URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 August 2015, 16:07

Clujeanul Mihai Giurgiu a devenit principal acţionar la FC Bihor şi a fost numit preşedinte al clubului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Întrunită marţi, la sediul clubului, Adunarea Generală a Asociaţilor FC Bihor a luat hotărârea să-l primească pe omul de afaceri clujean Mihai Giurgiu ca asociat în cadrul clubului. Totodată, acesta a fost numit şi preşedinte al Comitetului Director al clubului orădean, în timp ce Mircea Fodor a fost desemnat preşedinte executiv.

"Domnul Mihai Giurgiu a intrat ca membru fondator, totodată şi finanţator al clubului FC Bihor şi am hotărât, în unanimitate de voturi, ca dânsul să fie şi preşedintele clubului. Îi mulţumesc foarte mult fostului preşedinte al clubului FC Bihor, Mircea Fodor, pentru că şi-a asumat responsabilitatea de a conduce clubul în momente, spun eu, foarte grele şi în care nu multă lume şi-ar fi dorit să vină în această funcţie. Îi mulţumesc pentru optimismul pe care l-a avut până în ultimul moment, că va găsi un investitor pentru FC Bihor", a declarat, la conferinţa de presă de după şedinţa AGA, Florin Bogdan, unul dintre membrii Adunării Generale.

Astfel, după mai multe runde de discuţii purtate între omul de afaceri clujean şi conducerea Consiliului Judeţean, cele două părţi au ajuns la un acord, parafat de membrii AGA, care îşi propune să salveze situaţia de la clubul orădean de fotbal.

Nu răspunzi la SMS...

"Mi-am dorit să ajung să continui proiectul de la copii şi juniori, să trec spre seniorat, crezând în calităţile fotbalistice pe care le avem şi noi, dar din păcate neinstruite şi nepuse pe drumul competiţional cel bun. Am venit în Bihor cu foarte mare entuziasm. Sprijinul autorităţilor este foarte important. Negocierile au fost de lungă durată, asta înseamnă că sunt cele mai bune care puteau fi făcute, pentru mine, pentru Consiliul Judeţean şi pentru club. Îi mulţumesc domnului Mircea Fodor, el se va ocupa de acum de partea sportivă, iar eu de cea administrativă, financiară. Pentru mine partea cea mai uşoară a trecut, acum începe adevăratul chin. Situaţia echipei nu mai necesită nici ore de întârziere", a declarat noul investitor, Mihai Giurgiu, asociat într-o şcoală de fotbal în Cluj.

Cel care l-a adus la Oradea pe omul de afaceri clujean şi care a insistat pentru el a fost Mircea Fodor. "Acum două luni şi o săptămână am dat un SMS la cineva şi cel care mi-a dat numărul a zis, domnule, în nebunia matale ce vrei? Să vorbesc cu un om. În urma SMS-ului am fost refuzat, am mai insistat cu un al doilea SMS şi mi s-a spus "vorbim mâine", pentru ca după două luni şi o săptămână, să ajungă să devină conducătorul acestui club. Îl felicit şi mă felicit, pentru că am crezut în el şi în mine. În continuare, munca abia acum începe", a spus noul preşedinte executiv.

De la zero

Fostul preşedinte a vorbit şi despre "minusurile" echipei. "Datorii neachitate la FRF şi AJF, niciun contract cu niciun jucător, restanţe salariale la jucători, niciun contract cu niciun antrenor, restanţe salariale la antrenori, în club nu mai există oameni care să lucreze…Deci practic o luăm de la zero şi mai sunt 10 zile. Omologarea stadionului nu este făcută încă. Toate acestea datorită faptului că n-au fost bani, nu că n-aş fi vrut să le fac, că nu aş fi avut chef. Sper ca de acum să intrăm în normalitate", a declarat Fodor.    

Zilele următoare sunt aşteptaţi să intre şi primii bani în club, cel care va face primul virament fiind Mihai Giurgiu, urmând ca săptămâna viitoare Consiliul Judeţean Bihor să ratifice, într-o şedinţă, modificările de la FC Bihor şi să voteze suma prevăzută pentru acest an pentru club.

Până atunci, "deja discutăm de cazările pentru jucătorii care vor veni de la Academia Mihai Georgescu din Cluj", după cum a precizat Mihai Giurgiu. Alături de aceştia vor mai fi cooptaţi şi alţi fotbalişti mai experimentaţi, pentru ca echipa să facă faţă noului sezon competiţional, care se anunţă a fi foarte greu.

În ceea ce priveşte baza sportivă, noua conducere a FC Bihor a declarat că Primăria Oradea va pune la dispoziţia clubului, gratuit, cu utilităţi inclusiv, atât Stadionul Iuliu Bodola, cât şi Stadionul Motorul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Domnule Mircea Fodor,felicitari pentru speranta,insistenta si reusita reabilitarii fotbalului bihorean.
Domnule Mircea Fodor,felicitari pentru speranta,insistenta si reusita reabilitarii fotbalului bihorean.Succes in continuare.
Postat 19 August 2015, 00:12 de platona
multumim
vrem primul 11 in meciul cu cs mioveni
Postat 18 August 2015, 17:33 de pop2
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON