URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Decembrie 2014, 15:28

Prietenii lui Keseru vs. prietenii lui Papp: Atacantul Claudiu Keseru joacă într-un meci caritabil la Arena "Antonio Alexe"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce a participat la evenimentul de prezentare a Centrului de Copii şi Juniori de la FC Bihor, fotbalistul orădean Claudiu Keseru, atacantul campioanei Steaua Bucureşti, dar şi al echipei naţionale, se va prezenta din nou în această lună publicului orădean şi bihorean. Golgheterul la zi al Ligii I va organiza un meci caritabil în care se vor întâlni echipele "Prietenii lui Keşeru" şi "Prietenii lui Paul Papp".

Partida se va desfăşura tot la Arena "Antonio Alexe" din Oradea sub genericul "Campionii inimilor - Dar din dar pentru copii" în a treia zi de Crăciun, sâmbătă 27 decembrie, de la ora 18. Jocul se va desfăşura pe durata a două reprize a câte 25 de minute şi va fi arbitrat de orădenii Octavian Şovre şi Laurenţiu Danşa.

În echipa sa, Claudiu Keşeru i-a invitat pe Marius Popa, Zeno Bundea, Sebastian Achim, Ciprian Dianu, Cristian Cigan, Florin Farcaş şi pe George Puşcaş, copilul teribil al lui Inter. De partea cealaltă, Paul Papp îi va avea coechipieri pe Răzvan Pleşca, Nicuşor Stanciu, Cristian Oros, Ioan Filip, Alin Toşca şi probabil Mihai Pintilii.

"Împreună cu un grup de prieteni ne-am decis să organizăm un meci caritabil. Încercăm să aducem o bucurie şi copiilor care sunt într-o situaţie mai delicată, să simtă şi ei bucuria sărbătorilor. Publicul bihorean va avea ocazia să vadă la lucru "fii rătăcitori" adunaţi la un loc pentru un scop nobil. Sperăm ca iniţiativa noastră să trezească entuziasmul bihorenilor şi prin donaţiile făcute să facem fericiţi şi alţi copii. Cu cât vom fi mai mulţi, scopul acţiunii va fi atins şi zâmbetul va fi mai larg pe feţele a mai multor copii", a declarat Claudiu Keşeru.

Spectatorii vor putea dona diverse sume de bani în urnele care vor fi amplasate la intrarea în Arena Antonio Alexe.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Totul la superlativ,dar...
..ca de obicei Victor Mihalcea a urlat cit l-au tinut ficatii!Multi copiii in sala ,cu urechile acoperite de mamici,tatici..Zbiara,tipa,ba se mai si dezbraca de pantalonii albi cu tinte acest domn vm-crainic!Alo ,putina decenta domnule,comentariul a fost de radio!Nu mai tipa,ajunge,esti penibil frateeeeeeee!
Postat 28 Decembrie 2014, 08:37 de grigore
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON