URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Aprilie 2018, 15:48

Handbal: CSM Oradea a câştigat cu 40-33 jocul cu Timişoara

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Handbaliştii de la CSM Oradea şi-au continuat, duminică, parcursul fără greşeală din actualul sezon al Diviziei A. Astfel, elevii antrenorului Sebastian Tudor s-au impus clar, la Timişoara, pe terenul echipei locale CSU Universitar Politehnica, cu scorul de 40-33.

Partida a contat pentru etapa a 17-a a Seriei B, iar la pauză orădenii conduceau cu 21-17.

După cum o arată şi scorul, jocul a fost controlat de către elevii antrenorului Sebastian Tudor, care s-au aflat în avantaj pe parcursul întregii partide. Aceştia au punctat cu generozitate pe tot parcursul meciului.

Tehnicianul orădean a folosit toţi jucătorii, oferind mai multe minute de joc pentru juniorii şi rezervele din lot. Căpitanul echipei, Devid Munea, nu a făcut deplasarea însă, din cauza unor probleme medicale la umărul stâng. El a fost menajat, astfel, pentru următorul meci, cel din deplasare cu HC Sibiu.

"Am obţinut o victorie clară, fără probleme. Aşa cum ne-am propus, dorim să câştigăm toate meciurile şi să terminăm sezonul pe primul loc. Urmează o partidă dificilă, pe terenul unei echuipe incomode, HC Sibiu", a declarat, la final, antrenorul CSM-ului, Sebastian Tudor.

La jocul de la Timişoara, pentru CSM Oradea au evoluat: Niculai şi Duma – portari; Crăciun, cu 9 goluri marcate, Botea, cu 8, Al. Pop, cu 8, Munteanu, cu 6, Stroe, cu 2, Laslo, cu 2, Iozu, cu 2, Mihăilescu, R. Radu şi Szilágzi, cu câte un gol, precum şi Zamfir.

În urma acestui meci, CSM Oradea are 15 victorii din tot atâtea partide disputate şi se menţine pe primul loc al clasamentului. Bihorenii au un avantaj de 12 puncte în condiţiile în care următoarea clasată, CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu mai are doar cinci meciuri de disputat, adică mai poate obţine cel mult 15 puncte.

Următorul meci al echipei orădene este programat pe teren propriu, sâmbătă, 21 aprilie, cu începere de la ora 16:00, în compania formaţiei HC Sibiu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON