URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 August 2016, 18:01

Naţionala de mini-fotbal a României, în cantonament la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu mai e un secret pentru nimeni: în ultima perioadă Baza Sportivă Tineretului din Oradea a devenit noua casă a naţionalei de mini-fotbal a României. Federaţia Română de Mini-fotbal a decis ca ultimul cantonament al campioanei europene (de cinci ori consecutiv) să fie efectuat, luna aceasta, tot în Oradea.

Jocuri amicale la Beiuş şi Oradea

În perioada 15-21 august, orădeanul Vlad Gheţe, alături de coechipierii săi, vor efectua câteva zile de pregătire centralizată la Baza Sportivă Tineretului, unde pe lângă cele două antrenamente zilnice, vor disputa două jocuri amicale: primul pe data de 19 august la Beiuş cu selecţionata din zonă, iar al doilea la Oradea cu o selecţionată a municipiului, pe data de 20 august, de la ora 21:00.

Pe data de 21 august, naţionala se va deplasa în Ungaria, unde se va desfăşura o nouă ediţie a Campionatului European.

Campionatul Judeţean de mini-fotbal

În altă ordine de idei, tot la Baza Sportivă Tineretului continuă înscrierile pentru noua ediţie a Campionatului Judeţean Bihor de mini-fotbal. De astă dată întrecerea va debuta pe data de 16 septembrie, cu două eşaloane. Divizia A cu echipe şi jucători care au mai activat pe teren redus şi Divizia B, eşalonul secund special pentru amatori.

De menţionat faptul că nu există taxă de participare, iar meciurile se vor desfăşura în cursul săptămânii. Primele trei echipe în clasamentul final vor fi premiate de organizatori şi vor avea posibilitatea să reprezinte judeţul Bihor la fazele superioare ale întrecerii şi - cel mai interesant - la Cupa României.

Puteţi afla mai multe informaţii şi face înscrieri la Baza Sportivă Tineretului sau la telefon 0729.351.276.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON