URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Octombrie 2014, 20:11

FC Bihor a remizat cu liderul clasamentului şi a părăsit ultima poziţie (FOTO)

FC Bihor a remizat cu liderul clasamentului şi a părăsit ultima poziţie (FOTO) FC Bihor a remizat cu liderul clasamentului şi a părăsit ultima poziţie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

FC Bihor a obţinut primul punct pe teren propriu în noua ediţie de campionat, după ce în partida din cadrul etapei a VI-a a Seriei a II-a din Liga a II-a a remizat sâmbătă, la Stadionul "Iuliu Bodola", în compania liderului clasamentului, Metalul Reşiţa cu scorul de 1-1.

Partida a avut două reprize diametral opuse: gazdele, jucătorii pregătiţi de antrenorul Alexandru Pelici, au fost "vioara întâi" în prima repriză, şi oaspeţii au atacat mai mult în partea a doua.

Partida a fost deschisă oricărui rezultat, ambele dintre cele două combatante putând obţine victoria. Oaspeţii au trecut pe lângă realizarea acestui deziderat în ultimul minut al prelungirilor, când au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, pe care însă au ratat-o.

FC Bihor a început mai bine jocul şi în minutul 15 a trecut pe lângă deschiderea scorului, după ce R. Lukacs a preluat o minge la marginea careului şi a şutat violent, din întoarcere, însă puţin pe lângă poartă.

Golul orădenilor a venit cinci minute mai târziu totuşi, după ce în urma unei lovituri de colţ, de pe partea stângă, mingea a ajuns la Zs. Lukacs, la colţul careului mare, acesta a recentrat în careu, unde Zimmerman nu a reuşit să prindă mingea, pe care a scăpat-o în bară. Balonul a revenit în faţa porţi, de unde, Pascariu a pus latul din 3 metri, înscriind.

Cu toate că a primit gol, echipa reşiţeană nu a reuşit să riposteze în prima repriză, tot orădenii mai creându-şi o ocazie până la pauză, prin Zs. Lukacs, în minutul 39, şutul acestuia, pe jos însă, de la 18 metri, fiind reţinut de portarul oaspeţilor.

În repriza a doua, echipa din Reşiţa a ieşit mai mult la joc şi pe fondul retragerii orădenilor, însă nu a reuşit să-şi creeze ocazii clare de poartă. Dimpotrivă, pe contraatac, bihoreni au mai trimis prin R. Lukacs, cu capul din 8 metri, dar a reţinut Zimmerman, şi în minutul 75 prin Florin Pop, un şut de la 18 metri, peste poartă.

În minutul 76, la o fază care nu anunţa mare lucru însă, elevii antrenorului Daniel Opriţa au reuşit să înscrie şi să restabilească egalitatea, după ce Roman a centrat de pe stânga, iar Buhăescu, nemarcat în careul mic, a reluat cu capul, în stânga portarului Fildan.

După primirea golului, gazdele au ieşit din nou la atac şi după ce în minutul 84, M. Stancu a şutat de la 18 metri, puţin pe lângă poartă, în minutul 86, puteau marca golul victoriei, numai că atunci 86, după ce Dobrescu a centrat de pe dreapta, Marius Vlad, incredibil, singur cu portarul la 7 metri, a reluat cu capul alături de poartă.

În replică însă, chiar în ultimul minut al prelungirilor, după un duel între Lazăr şi Breşneni în careul orădenilor, arbitrul Cătălin Botaş a acordat destul de uşor penalty după ce jucătorul Reşiţei a căzut. Lovitura de la 11 metri a fost executată de Buhăescu, care a trimis în stânga, dar portarul Fildan a ghicit colţul şi a respins pe lângă bară, salvându-şi astfel echipa de la o înfrângere, de altfel, nemeritată.

"A fost un meci în care am întâlnit liderul la zi al campionatului, o echipă care are în componenţă jucători cu calitate, care pot să facă diferenţa şi tocmai din acest motiv astăzi rezultatul este care este. Dacă ar fi să analizăm după ultima fază, în care puteam să pierdem toate cele trei puncte, putem spune că am avut, nu ştiu dacă şansă, pentru că şansă s-a numit Fildan. El şi-a făcut datoria. Este al doilea joc în care Fildan are în acelaşi minut, 93, intervenţie extraordinară, după cel de la Vâlcea, astăzi la fel a apărat un penalty şi bravo lui, se dovedeşte a fi portarul de care aveam nevoie. Păcat că nu am reuşit să ţinem acel rezultat, păcat că nu am reuşit să înscriem, pentru că am avut două ocazii monumentale la 1-1, în minutul 87", a declarat, după partidă antrenorul echipei FC Bihor, Alexandru Pelici.

"A fost un joc la care mă aşteptam, echipa din Oradea să încerce să apere un punct, care-l aveau de la început, 0-0. Am luat golul, nu ştiu dacă a fost fault la portar sau nu, nu mai contează. Nu ştiu dacă luam gol dacă nu apărea greşeala aceea. Se întâmplă, nu-i nicio problemă. Vreau să-mi felicit băieţii care au arătat caracter, ştiam asta şi aşteptam de la ei să revină în a doua repriză. Am şi vorbit cu ei la pauză că o să câştigăm jocul şi în minutul 70-75 am zis, câştigăm. N-avem cum, pentru că am avut posesie, am pus presiune pe ei şi trebuia să fim răsplătiţi până la urmă", a declarat, la rândul său, tehnicianul reşiţenilor, Daniel Opriţa.

FC Bihor - Metalul Reşiţa 1-1(1-0)

Au marcat: Pascariu (min. 20) / Buhăescu (min. 76)

FC Bihor: Fildan - Fl. Pop, Pascariu, Fl. Lazăr (cpt.), Letan - Haş, Străuţ - Sorian, Speroni (min. 74 M. Stancu), Z. Lukacs (min. 75 M. Vlad) - R. Lukacs (min. 82 Dobrescu). Antrenor: Alexandru Pelici

Metalul: Zimmermann (cpt.) - R. Cristian, Ciobanu, M. Ciucă, Aniţoiu - Enescu (min. 50 Breşneni), Feher - O. Vasile, A. Neagoe (min. 50 Cl. Ionescu), L. Manole (min. 46 Roman) - Buhăescu. Antrenor: Daniel Opriţa

Au arbitrat: Nicolae Cătălin Botaş (Timişoara) - Andrei Simonis (Bucureşti) şi Cristian Catană (Târgovişte).

În celelalte partide ale etapei a VI-a, vineri, Unirea Tărlungeni a învins, pe teren propriu, formaţia Şoimii Pâncota, cu scorul de 2-1, iar sâmbătă Olimpia Satu Mare şi CSM Rm. Vâlcea au remizat cu scor alb, 0-0, rezultat care s-a consemnat şi în duelul dintre FC Caransebeş şi AFC Fortuna, în timp ce CS Mioveni a câştigat jocul de la Slatina, cu FC Olt, cu scorul de 2-0.

În clasament, FC Bihor a urcat un loc după această etapă şi se află pe poziţia a X-a, cu 3 puncte.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON