaintea Poloniei.

În total, lotul României a obţinut 13 medalii (pe individual şi pe echipe), dintre care 9 au fost de aur, 2 de argint şi 2 de bronz, surclasând, astfel, naţiuni puternice precum: Germania, Polonia şi Norvegia.

Dintre sportivii orădeni, cele mai bune rezultate le-au înregistrat: Cătălin Topai, cu echipa masculină de seniori la tehnici speciale, Vlad Găvruţa, cu echipa masculină de juniori la tehnici speciale, Berei Nikolett şi Noaghi Evelin, cu echipa feminină de senioare la spargeri de forţă, toţi situaţi pe primul loc şi medaliaţi cu aur.

Dacă Vlad Găvruţa şi Cătălin Topai reprezintă clubul Tae Kyon Oradea, Berei Nikolett este legitimată la CS Wolf Oradea, iar Noaghi Evelin la West Team Oradea.

În preajma podiumului de premieră s-au situat şi Sabin Ţaţu, de la West Team, clasat al cincilea în cadrul probei individuale de luptă seniori masculin, -85 kg, şi Cătălin Topai, de la Tae Kyon, clasat al şaselea la individual tehnici speciale seniori.

"Este o performanţă incredibilă a sportului românesc, a taekwon-do-ului şi a muncii asidue depuse de sportivi, antrenori şi de membrii din conducerea Federaţiei Române de Taekwon-do ITF, în frunte cu preşedintele Cosmin Oprescu. Rezultatele de excepţie obţinute de sportivii români sunt o dovadă în plus a valorii taekwon-do-ului românesc. Imnul României a răsunat de atâtea ori în cadrul ceremoniilor de premiere din Italia, inspirând sentimentul de mândrie naţională", a declarat antrenorul orădean Alexandru Sas.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON