URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Mai 2012, 11:39

FC Bihor va câştiga la "masa verde", iar Luceafărul va avea o dispută dificilă la Turnu Severin

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Sâmbătă, de la ora 11, sunt programate jocurile etapei a XXVI-a în cadrul seriei vestice a celui de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării.

În această etapă, numai Luceafărul Felix va juca dintre echipele bihorene, FC Bihor urmând a avea liber, fiindcă Arieşul Turda, formaţie care ar fi trebuit să-i fie adversară s-a retras din competiţie încă din pauza competiţională din iarnă. Astfel "roş-albaştrii" orădeni vor câştiga la "masa verde" cu scorul de 3-0 şi îşi vor adăuga alte trei puncte în clasament, ajungând la a patra victorie consecutivă şi având prilejul de a mai urca câteva locuri în clasament, în funcţie de celelalte rezultate.

Luceafărul Felix, în schimb, va face deplasarea la Turnu Severin, pentru partida cu echipa locală Gaz Metan. Va fi un joc extrem de dificil pentru ambele echipe, cu atât mai mult pentru bihoreni care vor evolua în deplasare. Se vor întâlni ocupantele poziţiilor a III-a, Gaz Metan Severin, cu cea de-a IV-a, Luceafărul Felix, un singur punct despărţindu-le pe cele două în ierarhia la zi.

În caz de victorie, elevii lui Leo Grozavu vor urca pe treapta a treia a ierarhiei şi vor lua o opţiune serioasă pentru a încheia campionatul pe acest loc. Dacă însă bihorenii vor pierde la Severin, atunci vor rămâne la 4 puncte în urma echipei Gaz Metan în clasament.

În această etapă, UTA, de pe locul V, va avea o misiune facilă, urmând a primi replica băimărenilor de la FC Maramureş. FC Timişoara este ca şi învingătoare în disputa de pe teren propriu cu Mureşul Deva, în timp ce liderul, Gloria Bistriţa, va evolua la Rm. Vâlcea.

Interesant de urmărit va fi ce se va întâmpla şi în jocurile de la Piatra Olt şi Alba Iulia, acolo unde vor evolua FC Argeş şi Chindia Târgovişte, echipe care în cazul unor înfrângeri, vor cădea sub FC Bihor în clasament.

Se anunţă, aşadar, o etapă plină de interes, însă jocul de la Severin este considerat derby-ul rundei şi rămâne de văzut dacă Luceafărul Felix va avea puterea să treacă cu bine şi de acest hop.


Programul rundei de sâmbătă din Seria a II-a a Ligii a II-a la fotbal

program_2.jpg

 

 

 

 

 

 

 

 


Clasament

clasament_27.jpg

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON