URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 August 2016, 18:00

Cu un coleg nou în lot, baschetbaliştii de la CSM intră în cantonament la Debreţin

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce în primele zile după reunire s-au pregătit pe plan local, unde au avut programată readaptarea la efort, baschetbaliştii echipei campioane CSM CSU Oradea vor pleca duminică într-un stagiu centralizat în Ungaria, la Debrecen, unde vor petrece zece zile în incinta bazei sportive care "pune la dispoziţia jucătorilor condiţii impecabile pentru desfăşurarea acestei părţi din programul de pregătire", după cum se arată pe site-ul oficial al clubului orădean.

Echipa orădeană pleacă la Debrecen cu doar şase jucători în componenţă însă. Este vorba despre  Branko Mirkovic, Muhamed Pasalic, Cătălin Petrişor, Sergiu Pop, Rareş Paşca şi Dani Tămăşdan.

Născut pe 1 iulie 1998, Daniel Tămăşdan este fiul Danei Tămăşdan, fostă componentă a echipei feminine de baschet. Daniel a participat în luna iunie la Campionatul Mondial U18 3×3 din acest an, desfăşurat în Kazahstan. În sezonul 2015-2016, Tămăşdan a evoluat în campionatele U18, U20 şi Liga 1 la baschet masculin pentru U-BT Cluj-Napoca. Conform conducerii clubului CSM, el s-a alăturat echipei orădene în urmă cu câteva zile şi va merge în cantonamentul de la Debrecen. Astfel, Tămăşdan va completa lotul de jucători al CSM CSU Oradea pentru sezonul competiţional 2016-2017.

Pe 7 august, la Debrecen vor ajunge Sean Barnette şi Martin Zeno, iar din data de 8 echipei i se va alătura echipei şi Sean Denison.

Ceilalţi patru componenţi ai echipei vor face joncţiunea ulterior. Este vorba despre Bobe Nicolescu, Titus Nicoară şi Bogdan Ţîbîrnă, aflaţi în programul echipei naţionale până în jurul datei de 20 august, respectiv Andrei Mandache, care se află în recuperare după intervenţia chirurgicală suferită la degetul arătător al mâinii stângi (de aruncare).

Conform www.csmoradea.ro, în cadrul cantonamentului de la Debrecen, staff-ul tehnic, alcătuit din Cristian Achim, Milan Mitrovic şi Marius Marinău, va lucra după un program conceput în prealabil ce cuprinde 25 şedinţe de antrenament. Aşadar, sportivii vor avea cinci zile cu trei antrenamente şi cinci zile cu două antrenamente. Staff-ul este completat de către Cristian Dan, "al cărui rol este din nou extrem de important în perioada de încărcare fizică", după cum mai menţionează sursa citată.

CSM CSU Oradea va efectua zece şedinţe de antrenament pe pista de atletism, şapte în sala de forţă, cinci în cea de baschet şi trei în bazin (antrenamente de refacere).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON