URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Septembrie 2012, 14:25

Debut în Superliga de polo: Victorii clare pentru CSM Digi acasă, înfrângeri la București pentru Crișul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
În acest sfârșit de săptămână a debutat o nouă ediție, 82, a campionatului Superligii Naționale la polo pe apă. În timp ce CSM Digi a primit, în bazin propriu, replica arădenilor de la AMEFA, tinerii de la CS Crișul au jucat la București, cu Dinamo.

CSM a defilat acasă

Așa cum era de așteptat, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu", campioana ultimelor șase ediții n-a avut probleme cu o echipă modestă, pe care a surclasat-o de fiecare dată, mai întâi cu 25-2, iar în jocul al doilea cu 23-2.

În prima confruntare, de vineri, orădenii au debutat în trombă, după numai 8 minute de joc conducând cu 8-0. Sfertul secund l-au câștigat cu 6-0, astfel că la pauza mare conduceau deja cu 14-0. Chiar dacă au mai redus tempoul, și-n partea a doua orădenii s-au impus clar, cu 6-1 în sfertul III și cu 5-1 în cel de-al IV-lea.

Principalii marcatori în această dispută au fost Ghiban și Diaconu, autori a câte 4 goluri. Cu 3 reușite s-a remarcat însă și Mihnea Chioveanu.

În partida a doua, deși au fost ceva mai relaxați, orădenii au dominat iarăși clar jocul, câștigând la o diferență de 21 de puncte, cu 23-2. Pe sferturi s-a consemnat 8-0, 4-1, 5-1 și 6-0. În acest joc Mihnea Chioveanu a fost principalul marcator, cu 7 goluri, urmat de noua achiziție, Szabo Boton, cu 4 goluri.

Crişul a cedat în Capitală

Dacă jucătorii echipei campioane s-au impus clar, din păcate, la polul opus, tinerii jucători ai Crișului au cedat, nu chiar la aceste diferențe de scor, dar tot destul de clar la București, în bazinul Dinamo, în fața formației cu același nume.

În prima partidă, vineri, dinamoviștii s-au impus cu scorul de 16-1, după ce surprinzător Crișul conducea la capătul primului sfert, cu 1-0. A urmat un sfert al doilea catastrofal însă pentru elevii antrenorului Eugen Băjenaru, cu 9 goluri primite și niciunul marcat.

După pauza mare disputa s-a mai echilibrat, dar tot dinamoviștii au fost „vioara întâi", adjudecându-și sferturile III și IV cu 2-0 și 5-0. Unicul gol al orădenilor în acest joc l-a marcat Olcean.

Sâmbătă, în partida revanșă, tinerii poloiști ai Crișului au marcat de trei ori, prin Alexa, Sfârle și Oros, însă gazdele au punctat de 12 ori. Și în acest joc orădenii și-au adjudecat primul sfert, cu 2-1, dar le-au pierdut pe următoarele, cu 0-2, 0-3 și 1-6.

În celelalte dispute ale primei etape din Superliga Națională de polo, Rapid a fost întrecut de fiecare dată de Sportul Studențesc, iar în primul joc dintre Steaua și Poli Cluj, bucureștenii s-au impus la 11 goluri.


Superliga Națională la polo, Etapa I:

Vineri:

CSM Digi Oradea - AMEFA Arad 25 - 2 (8-0, 6-0, 6-1, 5-1)
CSM Digi Oradea: Gogola, Samuilă 2, Szabo Boton 2, Diaconu 4, Chioveanu 3, Bușilă 2, Popoviciu 1, Matei 1, Crețu Andrei 2, Dunca 1, Ghiban 4, Kadar 1, Cîmpeanu 2. Antrenor Laszlo Toth

Rapid - Sportul Studențesc 8-11

Dinamo - Crișul Oradea 16-1 (0-1, 9-0, 2-0, 5-0)
Crișul Oradea: Furtoș, Pânzariu, Szilagy, Buzle, Alexa, Olcean 1, Corodean, Sfârle, Ban, Paleacu, Maczko, Oros, Maior. Antrenor: E. Băjenaru

CSM Digi Oradea - AMEFA Arad 23-2 (8-0, 4-1, 5-1, 6-0)
CSM Digi Oradea: Gogola, Samuilă 1, Szabo Boton 4, Diaconu 3, Chioveanu 7, Bușilă, Popoviciu, Matei 1, Crețu Andrei 1, Dunca 2, Ghiban 2, Kadar 1, Cîmpeanu 1. Antrenor Laszlo Toth

Sâmbătă:

Steaua - Poli Cluj 19 - 8

Rapid - Sportul Studenţesc 3-8

Dinamo - Crișul Oradea 12-3 (1-2, 2-0, 3-0, 6-1)
Crișul Oradea: Furtoș, Pânzariu, Szilagy, Buzle, Alexa 1, Olcean, Corodean, Sfârle 1, Ban, Paleacu, Maczko, Oros 1, Maior. Antrenor: E. Băjenaru

Duminică, ora 12:

Steaua - Poli Cluj

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON