URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Ianuarie 2017, 09:50

O nouă victorie în prelungiri: CSM CSU Oradea s-a impus la Craiova, cu scorul de 87-82!

O nouă victorie în prelungiri: CSM CSU Oradea s-a impus la Craiova, cu scorul de 87-82! foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea şi-au continuat seria succeselor obţinute pe muchie de cuţit, sâmbătă seară, când, la Craiova, s-au impus în faţa formaţiei locale SCM Universitatea, cu scorul de 87-82, în cadrul etapei a XVII-a a Ligii Naţionale.

Antrenorul Cristian Achim i-a trimis în teren de la început pe Mirkovic, Lucic, Zeno, Ţîbîrnă şi Mandache, iar meciul, desfăşurat în faţa a 2.000 de spectatori, în Sala Polivalentă din Craiova, a debutat bine pentru orădeni, care au condus cu 4-0, 7-3 şi 9-6. Gazdele au întors situaţia apoi însă şi au trecut la conducere, adjudecându-şi la limită primul sfert, cu scorul de 18-17.

Sfertul al doilea a fost mai bun pentru craioveni, care s-au desprins uşor pe tabelă, după ce în aceste zece minute au marcat 20 de puncte, pe când campionii României au înscris doar 14. În acest fel, în pauza mare s-a intrat cu avantajul de şapte puncte pentru olteni, scor 38-31.

În partea a doua a jocului, bihorenii şi-au revenit au alergat după egalare, au şi reuşit-o în sfertul trei la un moment dat, scor 43-43, dar şi aceste zece minute s-au încheiat tot în avantajul gazdelor, care după 30 de minute de joc conduceau cu 52-48.

În sfertul al patrulea, după ce au fost conduşi mai tot timpul, orădenii s-au apropiat ameninţător de gazde, au egalat, ba chiar au preluat conducerea. Totuşi finalul a fost dramatic. Cu două secunde înaintea ultimei sirene, la scorul de 72-70 pentru SCM U Craiova, Martin Zeno a beneficiat de două aruncări libere, pe care le-a ratat. Cum însă gazdele nu au fost atente, orădenii au recuperat mingea prin Denison, care chiar în final a obţinut, la rându-i două libere. Le-a transformat şi a dus jocul în prelungiri.

Cum s-a petrecut şi în jocul de miercuri din Basetball Champions League, cu finlandezii de la Kataja, minutele suplimentare au fost dominate de bihoreni, care s-au impus la o diferenţă de cinci puncte, cu scorul de 87-82.

Principalul marcator a fost Muhamed Pasalic, autor a 20 de puncte (cu 4 coşuri de 3 puncte). L-a urmat Martin Zeno, cu 17 puncte şi Brano Mirkovic, cu 15 puncte. De la gazde, Tayloe Taylor a fost cel mai eficient, cu 19 puncte marcate.


SCM U Craiova – CSM CSU Oradea 82-87 (18-17, 20-14, 14-17, 20-24,10-15)

Marcatori SCM U Craiova: Tayloe Taylor 19 puncte, Jamar Abrams 17, Cătălin Burlacu 16, Darius Hargrove 15, Iulian Corneanu 5, Christopher Lee 4, Travis Bureau 2, Iuri Fraseniuc 2 şi Mihai Gavrilă 2 puncte. Au mai jucat: Baris Aktas şi Andrei Damian. Antrenor:  Vladimir Vuksanovic

Marcatori CSM CSU Oradea: Muhamed Pasalic 20 puncte, Martin Zeno 17, Brano Mirkovic 15, Sean Denison 14, Titus Nicoară 8, Uros Lucic 7, Bogdan Ţîbîrnă 4 şi Andrei Mandache 2 puncte. A mai jucat: Cătălin Petrişor. Antrenor: Cristian Achim

Prin această victorie, CSM CSU Oradea îşi menţine poziţia a III-a a clasamentului, la egalitate de puncte cu BC CSU Sibiu, care, la rându-i, a câştigat jocul din acest week-end, acasă, cu Dinamo Bucureşti, scor 87-61. Având meciuri facile, echipele de pe primele locuri ale ierarhiei, U BT Cluj şi Steaua, s-au impus, la rându-le în runda a XVII-a.


Etapa a XVII-a a Ligii Naţionale la baschet masculin:

Vineri:

Steaua CSM EximBank – Phoenix Galaţi  94-81

Sâmbătă:

Municipal Olimpic Baia Mare – U Banca Transilvania Cluj 62-91

BC CSU Sibiu – Dinamo Bucureşti 87-61

SCM U Craiova – CSM CSU Oradea 82-87

Duminică:

Ora 20:00 BC SCM Timişoara – BC Mureş Tg. Mureş (Digi Sport)


În etapa viitoare, CSM CSU Oradea va avea liber, însă până atunci, marți, de la ora 21:30, baschetbaliștii bihoreni vor susține în Italia, la Venezia, ultimul joc din Grupa B a Ligii Campionilor Europeni, urmând să întâlnească echipa locală Umana Reyer, într-o partidă care le poate aduce calificarea în play-off-ul competiției.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON