URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 26 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
10 Ianuarie 2011, 14:39

Primul rezultat pozitiv pentru poloiştii de la Crişul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa orădeană de polo CS Crişul a obţinut primul punct în actuala ediţie a Superligii Naţionale, după ce a remizat duminică la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" cu Rapid Bucureşti, în al doilea joc disputat în cadrul etapei a 8-a a competiţiei. După ce prima partidă a fost câştigată de feroviari, scor 7-5, duelul de duminică a oferit primul motiv de satisfacţie pentru echipa pregătită de Ciprian Câmpianu. Orădenii au încheiat la egalitate, scor 4-4, după un meci aprig disputat, în care ambele defensive şi-au făcut datoria.

Sâmbătă, în primul joc cu Rapid Bucureşti, Crişul a început foarte bine. Echipa orădeană a condus cu 4-2, la pauza mare, însă pe parcurs bucureştenii au reuşit să egaleze, iar în ultimul sfert au şi trecut în avantaj.

Pe final, orădenii au încercat să reechilibreze disputa, dar cei care au înscris au fost tot oaspeţii, astfel că scorul final din acest prim joc dintre cele două combatante a fost favorabil rapidiştilor, cu 7-5.

Duminică rapidiştii au deţinut iniţiativa, conducând cu 2-1 şi 3-2, însă tinerii poloiştii de la CS Crişul au reuşit să egaleze şi să treacă în avantaj în ultimul sfert.

În cele din urmă s-a încheiat însă remiză, scor 4-4, şi tinerii jucători pregătiţi de Ciprian Câmpianu bifează primul lor punct în actualul sezon.


CS Crişul Oradea - Rapid Bucureşti 5-7 şi 4-4

Pentru orădeni au marcat: Sárközi, Freundlich (2), Pînzariu şi Ţifrea în primul meci, respectiv Dolha, Pînzariu, Olcean şi Freundlich în meciul de duminică.

În cel de-al doilea duel al etapei, Dinamo Bucureşti s-a impus cu scorurile de 15-3 şi 13-2, la Cluj-Napoca, în faţa echipei locale CSU Poli.

Mihai Anghel

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Totul pe față! Termoficare Oradea îşi lansează o aplicaţie prin care va anunţa avariile în timp real (FOTO)
  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON