URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Aprilie 2018, 00:45

Polo: CSM Digi s-a impus clar în primul joc din semifinala cu Corona Sportul Studenţesc (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poloiştii de la CSM Digi Oradea au început foarte bine seria jocurilor din faza semifinală a campionatului Superligii Naţionale. Astfel, vineri seară, elevii antrenorilor Dorin Costrăş şi Ciprian Cîmpianu s-au impus clar, la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" în prima confruntare cu Corona Sportul Studenţesc.

Jocul s-a încheiat cu scorul de 11-5 pentru CSM Digi. Pe sferturi s-a consemnat: 2-0, 3-1, 4-1 şi 2-3.

După cum o arată şi scorul, jocul a fost controlat de orădeni, care au practicat o defensivă extrem de eficientă, ce a limitat formaţia oaspete la doar două goluri în primele trei sferturi. De altfel, Corona Sportul Studenţesc a avut cinci superiorităţi numerice în prima jumătate, însă nu a înscris niciodată cu om în plus în bazin. Jocul bun al orădenilor au dus scorul la jumătatea partidei la 5-1, CSM Digi reuşind să marcheze de patru ori din poziţional şi o dată din superioritate numerică.

Totuşi, desprinderea decisivă s-a consemnat în sfertul III, când bihorenii au marcat de patru ori, ajungând să conducă la ultima pauză cu 9-2.

De notat că prestaţia defensivă a bihorenilor a fost completată de câteva parade uluitoare ale portarului Gojko Pijetlovic.

Deşi mai relaxaţi în ultimul sfert, orădenii şi-au păstrat totuşi diferenţa considerabilă pe tabelă, deşi oaspeţii şi-au adjudecat aceste ultime opt minute cu 3-2. În acest fel, vicecampioana en-titre şi multimpla campioană naţională CSM Digi s-a impus cu scorul de 11-5, făcând primul pas către calificarea în finala competiţiei.

Olandezul Jesse Koopman a punctat de trei ori şi a fost cel mai eficace de la gazde. El a fost urmat de spaniolul Marc Roca şi de Bogdan Remeş, autori a câte două goluri. Istvan Szabo, Ramiro Georgescu, Roland Szabo şi Robert Gergelyfi au marcat câte un gol pentru CSM Digi Oradea, în timp ce de la oaspeţi Vlad Georgescu a fost cel mai eficace, cu două goluri marcate.

Jucătorii formaţiei CSM Digi au dedicat la final victoria antrenoruui lor, Dorin Costrăş, care în dimineaţa aceleiaşi zile a primit vestea trecerii în nefiinţă a mamei sale. De altfel, pe aproape toată durata a jocului, tehnicianul principal orădean a stat aşezat pe bancă, lăsându-l pe secundul Ciprian Cîmpianu să dea indicaţii şi să conducă echipa la acest meci.

Meciul al doilea al semifinalei cu Sportul Studenţesc Corona este programat sâmbătă, de la ora 12, tot la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", intrarea spectatorilor fiind în continuare liberă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON