URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Mai 2018, 21:15

Luceafărul s-a impus cu 4-1 pe terenul moldovenilor de la Ştiinţa Miroslava, iar Vlad Rusu este noul golgheter al Ligii a II-a

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea au obţinut o victorie clară, sâmbătă, în ultimul meci pe care l-au disputat în deplasare în actuala ediţie a campionatului Ligii a II-a.

Elevii antrenorului Cristian Lupuț s-au impus, la Uricani, în judeţul Iaşi, cu scorul de 4-1, pe terenul celor de la Ştiinţa Miroslava, echipa gazdă retrogradând practic după această înfrângere.

Bihorenii au evoluat dezinvolt, au marcat deja de două ori în prima repriză, apoi în partea a doua au dus scorul la 3-0, iar după ce ieşenii au înscris golul de onaore, golgheterul echipei bihorene Vlad Rusu a marcat al treilea gol în acest meci, el trecând astfel pe primul loc în ierarhia marcatorilor din eşalonul secund.

Totuşi, gazdele au început foarte bine şi în chiar primul minut, după ce Sandu a executat o lovitură liberă de la 30 de metri lateral dreapta, Bucur a deviat cu capul, Marin a şutat într-un adversar, iar mingea a ajuns apoi la Izmană, care a tras peste transversală. În replică însă, la poarta cealaltă, bihorenii nu au ratat ţinta, în minutul 3. După o centrare din stânga a lui Feher, Dulca a deviat la bara a doua, acolo de unde atacantul Vlad Rusu a reluat din 2 metri la colţul scurt şi a deschis scorul.

Gazdele au ripostat în minutul 6, Marin a avut o acţiune pe partea stângă, a trecut de un adversar şi a şutat din 10 metri peste poartă.

La rândul lor, orădenii au revenit în atac şi, în minutul 16, B. Rocha a executat o lovitură liberă de la 30 de metri din lateral stânga, A. Mutu a trimis cu capul, dar Târnovanu a respins de pe centrul porţii.

În minutul 20, Sandu, de la gazde, a executat, până la Taciuc, o lovitură liberă de la 25 de metri lateral stânga, iar acesta a trimis milimetric pe lângă bara din stânga porţii apărate de Goia.

În minutul 26, V. Rusu A obţinut un penalty, dintr-un duel cu Izmană, şi tot Vlad Rusu a executat cu siguranţă, în stânga portarului, care a plecat în partea opusă. Jocul a continuat apoi să fie dinamic, cu dese ocazii, iar două minute mai târziu, Viorică a centrat de pe partea stângă, până la Marin, aflat la punctul cu var. Acesta a preluat pe piept şi a şutat la colţul scurt, însă portarul Goia a respins în corner.

În minutul 31 a fost rândul bihorenilor să atace, iar D. Lukacs a trimis de la 18 metri central, direct în braţele lui Târnovanu. În replică, trei minute mai târziu, Sandu a executat un corner de pe stânga, Marin  a reluat cu capul din 6 metri, pe centrul porţii, iar Goia a reţinut.

Ultima fază din prima repriză le-a aparţinut tot gazdelor, în minutul 36, când Viorică a centrat pe jos, de pe dreapta, Sandu a reluat din poziţie ideală, tot pe centrul porţii, iar goalkeeper-ul Luceafărului a prins  din nou.

În repriza a doua, ieşenii au început mai bine, iar în minutul 47, Taciuc a tras de la 25 de metri, dar a prins Goia. În minutul 54, Sandu a urcat în careu, a rămas singur cu portarul, însă s-a încurcat în minge, iar Goia a reţinut. Un minut mai târziu, Taciuc a urcat pe dreapta, a şutat puternic la poartă, dar direct în braţele lui Goia.

Orădenii au făcut însă 3-0, în minutul 60, când Bruno Rocha a primit o minge la limita careului mare şi a reluat dintr-un voleu, din 14 metri lateral dreapta, la colţul lung, imparabil.

Golul de onoare al moldovenilor a venit trei minute mai târziu, după un corner de pe dreapta, bătut de Sandu. Robert Căruţă s-a înalţat la 6 metri şi a redus din diferenţă cu o lovitură de cap.

În minutul 67 a fost rândul oaspeţilor să fie periculoşi, după ce Trif a trimis în transversală, dintr-o lovitură liberă din faţa careului de 16 metri, uşor lateral dreapta. Mingea a revenit în teren, iar apoi a fost respinsă. De cealaltă parte, patru minute mai târziu, Nemţanu a trecut de Feher şi a şutat puternic de la 25 de metri, însă Goia a reţinut.

Orădenii au reuşit să mai înscrie o dată totuşi, în minutul 74, după ce Chindriş a trimis cu capul către Turiţă. Mingea a fost ajunsă însă de Vlad Rusu, care l-a lobat simplu pe portar. Astfel, Rusu l-a depăşit la goluri pe Valentin Alexandru şi este noul lider în clasamentul golgheterilor campionatului.

Bihorenii puteau chiar să înscrie şi golul cinci, în prelungiri, în minutul 90+4, când Valies a trimis pe lângă portar, din 14 metri, dar a nimerit bara, iar apoi fundaşii moldoveni au respins de pe linia porţii. Astfel, partida s-a încheiat cu victoria cu scorul de 4-1 pentru Luceafărul, care a urcat pe locul IX, cu 50 de puncte.


Ştiinţa Miroslava - Luceafărul Oradea 1-4
Stadion: Comunal (Uricani – Iaşi)

Au marcat: Căruţă (min. 63) / Vl. Rusu (min. 3, 26 – 11 m şi 74) şi B. Rocha (min. 60)

Ştiinţa: Târnovanu (min. 46 Turiţă) - Corban, Andr. Chindriş, Seb. Bucur, Agrigoroaei (min. 64 Nemţanu), Izmană, Taciuc, Viorică, Iovu (min. 53 Căruţă), Ed. Sandu şi Al. Marin (cpt.). Antrenor: Romeo Butnaru

Luceafărul: Goia – Valies, Tînc, Alin Mutu, I. Ban - Feher (cpt.), D. Lukacs – Antohi (min. 83 Luduşan), B. Rocha (min. 72 Al. Neacşa), Al. Dulca (min. 64 Trif) - Vl. Rusu. Antrenor: Cristian Lupuţ
Au arbitrat: Robert George Dumitru (Sfântu Gheorghe) - Bogdan Ioan Dragoş şi Constantin Mihai Cantemir (ambii din Făgăraş)


Etapa a 37-a (penultima) din Liga a II-a la fotbal:

Sâmbătă:

Ora 11:00 Foresta Suceava - Sportul Snagov 0-11

Ora 11:00 Ştiinţa Miroslava - Luceafărul Oradea 1-4

Ora 11:00 UTA Arad - Dacia Unirea Brăila 1-5

Ora 11:00 CS Afumaţi - Metaloglobus Bucureşti 2-1

Ora 12:30 Dunărea Călăraşi - Chindia Târgovişte 0-0

Ora 19:00 ASU Politehnica Timişoara - Ripensia Timişoara

Duminică:

Ora 14:30 CS Baloteşti - Academica Clinceni

Joi:

Ora 17:30 AFC Hermannstadt - CS Mioveni

Olimpia Satu Mare - FC Argeş 0-3 (la "masa verde")

Pandurii Târgu Jiu - ASA Târgu Mureş 3-0 (la "masa verde")

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON