URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Octombrie 2016, 21:08

Luceafărul Oradea s-a impus cu 1-0 la Galaţi şi s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Formaţia Luceafărul Oradea s-a calificat marţi în optimile de finală ale Cupei României la fotbal, reuşind astfel cea mai mare performanţă din istoria clubului de până acum.

Echipa antrenată de Erik Lincar a evoluat la Galaţi, pe Stadionul Dunărea, în compania echipei locale Metalosport, o formaţie din Liga a III-a.

Jocul, desfăşurat pe un teren greoi, denivelat, a fost adjudecat de bihoreni, care s-au impus cu scorul  de 1-0, prin reuşita lui Sergiu Arnăutu, din penalty, în minutul 60.

Prima acţiune de poartă din joc a aparţinut Luceafărului, în minutul 6, când, după o centrare din partea stângă, C. Roşu a rămas singur în 8 metri, a tras la colţul lung, dar la un metru de poartă.

Gazdele au replicat apoi, în minutul 20, prin Iancu, cel care a driblat, pe rând, trei adversari, pe partea dreaptă a atacului "metaliştilor", dar a fost deposedat la 25 de metri de poartă. Opt minute mai târziu, acelaşi Iancu a intrat pe dreapta în careul mic al Luceafărului, dar în momentul în care voia să paseze în centru pentru Constantinescu, a fost deposedat cu piciorul de portarul Goia.

Până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic, deşi jocul a arătat ambiţii maxime, angajament fizic pe măsură, dar fotbal spectaculos a lipsit cu desăvârşire. De fapt, după cum a consemnat şi presa centrală, "nici nu se putea avea pretenţii la joc combinativ printre denivelările existente pe tot terenul de pe stadionul Dunărea, astfel că cele două echipe au apelat la mingi lungi, spre jucătorii cu poziţii ofensive", după cum preciză liga2.ro.

Repriza a doua a început cu prima schimbare la orădeni, antrenorul Erik Lincar înlocuindu-l pe Balea cu I. Ban. Apoi, în minutul 50, Mihu, de la gazde, a şutat de la 28 de metri, dar Goia a fost la post şi a prins fără probleme. Replica bihoreană a venit şase minute mai târziu, prin Arnăutu, care a tras de la 22 de metri, foarte aproape de ţintă, însă pe lângă bară.Apoi, în minutul 58, antrenorul Erik Lincar nu a mai avut răbdare şi a făcut a doua schimbare. L-a înlocuit pe Balla cu Zsombor Lukacs.

La două minute de la înlocuire s-a deschis scorul. În minutul 60, Bedea a centrat de pe stânga, în mâna lui Milea, aflat în suprafaţa de pedeapsă. S-a dictat penalty, iar lovitura de pedeapsă a fost transformată de Arnăutu.

La acest scor, antrenorul gazdelor, Mihai Ciobanu, a efectuat trei schimbări în acelaşi minut, 70. Astfel, au ieşit Bahnaşu, Milea şi Iancu şi au intrat Istrate, Perju şi Anastasie. Măsura a dat roade, astfel încât în minutul 75 gazdele au avut o ocazie uriaşă. Cîrjă a tras puternic spre poartă dintr-o lovitură liberă de la 35 metri, dar portarul Goia a scos de lângă vinclu.

În minutul 83, Erik Lincar a efectuat ultima schimbare la Luceafărul, l-a înlocuit pe Roşu cu Păcurar, iar până la final nu s-a mai întâmplat nimic, astfel că echipa bihoreană s-a impus cu scorul de 1-0 şi a reuşit o frumoasă performanţă, aceea de a se califica în optimile de finală ale Cupei României.

"Sunt bucuros că ne-am calificat în optimile de finală. Sper să jucăm cu o echipă de Liga I în Oradea şi să nu trebuiească să ne deplasăm pe la Cluj sau Timişoara, ci să jucăm în faţa propriilor suporteri", a declarat, după partidă, antrenorul echipei Luceafărul, Erik Lincar, care s-a arătat şi foarte dezamăgit de modul cum Federaţia Română de Fotbal a permis că o asemenea partidă să se dispute pe "o suprafaţă jalnică de teren".

"Ce ne-am propus am şi realizat, dar condiţiile de joc au fost mizerabile, pentru perioada în care ne aflăm. Nu ştiu cum e posibil să se joace pe un astfel de teren", a declarat şi Zeno Bundea, directorul sportiv al clubului Luceafărul.


Metalosport Galaţi – Luceafărul Oradea 0-1(0-1)

A marcat: Arnăutu (min. 60 din penalty)

Metalosport: Jalbă - R. Oprea, M. Cîrjă (cpt.), Gîţă, Răgălie - Munchiu, Cip. Milea (Al. Perju 70') - I. Iancu (Anastasie 70'), Mihu, Bahnaşu (Al. Istrate 70') - I. Constantinescu. Antrenor: Mihai Ciobanu

Luceafărul: Goia - Fl. Drăgan, Sg. Moga, Fl. Ilie, Balea (I. Ban 46') - Hlinca, Ţegle - C-tin. Roşu (cpt.)(P. Păcurar 83'), Bedea, Balla (Zs. Lukacs 58') - Sg. Arnăutu. Antrenor: Erik Lincar
Au arbitrat: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti) - Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamţ) şi Adrian Vornicu (Iaşi).

În alte două jocuri, de marţi, din şaisprezecimile de finală ale Cupei României la fotbal, CFR Cluj s-a impus cu acelaşi scor, de 1-0, pe terenul echipei CSM Rm. Vâlcea, iar Pandurii Tg. Jiu a câştigat cu 3-0 jocul de la Timişoara cu ASU Poli. Astfel, primele trei echipe calificate în optimi sunt Luceafărul Oradea, CFR Cluj şi Pandurii Tg. Jiu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON