URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 August 2016, 10:25

CSM Digi Oradea şi-a prezentat noutăţile din lot şi de pe banca tehnică (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După modificările petrecute în această vară la conducerea clubului, în staff-ul tehnic, dar şi în cadrul lotului de jucători, vicecampioana României la polo, formaţia CSM Digi Oradea şi-a prezentat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, aşteptările de la noul sezon, precum şi obiectivele.

"Este foarte clar că ne-a afectat pe toţi pierderea acestui titlu în ultimul sezon şi cu siguranţă vom încerca să menţinem ştacheta ridicată în acest sezon şi să obţinem un nou titlu, aşa cum ne stă bine. Vom face tot ceea ce depinde de noi să obţinem acest rezultat. Vă asigur că tot ceea ce a depis de club s-a făcut ca echipa de polo să desfăşoare în bune condiţii activitatea. Antrenorii şi staff-ul şi-au ales exact jucătorii care şi-au dorit, asumându-şi, totodată, această responsabilitate a lor. Cu toţii ne dorim câştigarea tilului şi a Cupei României, pe plan intern, precum şi un parcurs cât mai bun în cupele europene", a declarat preşedintele clubului CSM Oradea, Şerban Sere.

Alături de Şerban Sere, au mai fost prezenţi la conferinţă organizatorul de competiţii al secţiei de polo de la clubul orădean, Dorin Roşca, antrenorii echipei, Kalman Kadar şi Gheorghe Dunca, alături de patru dintre cei cinci jucători transferaţi în această vară. Este vorba despre Nicolae Diaconu (revenit de la Steaua), Andrei Prioteasa (adus de la Dinamo), Max Costa (de la Spandau ’04 Berlin) şi Matja Asanovic (de la Partizan Belgrad).

"Din echipa pe care am avut-o anul trecut, ne-au plecat cinci jucători, dar au venit alţi jucători, care cred eu că vor compensa lipsurile de pe poziţiile de unde ne-au plecat jucătorii. În momentul în care m-am gândit să formez noua echipă, m-am gândit foarte mult la o revitalizare a echipei, pentru că poloul începe să devină cât mai rapid, mai agil, trebuie să ai o pregătire fizică foarte bună şi din această cauză m-am axat un pic pe jucători tineri. Acum, nu poţi să te axezi doar pe jucători tineri, trebuie să ai şi o bază solidă de jucători experimentaţi, care să facă diferenţa în momente dificile ale meciului", a declarat antrenorul Kadar Kalman, care i-a caracterizat, apoi, pe fiecare în parte dintre jucătorii transferaţi în această vară.

Cel mai spectaculos transfer a fost cel al repatrierii lui Nicolae Diaconu. Fost căpitan al CSM Digi Oradea, multiplu campion naţional al României alături de gruparea bihoreană, acesta a semnat un contract cu echipa care a cucerit nouă titluri naţionale în ultimul deceniu. El a revenit de la Steaua Bucureşti, echipă alături de care a devenit campion naţional în sezonul precedent.

"Mă bucur foarte mult că pot să evoluez din nou la echipa din oraşul meu natal. Poate nici nu trebuia să plec, mai bine rămâneam acasă, dar aceasta a fost o decizie. E greu să evoluezi pentru un alt club, mai ales dacă este un club din România, pentru că tot timpul ţi-e inima alături de colegi, alături de prieteni şi mi-a fost destul de greu în aceşti doi ani să joc împotriva lor, fiind şi o echipă puternică. Dar mă bucur foarte mult că staff-ul tehnic mi-a mai dat o şansă să vin în oraşul meu natal, doresc să nu-i dezamăgesc şi eu sunt ferm convins că putem câştiga din nou titlul naţional", a declarat Diaconu.

O altă achiziţie o constituie jucătorul Mateja Asanović, în vârstă de 20 ani, care măsoară 1.92 metri şi cântăreşte 81 kilograme. El a sosit de la Partizan Belgrad. Asanović a fost şi component al echipei naţionale universitare a Serbiei, alături de care a cucerit medalia de bronz la Jocurile Mondiale 2013, de la Kazan.

Ceilalţi jucători transferaţi în această vară şi prezenţi la conferinţă au fost Max Costa, în vârstă de 19 ani, care a venit de la Spandau Berlin, dar care este orădean, fiul unui fost jucător de polo la Crişul Oradea, şi Andrei Prioteasa, un jucător de 20 de ani, foarte talentat, care provine de la Dinamo Bucureşti şi care a fost convocat deja şi la echipa naţională.

Cea de-a cincea achiziţie a echipei orădene de polo CSM Digi din această vară o reprezintă jucătorul Boris Popovic, în vârstă de 33 ani, care este croat şi evoluează pe postul de pivot. Acesta vine de la Radnicki Kragujevac. El a participat la Jocurile Mondiale Universitare 2013, de la Kazan, unde a obţinut medalia de bronz. După ce a primit o vacanţă de trei săptămâni, el e va alătura echipei orădene în cursul zilei de joi.

Jucătorii care s-au despărţit de CSM Digi Oradea în această vară sunt Dusan Markovic, Vojislav Cupic, Alex Popoviciu, Szabo Roland şi Gheorghe Dunca.

Dacă Dunca şi-a încheiat activitatea de jucător şi a fost numit antrenor secund, din motive personale, Alex Popoviciu a abandonat activitatea, iar tânărul Szabo Roland a plecat în Ungaria, la Miskolt.

"Ca antrenor e un consum energetic de altă natură decât cel fizic, dar uneori e mai mare, plus încă un aport de stres în plus. Mă aşteptam, pe undeva să fie aşa, dar mi-am dorit tot timpul să antrenez după ce termin cu cariera de sportiv. Lucrul acesta s-a şi îndeplinit şi mulţumesc conducerii, pe această cale, pentru încrederea acordată. Eu sunt încrezător în ceea ce ştiu, ceea ce am învăţat în aceşti 31 de ani de sport şi aştept să reuşim să aducem rezultatele pe care ni le-am propus", a precizat noul antrenor secund, Gheorghe Dunca.

Primele meciuri de pregătire pentru echipa orădeană de polo CSM Digi vor avea loc pe 22 şi 23 august, în Ungaria, o dublă cu Miskolt, apoi pe 1 şi 2 septembrie este programată tot o dublă în Ungaria, cu Debreţin, iar în perioada 14-16 septembrie formaţia orădeană va participa la un turneu internaţional la Miskolt. În perioada 22-24 septembrie va organiza "Memorialul Rujinschi", unde vor participa patru echipe, dar pentru care şi-au anunţat prezenţa deocamdată doar trei, CSM Digi, Spandau Berlin şi Galatasaray Istanbul. Apoi, o săptămână mai târziu, CSM Digi Oradea va găzdui primul tur preliminar din Liga Campionilor, unde va avea cea mai dificilă grupă posibilă în această fază a competiţiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON