URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Aprilie 2014, 10:49

Orădenii încep bătăliile din play-off

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM Oradea se pregătesc de debutul în faza play-off a Campionatului Naţional. Elevii antrenorului Cristian Achim vor disputa în acest sfârşit de săptămână, vineri şi sâmbătă, pe teren propriu, în Arena "Antonio Alexe", primele două jocuri din turul I al play-off-ului, în compania oltenilor de la SCM Universitatea Craiova.

Confruntările cu oltenii va opune jucătorilor orădeni o echipă imprevizibilă, "foarte periculoasă", după cum aprecia antrenorul CSM-ului, Cristian Achim.

Se vor întâlni formaţiile de pe locul II, CSM Oradea, şi poziţia a VII-a, la sfârşitul sezonului regulat, SCM Universitatea Craiova. Tocmai de aceea, primele două jocuri dintre cele două combatante se vor desfăşura la Oradea, pe terenul bihorenilor, în fieful echipei mai bine clasate.

"Va fi o serie dificilă. Stilul de joc al Craiovei este greu de contracarat. Îl folosesc pe Travis Bureau la poziţia 4 şi fac multe schimbări de împerechere în apărare. Mă aştept ca apărătorul meu şi al lui Titus Nicoară să se schimbe cu regularitate. Desigur, noi am lucrat aceste aspecte la antrenament. Sunt foarte importante jocurile de pe teren propriu pentru noi. Vom face tot posibilul pentru a ne simplifica misiunea prin câştigarea celor două meciuri de pe teren propriu", a declarat jucătorul CSM-ului, Daniel Dillon.

Înaintea disputelor de vineri şi sâmbătă, în lotul echipei orădene nu se înregistrează probleme medicale la jucători, doar Reinar Hallik nefiind încă complet refăcut.

"Sunt două meciuri importante cele pe care le vom găzdui în deschiderea acestei serii. Trebuie să intrăm bine în meciuri, să impunem ritmul şi să transmitem un mesaj cât se poate de clar. Indiferent cu cine te împerechezi în play-off, este limpede că vei avea parte de adversari puternici. Trebuie să fim conştienţi cu toţii de acest lucru. Aici nu mai sunt echipe modeste şi nu mai este loc de greşeli", a declarat, la rândul său, pivotul canadian al echipei CSM, Sean Denison.

Vineri, primul joc dintre CSM Oradea şi SCM Universitatea Craiova va debuta de la ora 19.15, iar sâmbătă, de la ora 19. Ambele dispute vor fi transmise în exclusivitate de Digi 24 Oradea.

Un bilet de intrare la un joc costă 10 lei, iar acestea pot fi achiziţionate deja de la sediul clubului CSM, joi, între orele 9-15 şi vineri, între orele 9-14, iar în zilele de disputare ale jocurilor şi de la Arena "Antonio Alexe", începând cu o oră înainte de startul meciurilor.

În celelalte trei partide din sferturile de finală ale campionatului Ligii Naţionale la baschet, vineri, de la ora 18, Atlassib Sibiu va primi replica Universităţii Mobitelco Cluj, de la ora 19, BC Mureş Tg. Mureş se va confrunta cu BCM U Piteşti, iar de la ora 20, Asesoft Ploieşti, cu Energia Rovinari.

Sâmbătă, în partidele cu numărul 2, meciurile de la Tg. Mureş şi Sibiu vor debuta de la ora 18, iar confruntarea de la Ploieşti, de la ora 20.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON