URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Iunie 2016, 16:22

Pugiliştii de la Basti Box Salonta au participat la un trilateral caritabil, la Bekescsaba (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pugiliştii clubului salontan Basti Box au participat pe data de 20 iunie în Ungaria, la Bekescsaba, la un trilateral caritabil Ungaria - Germania - România  "Pentru Pralad", un copil de doar 12 ani, imobilizat în scaunul cu rotile care necesită urgent o operaţie în S.U.A.

Antrenorii Teodor Silaghi, Viorel Crăciun, Ioan Duma şi Sebastian Silaghi s-au prezentat cu 8 sportivi la aceasta gală, Lara Nagy (42 kg), Anamaria Iuhas (52 kg), Ştiube Denissa (64 kg), Micovschi Raul (52 kg), Bulboacă Adelin (57 kg), Foghiş Sebastian (60 kg), Denis Incicău (69 kg) şi Ştiop Şerban (91 kg), care au luptat spectaculos.

Gala s-a desfăşurat într-un mod elegant, în Palatul Culturii din Bekescsaba, "cu o coregrafie foarte bine pusă la punct de către organizator, Surman Zoltan (manager şi antrenor), care a reuşit să ridice evenimentul la modul excepţional", după cum a declarat Sebastian Silaghi, preşedintele clubului Basti Box Salonta.

Pe de altă parte, antrenorul clubului salontan a anunţat că şi-a mai găsit un colaborator, un antrenor orădean, pentru dezvoltarea boxului în Bihor. "Am căzut de comun acord cu antrenorul orădean Crăciun Viorel să începem o colaborare a echipelor noastre pentru a dezvolta un lot performant al judeţului Bihor, fapt care ar mări prestigiul atât al judeţului Bihor cât şi al măiestriei în box pe plan naţional şi internaţional", a mai declarat Sebastian Silaghi. 

Clubul Basti Box se pregăteşte acum de Turneul internaţional de box "Cupa Bihorul 2016 Salonta", care va avea loc luna viitoare şi la care şi-au anunţat prezenţa cluburi din Republica Moldova, Germania, Kazahstan, Cehia, Slovacia, Elveţia şi Ungaria.

Turneul va avea loc în perioada 20 – 23 iulie, începând cu ora 21 în fiecare zi,  la Casa de Cultură din Salonta.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON