URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Ianuarie 2015, 13:33

Poloiştii de la CSM Digi au surclasat Poli Cluj în etapa a XI-a din Superliga Naţională

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Cum era de aşteptat, poloiştii orădeni ai echipei campioane CSM Digi au îndeplinit o simplă formalitate şi au făcut scor în dubla pe care au susţinut-o în bazin propriu, sâmbătă, în cadrul etapei a XI-a a campionatului Superligii Naţionale.

Astfel, la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", elevii antrenorului Dorin Costrăş au bifat în faţa clujenilor de la CS Poli două noi succese categorice, cu scorurile de 24-6 şi 23-4.

Constituite şi ca antrenamente cu public, cele două jocuri au fost dominate categoric de campionii României, care în primul meci s-au impus cu 24-6, după ce în primul sfert au marcat 8 goluri fără ca să primească vreunul, iar în cel de-al doilea, au mai punctat încă de patru ori, primind totuşi în acest interval două goluri.

Şi jumătatea secundă a fost controlată cu autoritate de gazde, care şi-au adjudecat sfertul al treilea cu 7-2, iar pe ultimul cu 5-2.

Cele mai multe goluri le-a reuşit în acest meci Negrean, 7, urmat de Andrei Creţu şi Kadar, cu câte 3 reuşite,  Szabo, cu  2, Popoviciu 2, Cupic 2, Ramiro Georgescu 2, Korolija 1, Dunca 1 şi Câmpianu 1 gol.

Şi meciul revanşă a fost tot fără istoric, CSM Digi câştigând de această dată cu 23-4. Astfel, campionii de la CSM Digi Oradea au totalizat 21 de victorii şi o înfrângere şi alături de Steaua, cu aceeaşi linie de clasament, împarte prima poziţie  în clasamentul Superligii Naţionale.

Cealaltă echipă orădeană din competiţie CS Crişul Lancetti a susţinut în weekend chiar două duble, în Capitală, cu Dinamo, în cadrul etapei  a XI-a, şi cu Rapid, în devans, pentru etapa a XII-a.

În prima confruntare, contra Rapidului, orădenii au pierdut la limită, cu scorul de 10-11, în timp ce în jocul al doilea, rapidiştii s-au impus ceva mai clar, cu 14-9. Pentru echipa pregătită de Eugen Băjenaru au marcat în cea de-a doua  dispută: Alb 3 goluri, Szabo 2, Kovats 1, Codilă 1, Gabor 1 şi Drăghici 1 gol.

În meciurile cu Dinamo, conform aşteptărilor, orădenii au pierdut mai clar, cu 2-14 şi 3-16. În cel de-al doilea  joc cu "alb-roşii", gazdele s-au impus pe sferturi cu  4-0, 6-1, 2-1 şi 4-1.

Jucătorii care au evoluat cu Dinamo la CS Crişul Lancetti au fost: Doru Maior, Victor Kovats 1+0 goluri, Bogdan Codilă, Ovidiu Ţifrea, Istvan Szabo 1+0, Cristian Drăghici, Remus Barbu, Cristian Sechei, Antonio Alexandrescu 1, Cristian Dobre, Claudiu Alb 1, Cristian Terec, Sergiu Terean şi Gui Zalan.

În alte două confruntări din etapa a XI-a a Superligii Naţionale de polo, Steaua a învins Rapidul cu scorul de 23-4, iar Sportul Studenţesc s-a impus la Arad, în faţa celor de la AMEFA, cu 16-2.

În etapa următoare, CSM Digi va evolua, vineri şi sâmbătă, la Braşov, cu Sportul Studenţesc Bucureşti, în timp ce CS Crişul Lancetti va sta, pentru că şi-a disputat deja jocurile aferente acestei etape, cu Rapidul.


Clasament:

1

CSM Digi Oradea

22

21

0

1

63

2

Steaua Bucureşti

22

21

0

1

63

3

Dinamo Bucureşti

22

14

1

7

43

4

Sportul Stud. Bucureşti

21

14

0

7

42

5

AMEFA Arad

21

7

1

13

22

6

Rapid Bucureşti

24

6

0

18

18

7

Crişul Oradea

24

3

1

20

10

8

CS Poli Cluj

22

1

1

20

4

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON