URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Octombrie 2010, 18:20

CSM Oradea ar putea întâlni echipa HC Minaur Baia Mare decimată

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: url

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: name

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

Fără nici o victorie în cele şase partide disputate, echipa de handbal CSM Oradea speră să dea lovitura sâmbătă când va întâlni, pe teren propriu, pe HC Minaur Baia Mare.

Momentul este cum nu se poate mai favorabil, căci o decizie a Comitetului Director din cadrul Federaţiei Române de Handbal ar putea face ca echipa oaspete să nu poată trece pe foaia de arbitraj ultimele 12 achiziţii făcute în vară.

Şi totul din cauza nerezolvării litigiilor financiare cu sportivii proprii. Dacă până vineri nu se dovedeşte stingerea conflictului cu jucătorii, HC Minaur Baia Mare va fi obligată să vină la Oradea cu o echipă alcătuită în cea mai mare parte din juniori.

Antrenorul CSM Oradea, Sebastian Tudor, a ţinut să urmărească la faţa locului meciul disputat duminică dintre HC Minaur Baia Mare şi Steaua, scor 27-27 (17-13).

"Un meci bun, între două echipe aflate în reconstrucţie. M-a impresionat la HC Minaur Baia Mare organizarea jocului şi o disciplină tactic deosebită. Se apără bine, joacă rapid cu extremele, dar sunt convins că avem şansele noastre să câştigăm", a declarat Sebastian Tudor.

Până la ora jocului, tehnicianul orădean a programat pentru echipă două vizionări a meciului dintre HC Minaur Baia Mare şi Steaua pentru a descifra, împreună, slăbiciunile şi punctele forte ale viitorilor adversari.

Partida va fi condusă de o brigadă de arbitri alcătuită din Bejinariu şi Cârligeanu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON