URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Septembrie 2014, 10:05

Ioana Matei, medaliată cu bronz la Cupa Europeană de judo de la Belgrad

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aproape 250 de sportivi din 25 de ţări şi-au dat întâlnire sâmbătă şi duminică la Belgrad, unde s-a desfăşurat ediţia 2014 a Cupei Europene la judo seniori.

România a fost reprezentată de o delegaţie destul de numeroasă de 23 de sportivi, 6 dintre ei fiind de la CSM Liberty Oradea.

Din nou, printre remarcaţii delegaţiei orădene s-a numărat Ioana Matei (foto - a doua din dreapta), care în limitele categoriei 48 kg, a reuşit să obţină o preţioasă medalie de bronz, cu două victorii la ippon în faţa unor sportive din Slovenia şi Serbia, dar şi cu o înfrângere în semifinale în faţa clujencei Monica Ungureanu, câştigătoarea categoriei.

O evoluţie bună a avut şi Valentin Radu, care, în limitele categoriei 100 kg, s-a clasat pe locul V. După trei victorii în faţa unor sportivi din Bosnia, Muntenegru şi Ungaria, Valentin a pierdut în ultimele trei secunde semifinala din faţa muntenegreanului Vulevic, sportiv care a devenit câştigătorul categoriei şi apoi demoralizat fiind a pierdut şi pentru medalia de bronz.

Încă nepus la punct cu pregătirea, după o mai lungă absenţă din arena competiţională internaţională, Dan Fâşie, în limitele categoriei 73 kg, s-a clasat doar pe locul IX, reuşind doar două victorii clare în faţa unor sportivi din Croaţia şi Olanda, dar şi o înfrângere dintr-o nepermisă neatenţie în faţa muntenegreanului Gusic (cel care urma să şi câştige categoria). Potrivit antrenorului Emil Morar, înfrângerea a fost "şi cu aportul unei greşeli de arbitraj, în momentul în care conducea clar pe tabela de scor".

Ceilalţi orădeni care au participat la competiţia de la Belgrad nu au reuşit să treacă de tururile preliminare, toţi în cadrul categoriei 81 kg. Este vorba despre Adrian Merge, Vlad Vişan şi Zoltan Farkas. Sportivii orădeni sunt pregătiţi de Emil Morar şi Aurelian Fleisz.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON