URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Iulie 2015, 13:43

Handbaliştii de la CSM Oradea se pregătesc pentru cel mai greu sezon din ultimii cinci ani!

Handbaliştii de la CSM Oradea se pregătesc pentru cel mai greu sezon din ultimii cinci ani! foto: arhivă Roby Boroş
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu un buget redus substanţial faţă de sezonul trecut, echipa orădeană de handbal masculin CSM şi-a demarat pe data de 20 iulie pregătirile pentru noul sezon.

Antrenorul Sebastian Tudor a avut la primele şedinţe de pregătire un lot de 12 jucători, format din: Flaviu Duma (orădean) şi Paul Simulescu (împrumutat de la Minaur Baia Mare) – portari, Angelo Svoboda şi Cosmin Oşvat (orădean) – extreme stânga, Răzvan Niţu şi Radu Răzvan Radu (orădean, revenit de la Alexandria) – interi stânga, Ghiţă Mateaş (orădean, venit de la Dunărea Călăraşi) şi Szilagyi Eduard (orădean) – interi dreapta, Paul Nemenco (orădean) şi Georgel Haiduc (extreme dreapta), Cătălin Crăciun şi Alin Drăgan (orădean) – pivoţi.

Astfel, jucătorii nou-veniţi până acum la echipa orădeană de handbal masculin CSM sunt: Simulescu, Oşvat, Răzvan Radu şi Mateaş în timp ce la capitolul plecări figurează jucători experimentaţi, de fapt, "şase din primii şapte ne-au plecat", după cum precizează şi antrenorul Tudor. Aceştia sunt: fraţii Farcaş, Răzvan şi Alexandru, Amihăesii, Bistrian, Babici şi D. Munea. La aceştia se mai adaugă şi Sebastian Polocoşer, jucător care chiar dacă nu prindea şaptele de bază, era un handbalist valoros.

Întrucât Arena Antonio Alexe este închisă până pe data de 3 august, handbaliştii de la CSM Oradea îşi desfăşoară antrenamentele în această perioadă pe plan local, la Stadionul Universităţii şi la Sala de Sport a Universităţii, dar şi la sala de forţă din incinta Arenei Antonio Alexe. Tehnicianul Sebastian Tudor conduce câte două antrenamente pe zi, unul afară şi unul în sală.

Pentru că bugetul echipei orădene de handbal masculin este unul mic de această dată, nu va fi susţinut vreun cantonament, iar obiectivul în noua ediţie de campionat a seriei vestice din liga a II-a va fi o clasare între locurile 1-8.

Primul joc amical din această vară pentru handbaliştii de la CSM va avea loc pe data de 7 august, la Oradea, cu echipa de Ligă Naţională, Steaua Bucureşti. Partida va face parte dintr-un turneu pe care echipa orădeană îl va organiza în perioada 7-8 august la Arena Antonio Alexe, turneu care ziua următoare, pe data de 8 a lunii viitoare, va programa pentru elevii antrenorului Sebastian Tudor două jocuri. Mai întâi, în compania unei alte prim-divizionare, HC Adrian Petrea Reşiţa, iar apoi cu echipa din liga secundă Universitatea Cluj.

Conform tehnicianului orădean, CSM va mai disputa apoi şi alte amicale, unul chiar împotriva reprezentativei Iranului, în Ungaria, la Debrecen, cu condiţia însă ca iranienii să primească viza. Acest meci ar urma să aibă loc la sfârşitul lunii august. Campionatul va demara pe data de 6 septembrie, însă nu se ştie încă componenţa celor două serii din Divizia A pentru ediţia 2015-2016.

"Mă bucur foarte mult că nu ne-am desfiinţat. Ne-am reunit, lotul este subţire, cel mai subţire de când am preluat această echipă, în urmă cu cinci ani. De aceea, nici obiectivul nu este unul îndrăzneţ, dar prin muncă vom încerca să ne apropiem de ceea ce am jucat noi întrecut la Oradea. Ne-am dori să terminăm cât mai sus, pentru că CSM a fost obişnuită să termine pe podium, dar va fi cel mai greu campionat, de când sunt la echipă. Vom munci însă şi vom încerca să ne clasăm cât mai sus cu putinţă. Având în vedere că se va construi o sală de cinci mii de locuri la Oradea, unde este nevoie de echipe cât mai multe şi mai valoroase, care să atragă publicul, sper ca astfel să se dorească şi o echipă de handbal care să evolueze în prima ligă şi care să atragă spectatori", a declarat antrenorul echipei CSM Oradea, Sebastian Tudor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON