URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Aprilie 2014, 21:13

CSM Oradea a ratat la 3 puncte Cupa României

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii orădeni nu au reuşit să câştige, sâmbătă seară, meciul disputat împotriva Energiei Rovinari în finala Cupei României. CSM Oradea a pierdut partida care a avut loc la Ploieşti cu scorul de 55-58.

Elevii lui Cristian Achim au început partida în forţă, cinci-ul Franklin, Dillon, Subotic, Nicoară, Denison reuşind să se distanţeze la 15-4 după primul sfert. În cel de-al doilea, deşi la un moment dat baschetbaliştii de la CSM conduceau cu 20-4, adversarii de la Rovinari au găsit metode de a reveni, astfel încât la pauza mare se apropiaseră la şapte puncte, scor 27-20.

În sfertul al treilea, orădenii au început să facă greşeli ofensive, iar gorjenii s-au mobilizat arătând un joc bun, astfel încât la finalul celor 10 minute scorul era unul strâns, 44-43 pentru CSM Oradea.

În ultimul sfert, Energia Rovinari a demonstrat că are mai multă energie, dar şi talent la aruncările de la trei puncte, în timp ce orădenilor nu le-au prea ieşit atacurile. Faptul că CSM Oradea era în penalizare, aşadar orice fault comis de sportivii lui Achim a însemnat două aruncări libere pentru adversari, nu i-a ajutat deloc.

După un final de meci extrem de disputat cu time-out-uri repetate, Energia Rovinari a reuşit să-i învingă pe orădeni cu scorul final de 58-55, furnizând astfel surpriza turneului final al Cupei României. Asta după ce, vineri, în semifinale, gorjenii i-au eliminat pe campionii de la Asesoft Ploieşti chiar pe terenul acestora.

Chiar dacă nu au câştigat Cupa României, baschetbaliştii orădeni au obţinut cea mai bună performanţă din istoria CSM Oradea prin accederea în finala acestei competiţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
vai,vai..
Vai si amar..alt Morcan,Birta,alti politruci la sport!
Postat 14 Aprilie 2014, 07:41 de gheorghe@sandor
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON