URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 20 APRILIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Până acum, când călătoream în străinătate, ne plângeam că ţiganii cerşetori ne fac neamul de râs. Acum ne fac de ruşine cei care ne conduc, analfabeţii din Guvern şi nesimţiţii din Parlament. Pe mine cel mai tare mă enervează când aud că se vorbeşte de Guvernul Dragnea sau Guvernul Dăncilă. Guvernul nu este nici al infractorului de Teleorman, nici al sărmanei petroliste.
Zic şi eu
Adrian Cris
La CJ Bihor este blocaj, ţipă de doi ani coaliţia UDMR-PSD-ALDE şi divizia sa de presă, acuzând mai nou că refuzul consilierilor PNL de a vota bugetul pe 2018 a făcut ca salariaţii instituţiei şi ai celor subordonate să capete luna asta doar 70% din lefuri. Nicio noutate. Politrucii locali repetă papagaliceşte cuvinte precum "blocaj" şi "boicot" la fel cum şefii lor boscorodesc întruna "Soros" şi "Statul Paralel". De data asta, totuşi, nu cu ei am treabă, ci cu PNL-iştii...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Șobolanii internetului sunt ușor de recunoscut: sunt frustrați, nefericiți, rasiști, sexiști, antisemiți, urăsc totul și pe toată lumea. Nu cunosc rețeta dialogului și polemicii, nu au vocația construcției, dar excelează în cea a distrugerii, chiar dacă puterea lor distructivă este, încă, nesemnificativă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum apreciaţi că au fost costurile încălzirii în Oradea în această iarnă?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede o procedură rapidă şi relativ ieftină prin care o persoană poate să obţină o hotărâre judecătorească prin care datornicul său să fie obligat să achite sumele de bani pe care i le datorează.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hepatita acută virală se declanşează după o perioadă de incubaţie de15-45 de zile pentru hepatita A, 30-180 de zile pentru hepatita B şi D, 15-160 de zile pentru hepatita C şi 14-60 de zile pentru hepatita E. Simptomele sunt variabile şi cel mai des există o pierdere a poftei de mâncare, greţuri şi chiar vărsături, oboseală...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Consensul unanim în psihologie a fost până acum că depresia se leagă de procesele chimice din creier (serotonina în special), dar o serie de noi studii au propus o nouă teorie: şi anume aceea că depresia ar putea să aibă cauze fizice.
21 August 2017, 14:04

Război fără sfârşit: Foştii conducători ai CJA Bihor, declaraţi indezirabili de Comitetul Executiv al AJF!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi fiecare parte anunţă că s-a săturat de scandal, disputele dintre actuala conducere a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Bihor şi fosta conducere a Comisiei Judeţene a Arbitrilor Bihor nu se mai termină. Mai mult, "se ascute lupta".

Indezirabili în Bihor

În şedinţa din 17 august, Comitetul Executiv al AJF Bihor i-a declarat indezirabili pe foştii conducători ai CJA. Este vorba despre Octavian Şovre (ex-preşedinte), Laurenţiu Danşa şi Marius Omuţ (ex-vicepreşedinţi). Măsura a fost luată mai întâi de Comisia Judeţeană a Arbitrilor Bihor, după care ea a fost extinsă şi la AJF, astfel încât cei trei au devenit indezirabili pentru întreg fotbalul judeţean.

"Frecventele încălcări ale unor articole din Regulamentul de Organizare şi Desfăşurare a Activităţii Arbitrilor de Fotbal (RODAAF) au dus la această decizie. Este vorba de 13 încălcări, cumulate cu ilegalităţi constatate, acţiuni denigratoare şi de intimidare, de împiedicare a activităţii fotbalistice şi arbitraj, falsuri, denunţuri repetate şi declaraţii mincinoase, menite să deterioreze şi să ştirbească activitatea AJF Bihor. Decizia de a-i declara indezirabili a fost luată de Comitetul Executiv al CJA, iar noi am extins-o şi la niveul AJF. Hotărârea nu are efecte juridice, însă ei nu sunt doriţi, nu sunt agreaţi în instituţia noastră", a declarat Radu Bitea într-o conferinţă de presă.

Mai mult decât atât, preşedintele AJF a afirmat că neregulile celor trei vor fi semnalate mai departe. "Am girul Comitetului Executiv de a face demersuri împotriva acestor persoane la autoritatea competentă. Am fost sfătuit să merg la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor", a spus Radu Bitea. Acesta a precizat că acţiunea îl va viza doar pe Octavian Şovre, ca fost preşedinte al CJA, iar plângerea va fi depusă marţi.

Plângeri şi controale

Preşedintele AJF a precizat că "AJF a fost apelată joi de un funcţionar de la Ministerul Tineretului şi Sportului, Valentin Marius Dinu, care în urmă cu trei ani a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate pentru conflict de interese. Acesta ne-a anunţat că MTS va intreprinde un control la AJF Bihor în următoarea săptămână".

Bitea afirmă, însă, că toate sesizările de la Minister ar fi fost depuse de către persoane care susţin că nu au făcut aşa ceva. "Funcţionarul susţine că au fost depuse o sesizare din partea lui Florin Marian (fost arbitru, actualmente observator), o petiţie a lui Valer Vancea (fost preşedinte AJF), o adresă de la Feke Gyorgy (antrenor de copii la Salonta) şi o informare de la un anume Marian Cuc. Dacă la primii trei nu se specifică ce reclamă, la Marian Cuc se spune că ar fi constatat nereguli la Adunarea Generală Extraordinară a AJF. Ţin însă să menţionez că o persoană cu acest nume nu a fost prezentă la Adunarea AJF, dar MTS, unde fostul arbitru Cristian Balaj este consilierul ministrului, consideră oportun să declanşeze un control", a mai declarat actualul şef al AJF Bihor.

Radu Bitea a menţionat că se opune unui asemenea control. "Nu am nimic de ascuns, dar nu accept să fim controlaţi pe baza unor denunţuri sau sesizări false. E un abuz în serviciu. AJF nu este bătaia de joc a nimănui. Am luat legătura cu cele trei persoane care activează în fotbalul bihorean şi toţi trei au spus că nu au făcut nicio plângere sau vreo sesizare. Este vorba de furt de identitate aici şi vor fi sesizate organele abilitate. Bănuiesc că şi în spatele acestei acţiuni este Octavian Şovre", a spus Bitea, precizând că şi în trecut s-a mai confruntat cu astfel de acţiuni. "A mai fost un denunţ anonim la Inspectoratul Şcolar, unul de pe adresa unei persoane decedate la DNA, unul la FRF în numele lui Orban Jakab (preşedinte Cetatea Biharia), care a precizat că nu făcut aşa ceva şi unul la CCA în numele lui Sebastian Moisin", a conchis Radu Bitea.

Citiți și articolul „Fosta conducere a CJA Bihor îi solicită şefului AJF, Radu Bitea, să îşi ceară scuze

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Vocea cartierului. Peste 250 de orădeni au votat proiectele de bugetare participativă ale cartierului Nufărul (FOTO)
  • Şase lebede salvate la Suplacu de Barcău, după ce au 'aterizat' într-un batal cu reziduuri petroliere (FOTO / VIDEO)
  • Judecătorul Cristi Danileţ a predat „lecţii deschise” de educaţie juridică la Tărian și la Oradea (FOTO)
  • O victorie şi o înfrângere pentru Universitatea CSM Oradea în jocurile de pe teren propriu de sâmbătă şi luni (FOTO)
  • UDMR cere treceri de pietoni denivelate în faţa tuturor instituţiilor şcolare din Oradea (FOTO)
  • Model inedit: Copaci cu coroană cubică, plantaţi pe pietonala Alecsandri din Oradea (FOTO)
  • Meserie... cu tehnologie: La Grupul Şcolar Agricol din Cadea, viitorii sudori vor învăţa meserie la un simulator de ultimă generaţie (FOTO)
  • Lumea roboţilor: Peste 150 de copii şi tineri şi-au demonstrat abilităţile în robotică la Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Baschet: CSM CSU s-a impus cu 74-70 în disputa cu BC SCM Timişoara (FOTO)
  • Pentru bătrâneţi senine şi respectate: După 10 ani de lucrări, Caritas Eparhial a inaugurat Casa Frenţiu (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON