URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Noiembrie 2011, 11:56

Liderul ligii a IV-a, Crişul Sântandrei, s-a impus clar şi în penultima etapă a turului de campionat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Competiţiile fotbalistice bihorene organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal au continuat cu jocurile etapei a XIV-a, penultima a turului de campionat, în cadrul Ligii a IV-a Team Sport, precum şi cu disputele primei faze a Cupei României în cadrul Seriei I din Campionatul Judeţean.

Cel de-al patrulea eşalon fotbalistic al ţării a adus în seria bihoreană în cadrul etapei a XIV-a o victorie destul de clară a liderului clasamentului, Crişul Sântandrei, care a surclasat Crişul Aleşd, pe teren propriu, cu scorul de 5-1, trei golurile reuşindu-le D. Cuc, iar ultimul antrenorul-jucător Ciprian Dianu, în minutul 90+3.

Victorie cu acelaşi scor, de 5-1, a reuşit, tot pe teren propriu, şi formaţia Locadin Şeţchea, în faţa grupării Stăruinţa Săcuieni. Alte succese clare au izbutit în faţa propriilor suporteri şi Kinder Junior şi Cetatea Biharea. De altfel, penultima rundă a turului a fost una favorabilă gazdelor, care, cu o singură excepţie, s-au impus pe linie. Excepţia a constituit-o rezultatul de egalitate de la Popeşti, oaspeţii nereuşind nicio victorie în această etapă.

În Cupa României din prima serie a Campionatului Judeţean un rezultat spectaculos s-a înregistrat la Marghita, pe terenul celor de la Electric Star, care au fost învinşi de Inter Aştileu, cu scorul de 7-3. Celaltă echipă din Marghita a câştigat în deplasare, la Suplac. Tot pe teren strain s-au impus şi Sporting Lugaş şi CSU Partium Oradea.


Rezultatele şi marcatorii etapei a XIV-a din Liga a IV-a Team Sport

Viitorul Popeşti - Biharia Vaşcău 1-1
Marcatori: Vancia C. 10, Haica Gh. 70
La juniori: 0-10

Kinder Junior - CF Liberty 3-0
Marcatori: Mureşan 6, Grosu 45, Rozsa 67
Eliminaţi: Balea (Paleu) în minutul 76 pentru cumul de cartonaşe galbene, respectiv, Ţigan D. (Liberty) în minutul 81 pentru injurii aduse arbitrului.
La juniori: 14-1

Victoria Avram Iancu - Luceafărul II 2-1
Marcatori: Matica D. 62, 79 - G Bogdan 87
Eliminat: Mânz (Avram Iancu) în minutul 13 pentru oprirea unei faze iminente de gol.
La juniori: 0-3

Crişul Sântandrei - Crişul Aleşd 5-1
Marcatori: D. Cuc 63, 77, 84, Giura 65, Dianu 90+1
La juniori: 2-1

Cetatea Biharia - Poiana Budureasa 3-0
Marcatori: Zadori E. 21, Zadori S 53, Kis E. 75
La juniori: 0-2

Locadin Ţeţchea - Stăruinţa Săcueni 5-1
Marcatori: Iacob C. 10, 45, Chirilă 24, Balla 82, 89 / Copil 63
La juniori: 2-4

Tricolorul Alparea - CSC Mădăras 2-1
Marcatori: Pop Ş. 56, Ban 69 / Bocuţ 76

CSO Ştei - Viitorul Borş 2-1
Marcatori: Boldor 70, Luciaciu 88 / Beudean 90
Eliminat: Lucaciu (Ştei) în minutul 89 pentru cumul de cartonaşe galbene
La juniori: 2-0


Cupa României - Faza I, Seria I

Voinţa Suplac - Viitorul Marghita 1-3
Crişan 12 / Varodi 62, Şumălan 78, Cadar 87

Progresul Siniob - Viitorul Brusturi 2-0
Csornai 65, 78
Eliminaţi: Nica (Sâniob) şi Gabor (Brusturi) în minutul 48 care au avut un conflict, bruscându-se reciproc.

Stânca Vadu Crişului - Minerul Şuncuiuş 2-1
Caba C. 12, Ungur S. 87 (autogol) / Popa C. 48

Electric Star Marghita - Inter Aştileu 3-7
Silaghi 10, Pentea 39, Gal 43 - Ivan 3 (11 m), Iaz 8, 24, 69, Mihalceac 83, Bodiuţ 84, Noje 90 (11 m)

AC Bihorul Lugaş - Sporting Lugaş 1-2
Muşat 48 / Paşcalău 52, Măgui M 89
Eliminat: Matei Fl. (Sporting) în minutul 36 pentru cumul de cartonaşe galbene.

FC Tileagd - CSU Partium Oradea 0-3
Tőkés 50, 55, Caliţa 73

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON