URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Februarie 2015, 17:40

FC Bihor a învins UTA Bătrâna Doamnă, cu 2-1 (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Pe un frig pătrunzător, fotbaliştii de la FC Bihor au disputat sâmbătă, la Stadionul Motorul, cel de-al treilea joc amical din perioada pregătirilor din această iarnă. De această dată, elevii antrenorilor Călin Cheregi şi Lucian Ciocan au primit replica noii formaţii a Aradului, UTA Bătrâna Doamnă, o echipă care chiar dacă evoluează în Liga a III-a are în componenţă câţiva jucători cu experienţă chiar de primul eşalon.

La capătul unui joc dinamic, cu replici tăioase între jucătorii celor două combatante, dar şi cu un moment de întrerupere în partea a doua, FC Bihor s-a impus cu scorul de 2-1, prin golurile marcate de Dobrescu, din penalti, şi Fl. Pop, respectiv de Cotoc.

Partida a început într-un mod de tatonare, cu o mai bună posesie a arădenilor, însă prima ocazie i-a aparţinut lui Cr. Andor, de la FC Bihor, care în minutul 15, după ce a intrat în careu pe partea stângă, a şutat peste poartă. Două minute mai târziu, celălalt jucător adus de orădeni de la CS Oşorhei în această iarnă, Ember, a executat o lovitură liberă de la 20 de metri, dar a trimis puţin peste bară.

În replică în minutul 31, după o centrare de pe dreapta a arădenilor, mingea a ajuns la Hlistei, care a reluat periculos spre poartă, dar goalkeeper-ul Fildan a scos de lângă bară în corner. Lovitura de colţ ce a urmat însă, executată de pe stânga, a adus deschiderea scorului. După centrarea în careu şi o prelungire cu capul, fundaşul central al arădenilor, Cotoc a trimis cu latul din faţa porţi în stânga lui Fildan. Cum până la pauză nu s-a mai marcat, la jumătatea confruntării, oaspeţii conduceau cu 1-0.

În repriza a doua, antrenorul orădean a schimbat aproape complet echipa, iar şi pe fondul schimbărilor din tabăra adversă, FC Bihor a controlat jocul, a fost mai periculoasă şi chiar a marcat de două ori, reuşind să întoarcă rezultatul.

În minutul 51, mingea a ajuns foarte bine în careu la Dobrescu, care din 8 metri nu a reuşit însă să-l învingă pe portarul arădean Mitrea. Un minut mai târziu, Sorian a executat o lovitură liberă periculoasă, de la 20 de metri, dar a trimis peste bară.

În minutul 57 însă, V. Dobrescu a ratat o ocazie imensă. După ce a scăpat singur cu portarul, l-a driblat pe acesta, a intrat în unghi destul de închis, a trimis pe jos spre poartă, dar de pe linia porţi, a respins un fundaş al arădenilor, repliat.

În minutul 70, FC Bihor a reuşit să restabilească egalitatea, după ce Fl. Pop a fost faultat în careu, iar Dobrescu a transformat, fără probleme, penalty-ul, acordat de arbitrul Călin Ilea. Acordarea acestei lovituri de la 11 metri a creat multă vâlvă însă, pentru proteste îndelungate, antrenorul arădenilor Roland Nagy a fost invitat să părăsească locul de pe banca tehnică, iar cum acesta nu a dorit şi protestele au continuat din partea colegilor săi din staff-ul tehnic, arbitrul a pus capăt disputei. După câteva minute de parlamentări şi discuţii între tehnicienii celor două echipe s-a convenit ca jocul să se reia şi să continue până la final, Roland Nagy rămânând pe bancă, dar nu înainte de a promite că "va fi cuminte".

După această întrerupere de trei minute, partida s-a reluat, iar FC Bihor a mai înscris un gol, în minutul 82, prin Florin Pop, când acesta, după ce a fost angajat foarte bine în careu de Dobrescu, a preluat la 14 de poartă, uşor lateral dreapta, şi a şutat cu efect în colţul lung, învingându-l pe noul portar al arădenilor, Reveş.

Astfel, partida s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru "roş-albaştri", după un joc bun de ambele părţi

"A fost un test bun, util, având în vedere că am întâlnit o echipă, care face faţă cu brio în Liga a II-a, o echipă bine axată, structurată cu jucători care au trecut prin Liga I, cu un antrenor aşează foarte bine echipa în teren. Am întâlnit un adversar care ne-a pus probleme, dar spre bucuria mea şi satisfacţia personală, mă declar mulţumit după acest meci. Vreau să felicit jucătorii pentru modul în care s-au integrat în acest meci, au respectat sarcinile. Am avut o repriza a doua foarte bună, care mă face să am speranţe în viitor", a declarat, după partidă, antrenorul echipei FC Bihor, Călin Cheregi.


FC Bihor - UTA Bătrâna Doamnă 2-1(0-1)

Au marcat: Dobrescu (min. 70 din 11 m) şi Fl. Pop (min. 82) / Cotoc (min. 31)
Timp: friguros
Teren: moale
Spectatori: 50

FC Bihor (repriza I): Fildan (min. 32 Sălăjan) - Zanardini, Şoca, Letan, Lorincz - Bactăr, Haş - Luduşan, Ember (min. 30 Sorian), Cr. Andor - Cr. Cigan.

FC Bihor (repriza a II-a): Sălăjan (min. 60 Barabaş) - Mihuţ, Pascariu, Fl. Lazăr, Zanardini (min. 78 V. Petricău) - Şoca (min. 81 S. Mune), I. Cuc - Fl. Pop, Sorian, I. Ban - Dobrescu. Antrenori: Călin Cheregi, Lucian Ciocan şi Vasile Sin.

UTA Bătrâna Doamnă: Mitrea (min. 70 Reveş) - Ad. Popa (min. 62 Leucuţa), Cotoc (min. 62 Dobrean), Botiş (min. 46 Wild, min. 87 Nasto), Suslak (min. 46 Burlă) - Strătilă (min. 46 Gheorghiţă), Tudor (min. 62 Vlad Michel), Varga (min. 46 Chindriş), Hlistei (min. 46 Copil) - Silaghi (O. Gueye) şi Rus (min. 62 Bulza). Antrenori: Roland Nagy, Radu Anca şi Sebastian Huţanu.

În programul viitoarelor jocuri amicale ale FC Bihor, figurează săptămâna viitoare trei partide. Mai întâi, miercuri, pe teren propriu, FC Bihor va disputa două meciuri, de la ora 11, cu echipa Minerul Işalniţa, din judeţul Dolj, iar de la ora 15, cu Progresul Pecica, din judeţul Arad. Apoi, sâmbătă, 14 februarie, va avea loc returul cu UTA Bătrâna Doamnă, în deplasare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON