URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 August 2013, 12:15

CSM Oradea îşi prezintă lotul la Teatrul Regina Maria

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
CSM Oradea îşi prezintă lotul cu care, din această toamnă, va lupta pe trei fronturi: Liga Naţională, Cupa României şi FIBA EuroChallenge. Evenimentul se va desfăşura într-un cadru festiv, în sala mare a Teatrului Regina Maria, pe 3 septembrie, de la ora 17.

Potrivit reprezentanţilor CSM, la eveniment sunt aşteptaţi partenerii şi sponsorii echipei, reprezentanţii mass-media, dar şi galeria "leilor orădeni". "Invitaţii îi vor putea cunoaşte mai bine pe componenţii echipei CSM Oradea. De asemenea, aniversăm şi 10 ani de existenţă a clubului", a declarat Adrian Micinic, purtătorul de cuvânt al echipei.

Intrarea la eveniment este liberă, însă conducerea clubului îi invită inclusiv pe suporteri să îşi adapteze ţinuta la locaţia aleasă, adică Teatrul Regina Maria.

CSM Oradea a obţinut cea mai bună clasare din istoria clubului în sezonul 2012-2013, fiind medaliata cu bronz a Ligii Naţionale de Baschet. După această performanţă, însă, în vară conducerea clubului a decis să facă schimbări majore în lot, renunţând la jucători precum Nemanja Maric, fostul căpitan, Sasha Topchov, Milos Pesic ori Ivan Stefanovic.

În schimb, lotului orădean s-au alăturat alţi jucători pe care CSM Oradea mizează din această toamnă. Este vorba de Vujadin Subotic, Sean Denison, Radovan Markovic, Titus Nicoară şi Daniel Popescu.

Formaţia de baschet a învins Jaszbereny KSE în primul meci amical cu 85-84, desfăşurat sâmbătă în Ungaria. Următoarele partide de pregătire sunt programate în perioada 28-30 august, când CSM Oradea va participa la Memorialul Elemer Tordai de la Sibiu, întâlnind echipele U Mobitelco Cluj-Napoca, CSU Sibiu şi BCM U Piteşti.

Carmen Ile

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
urmeaza Catedrala?
atat FCB cat si CSM ar trebui sa se lanseze la Catedrala doar D-zeu ne poate ajuta sa-si atinga obiectivele
Postat 27 August 2013, 14:22 de rin
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON