URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Septembrie 2014, 13:59

Înfrângere pentru CS Oşorhei, acasă, şi egal în deplasare pentru CSC Sânmartin

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Deși a evoluat pe teren propriu, formația bihoreană de fotbal CS Oșorhei nu a reușit să-și valorifice acest avantaj în etapa a II-a a Seriei a V-a din Liga a III-a, cedând vineri, cu scorul de 0-2 în fața clujenilor de la Arieșul Turda.

Meciul a constituit debutul Bazei Sportive de la Alparea în circuitul Campionatului Național, pentru prima dată cei de la Oșorhei disputând aici un joc de liga a III-a.

Din păcate acest meci inaugural al bazei nu a fost tocmai pe placul spectatorilor, care au văzut un joc în care oaspeții au fost stăpâni pe situație și după un început bun, în minutul 13 au reușit să deschidă scorul, prin Ionescu, în minutul 13. Acesta a reluat cu capul, sub transversală, din interiorul careului, după o lovitură liberă bine executată de pe stânga de Sabou. Apoi, același Sabou a șutat în minutul 15, de la 18 periculos, dar și peste poartă, iar în minutul 21, oaspeții au ratat incredibil, prin Săucă, singur din 6 metri, acesta reluând puțin pe lângă poartă.

De la jumătatea primei reprize gazdele au echilibrat jocul, dar până la pauză doar șutul centrare de pe stânga a lui Trip, care a lovit bara transversală, s-a mai remarcat.

În repriza a doua, Arieșul, mulțumit cu scorul avut, nu a mai forțat, dar a închis bine culoarele, elevii antrenorului Rudy Kovacs nereușind să găsească deloc vreo breșă în apărarea turdenilor. Aceştia din urmă, însă, pe contraatac, în minutul 73, au marcat din nou, decisiv de această dată, prin David, care a reluat din 7 metri, la colțul lung, în dreapta portarului Hava.

Din acest moment, gazdele au avut turnat plumb în picioare, iar până la final nu s-a mai întâmplat nimic, echipa turdeană câștigând meritat cu scorul de 2-0, lucru care vine să dea de gândit și celor de la FC Bihor, care îi vor avea ca adversari, marți în Cupa României, tocmai pe terenul lor.

După startul bun de sezon, cu două victorii în două jocuri și având un antrenor cu nume pe bancă, în persoana lui Adrian Matei, care a strigat la jucători tot meciul, echipa din Turda pare a fi o echipă candidată serioasă la promovare, anul acesta. De partea cealaltă, exceptându-l pe căpitanul Şerban Pop, care s-a aflat din nou la înălțime, ceilalți jucători sunt doar o umbră față de ce au arătat sezoanele trecute.


CS Oșorhei - Arieșul Turda 0-2(0-1)

Au marcat: Ionescu (min. 13) și David (min. 73)

CS Oșorhei: Hava - Turcan, Pintea, Ș. Pop (ctp.), Hering - Andor (min. 46 Hosu), Ember, Magda, Moise (min. 81 S. Ban) - Trip și Ov. Popa. Antrenor: Rudy Kovacs.

Arieșul Turda: Țicrea - Burcă, Ș. Popa (ctp.), Tarcea, Cordoș - Săucă, Sabou (min. 46 Kalai), Ionescu, Matiș (min. 55 David) - Tilincă (min. 82 Kereszteș) și Fertea (min. 71 Ceacea). Antrenor: Adrian Matei.

Au arbitrat: Dorian Barzuca (Lugoj) - Raul Ghiciulescu (Lugoj) și Alin Botaș (Timișoara).


Tot vineri, în etapa a II-a a Seriei a V-a din Liga a III-a la fotbal, cealaltă echipă bihoreană din competiție, CSC Sânmartin a evoluat în deplasare, la Dej, pe terenul echipei locale Unirea.

Deși au avut în față o echipă cu tradiție, jucătorii antrenați de Florin Fărcaș nu s-au lăsat intimidați și au încheiat remiză, cu scor alb, 0-0, o partidă care le mai aduce un punct în clasament. Astfel, deși este nou-promovată, CSC Sânmartin, are deja 4 puncte, după două etape.

În alte partide de vineri, FCM Baia Mare - CS Iernut 3-0 și FC Zalău - Gloria Progresul Bistriţa 2-1.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON