URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Mai 2015, 13:29

Echipele de handbal juniori ale României şi Slovaciei s-au întâlnit de trei ori la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa naţională de handbal masculin juniori U19 a României s-a aflat preţ de trei zile la Oradea, unde vineri, sâmbătă şi duminică a susţinut trei partide amicale în compania selecţionatei similare a Slovaciei.

Meciurile, desfăşurate la Sala de Sport a Universităţii, întrucât Arena Antonio Alexe este supusă unor lucrări de renovare şi modernizare în perspectiva Campionatului European de Baschet feminin, s-au încheiat cu două victorii ale echipei României şi un succes al oaspeţilor.

În prima zi, vineri, handbaliştii tricolori s-au impus cu scorul de 35-34, după ce şi la pauză conduceau cu 17-16. A fost jocul cu cele mai multe goluri, în care tinerii handbalişti români au condus în repriza a doua şi la 3-4 goluri, dar au câştigat în cele din urmă doar la limită. Principalul marcator în această dispută a fost Arthur Wokan, autor a 10 goluri. L-au urmat Octavian Bizău cu 6 goluri, Leonard Ştefan şi Bogdan Mănescu, cu câte 5 goluri. De la oaspeţi, principalul marcator a fost Marek Hlinka, autor a 7 goluri.

Sâmbătă, în meciul al doilea, prima repriză a fost destul de echilibrată, la pauză slovacii conducând chiar cu scorul de 12-11, însă în repriza a doua, jucătorii români au revenit, au preluat conducerea şi chiar s-au distanţat la câteva goluri, doar că în final tot la limită au câştigat, cu 25-24. În acest meci al doilea, Leonard Ştefan a fost principalul marcator, cu 8 goluri, secondat de Bogdan Mănescu, autor a 7 goluri. Din echipa oaspete, Marek Hlinka şi Filip Ficza au fost principalii marcatori, cu câte 5 reuşite.

În fine, duminică cele două reprezentative de juniori ale României şi Slovaciei s-au întâlnit din nou, pentru a treia oară, tot la Sala de Sport a Universităţii, însă de această dată, rămasă fără aportul lui Arthur Wokan, accidentat, dar şi arătând o anumită stare de oboseală, selecţionata tricoloră a fost depăşită clar, cu 31-23, după ce slovacii conduceau şi la pauză, cu 17-12. De această dată, de departe, Bogdan Mănescu a fost principalul marcator din echipa tricoloră, cu 11 reuşite. De partea cealaltă, Vajk Pomichal a înscris de 6 ori.

Selecţionata de handbal masculin de juniori U19 este pregătită de antrenorii Bogdan Voica şi Claudiu Evi, iar cele trei meciuri amicale de la Oradea s-au înscris în programul pregătirilor pentru Campionatul European Open, care va avea loc la sfârşitul lunii iunie în Suedia, la Goteborg. Acolo, handbaliştii tricolori juniori le vor avea ca adversare în faza grupelor pe echipele Suediei, Estoniei şi statului Kosovo.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON