URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Noiembrie 2011, 15:47

Mihai Neşu a fost externat după 195 de zile în spital

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mihăiţă Neşu a fost externat miercuri din clinica de recuperare în care a fost mutat după o altă perioadă petrecută în spital, în urma unui grav accident suferit în luna mai, în timpul unui antrenament, a anunţat ziaristul sportiv Cătălin Tolontan, pe blogul său tolo.ro.

După 195 de zile petrecute în spital şi clinica de recuperare, "Bichonul" a ajuns în casa lui din Utrecht, care a fost modificată în ultimele luni pentru a putea fi folosită de fostul fotbalist.

Neşu, care acum îşi poate controla capul şi, parţial, mâna dreaptă, îşi va continua procesul de recuperare acasă. "E bine acasă. La spital mai puneam o căciulă pe cap, salonul era cam mare şi nu puteam controla temperatura", a mărturisit orădeanul.

În paralel cu recuperarea, Mihăiţă Neşu spune că îşi va ocupa timpul cu fundaţia pe care doreşte să o pornească. Organizaţia îşi propune să-i ajute pe tinerii ţintuiţi în scaun cu rotile.

Mihai Neşu s-a accidentat grav pe 10 mai, în timpul unui antrenament la FC Utrecht. Românul s-a ciocnit cu un coechipier, accidentarea provocându-i fisura unei vertebre cervicale.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Bunul Dumnezeu sa il ajute
Numai Bunul Dumnezeu il poate ajuta.Se pare,omul,cu toata "stiinta" medicala,este neputincios.Sa ne rugam lui Isus,mai ales ca este Postul Carciunului.Sa ne rugam pentru sanatatea acestui copil.CHIAR !ESTE NEVINOVAT !
Postat 24 Noiembrie 2011, 19:43 de Viorel
respect Nesu
Fii tare Mihaitza!!! Iti doresc insanatosire grabnica ....si tot binele din lume!!! cine stie ...poate intr-o zi ....cu ajutoru`lui Dumnezeu ...poate te vedem din nou in iarba!!! Ai fost pittbull in teren.....asa sa fii si acum si sa-ti revii !!!! Forza Nesuuuu
Postat 24 Noiembrie 2011, 16:00 de pantis
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON