URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 APRILIE 2017
Ediția tipărită
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Înainte de Revoluţie intra la facultate cam 5% din populaţie. Mai exista o categorie de oameni bine calificaţi, o masă de necalificaţi şi una de agricultori. Acum cam tot 5% fac o facultate pe bune, în timp ce marea masă care a reuşit să pună mâna pe diplome nu se jenează că pe ele scrie Vadu Crişului.
Zic şi eu
Joia trecută, la a 98-a aniversare a intrării în Oradea a trupelor generalului Traian Moşoiu pe 20 aprilie 1919, dată de la care, cu excepţia ocupaţiei horthiste, oraşul a rămas în administrare românească, provocarea zilei se prefigura arborarea steagului Transilvaniei, albastru-roşu-galben, la biroul eurodeputatului Laszlo Tokes.
Cum a fost?
Românii şi ungurii (doar unii dintre ei, din fericire) au deseori minte şi comportament de galerie de fotbal pentru care, în afară de propria echipă, nu mai există nimic. Politicienii cunosc această situaţie, ba mai mult, o întreţin şi o exploatează ori de câte ori interesul personal sau de partid o cere.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce notă daţi portalului www.eBihoreanul.ro?











De stiut
Avocatul Bihoreanului
Pe site-ul Ministerului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat a fost publicat proiectul legii prevenţiei, orice persoană interesată putând face propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare cu privire la acest proiect până la data de 1 mai 2017.
Bihoreanul la medic
În ţările dezvoltate, cancerul colorectal reprezintă a 2-a cauză de deces prin cancer, după cel pulmonar. Cauzele bolii sunt necunoscute, dar factorii de mediu sunt tot mai des încriminaţi, afecţiunea apărând mai des la populaţia cu standard de viaţă mai ridicat din zonele urbane
Psihologul Bihoreanului
Populaţia Oradiei este alcătuită în proporţie de 25% din maghiari. Ceea ce presupune existenţa cuplurilor maghiaro-române şi a copiilor născuţi în familii în care se vorbeşte atât româna, cât şi maghiara. Câţiva psihologi de la Universitatea din Washington au dezvăluit într-un studiu recent faptul că acei copii care au crescut în familii bilingve nu doar că deprind limbi noi mai uşor decât ceilalţi, dar au şi un avantaj cognitiv faţă de alţi copii de vârsta lor.
16 Februarie 2017, 23:05

Dezamăgire! CSM CSU Oradea nu a reuşit să se califice în finala Cupei României

(foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parcurs tot mai dezamăgitor pentru echipa de baschet CSM CSU Oradea, campioana en-titre a României, în sezonul actual. Elevii lui Cristian Achim nu au reuşit, joi seară, să-i depăşească pe baschetbaliştii de la BC Mureş, în semifinala Cupei României, pe care au pierdut-o la o diferenţă de 10 puncte.

"Cu ochii în lacrimi şi fără alte scuze, părăsim Cupa României. Oradea - Mureş 71-81", au postat reprezentanţii clubului CSM Oradea pe pagina de Facebook.

Demisia!

Imediat, suporterii şi-au arătat, la rândul lor, nemulţumirea, spunând că nu aşa ar trebui să joace campioana României. Unii dintre ei îl contestă pe antrenorul Cristian Achim, căruia-i cer demisia, iar alţii pe jucători. Merită menţionat şi faptul că nici în campionat echipa orădeană nu a avut până acum un parcurs pe măsura aşteptărilor, terminând prima fază a competiţiei pe locul 6.

Fanii blamează şi transferurile pe care CSM CSU Oradea le-a făcut, mai ales faptul că echipa nu l-a adus înapoi pe shooter-ul Radovan Markovic, care a plecat la finalul sezonului trecut fiind accidentat, iar acum a revenit tocmai în echipa BC Mureş făcând un joc bun. Alţii, în schimb, îşi arată în continuare susţinerea faţă de Campioana României. 

La ora transmiterii acestei ştiri, nu există declaraţii oficiale din partea antrenorului Cristian Achim ori a preşedintelui CSM, Şerban Sere, pe marginea acestei înfrângeri.

Cât despre meci, acesta a fost controlat, în bună parte, de BC Mureş, formaţie a cărei jucători au fost precişi în acţiuni şi aruncări, mai ales în cele de la 3 puncte. 

Înfrângere usturătoare

Jucătorii orădeni au cedat în faţa celor de la BC Mureş Tg. Mureş cu scorul de 71-81, după ce în marea majoritate a timpului au fost conduşi pe tabela de marcaj. De altfel, toate cele patru sferturi ale partidei au fost adjudecate de mureşeni, cu 17-14, 25-24, 19-17 şi 20-16.

Antrenorul Cristian Achim a început partida cu Branko Mirkovic, Martin Zeno, Andrei Mandache, Uros Lucic şi Bogdan Ţîbîrnă.

Deşi primele puncte l-au reuşit bihorenii, care au condus apoi cu 8-2, treptat, mureşenii au revenit, au trecut la conducere şi şi-au adjudecat primul sfert cu 17-14. În prima sa parte, sfertul II a fost echilibrat, însă în partea a doua a acestuia mureşenii s-au desprins şi la 10 puncte, numai că în pauza mare au intrat cu un avantaj de doar 4 puncte, după ce în ultimele secunde orădenii au reuşit două coşuri de 3 puncte, scor 38-42. 

În sfertul III orădenii au revenit spectaculos, au trecut la conducere, doar că până în ultima pauză s-au văzut conduşi din nou, cu 7 puncte, scor 55-62. Din păcate, în ultimele zece minute nu s-a consemnat revenirea mult aşteptată a roş-albaştrilor, dimpotrivă tot mureşenii au fost mai eficace, reuşind să-şi adjudece victoria la zece puncte, cu scorul de 81-71.

Principalul marcator al CSM CSU în această partidă a fost Martin Zeno, cu 21 de puncte. El a fost urmat de Bogdan Ţîbîrnă, cu 11, Andrei Mandcahe, cu 9, Muhamed Pasalic, cu 8, Uros Lucic, cu 7, Branko Mirkovic, cu 6, Titus Nicoară, cu 4, Sean Denison, cu 3 şi Bogdan Nicolescu, cu 2 puncte. Au mai jucat: Cătălin Petrişor şi Rareş Paşca.

De la mureşeni, Goran Martinic a fost cel mai eficace, cu 19 puncte, în timp ce Lamarcus Reed a înscris 14 puncte, orădeanul Lazar Laszlo 10, iar ex-orădeanul Radovan Markovic, 9 puncte.

În urma meciurilor disputate, joi seară, în turneul final al Cupei României, care se joacă anul acesta la Sibiu, în finală se vor confrunta echipele BC Mureş şi U BT Cluj-Napoca.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
FOTO BIHOREANUL
TIMP LIBER
CURS VALUTAR
  • 1 USD = 4.1565 RON
  • 1 EUR = 4.5289 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON